Jurnal

30 aprilie 2009


..Din fericire, n-am stat chiar degeaba in intervalul scurs de la intreruperea acestui caiet. Am mai scris un jurnal personal, in totalitate la servici. Dar nu o voi mai face acolo. Nu am garantia deplina a intimitatii scriselor.
Iar daca vreodata voi publica insemnarile mele pe un blog, asta va fi decizia mea, si ma vor citi oameni probabil compatibili, care vor gasi ceva comun cu felul meu..
Credeam ca nu voi reusi sa leg aici nici barem 2 cuvinte, dar iata ca se poate.
Ar fi si pacat: am adus din debara bunatate de masa extensibila, am intins-o in fata ferestrei (deschiderea exterioara spre lume) si ma chinui sa meditez in alt mod fizic decat la orizontala.
Pisica asta a mea, Tzurtzurel, e, vorba lui Denisse, my best friend, „ca un vierme”, se agita continuu, n-are astampar. Si din cauza sa, ma concentrez relativ greu, am atentia cam prea difuza..
Vreau totusi sa incerc in continuare sa-mi analizez sentimentele si starile curente, la modul cel mai obiectivo...subiectiv posibil.
Intotdeauna m-au interesat propriile miscari sufletesti, din dorinta de a-mi intelege si a-mi accelera evolutia, de dorit, spirituala..
Este o seara de sambata, eu stau la masa asta maro, mare, desfasurata, cu spatele spre o lumina difuza, afara e intuneric de vreo ora, e aprilie si aproape 9 seara... La combina muzicala picura un jazz dulce, nostalgic, o adevarata reverie ma cuprinde si totul e perfect in jurul meu. Camera e curata, ordonata, fara praf, fara scame pe covor; sunt multe carti pe etajera si mi-as dori sa le citesc pe toate in timp record, dar traiesc tot mai acut senzatia ca-mi doresc carti exclusiv in scopul de a le avea, poseda fizic (bine, nu ca barbatii pe femei..!), dar sa fie acolo, sa le am, la discretie, tot timpul.. Am o biblioteca spirituala bogata. Pe taramul spiritualitatii si paranormalului mi-am completat cu grija, in timp, „colectia”.. De la Editura For You ar mai fi fost multe de luat, apar continuu, dar editoarea-patroana a fost si-mi ramane nesuferita, fiindca am verificat personal cat de dublu-fatzetata este. Pardon, multi-fatzetata. Dar 2 fetze am avut eu ocazia sa vad, cunoscand-o personal. Infatuata, ahtiata dupa bani si glorie. Pozand in cea mai glorioasa aparitie feminina spirituala a inceputului de secol pe plaiuri romanesti. E de fapt avara si cruda. Nu are chemare spirituala. Nu a dobandit experienta umana necesara. O fosta profesoara de engleza deznadajduita ca acum s-o duca mult mai bine decat a dus-o! Poate ca totusi rezultatul muncii ei, concretizat in aceste carti spirituale, sa-i depaseasca spiritul meschin, marunt. Poate ca asa da sens unei vieti care altfel nu ar mai avea niciunul.
Se aseamana cu acele cazuri din istorie cand, desi manati de interese proprii si egoiste, au existat destui oameni care au protejat genii, care i-au hranit si le-au deschis usile si le-au netezit calea.. Desi numele acestor oameni nu raman, este evidenta importanta lor cruciala in insusi mersul inainte al lucrurilor...
Fara ei, multa stiinta de carte si originalitate s-ar fi pierdut nestiute, lipsite de sprijinul afirmarii lor durabile.. si asta ma face sa ma gandesc ca trebuie sa fi fost multi plini de inspiratie si geniu dar care n-au avut un suport si care nu si-au putut niciodata comunica lumii realizarile, indiferent de ce natura ar fi fost acestea..
Poate ca spiritele lor intoarse la Dumnezeu ne ajuta din nevazut sa cladim aceasta civilizatie care avanseaza intr-un asemenea trepidant si vertiginos ritm. Stim de unii, poate de altii nu, dar in viata parem a ne cladi soarta singuri, ceea ce realmente este totdeauna lipsit de adevar...
Din momentul in care te nasti, esti influentat de o mare multime de factori. Plus cei genetici, dinaintea nasterii. Ma intreb uneori care sunt meritele proprii ale celor care ajung la burse in strainatate si apoi mari realizati internationali, cand au avut tot timpul norocul unor parinti / rubedenii proptele ...de cea mai buna nadejde?..
Mi-e dor de putin mai multa dragoste in viata mea. Cand am spus „putin” nu a fost o formula de stil. Caci dragoste am si primesc; eu am pentru Dumnezeu si vietatile sale (includ aici si oamenii si chiar plantele si pietrele) iar de dragostea directa a minim 3 persoane pot spune ca ma bucur nemijlocit.
Intai e mama, cea mai neconditionata fiinta din viata unei fapturi obisnuite (adica ne-orfane, printre altele).
Apoi, ar fi cei 2 barbati din viata mea, de care par a nu scapa cu una – cu doua.
Mi se par doua mari intamplari pe drumul meu, doua intamplari care nu se mai sfarsesc odata, desi nu par deloc a cadra cu ce mi-am dorit eu in viata mea de dragoste.
In primul rand ca, desi in mod diferit de a exprima asta, ambii sunt niste „moace” in sensul consacrat al cuvantului.
Nu au destula vointa, putere, stiinta pentru a-si organiza si conduce propria viata asa cum si-ar dori realmente.
Este dureros dar, daca ma gandesc bine, am atras doua astfel de persoane fiindca probabil sunt si eu la fel. De ce sa nu fiu cinstita? Nu sunt independenta iar dpdv material nu ma pot inca numi responsabila pentru propria viata din simplul motiv ca nu ma pot intretine singura. Probabil ca daca n-as plati de 5 ani rate, as fi „figured it out” modalitati de a-mi controla bugetul care sa-mi permita o existenta mai putin boema.
In privinta energiei canalizate in bani, sunt intr-o nebuloasa dificil de diseminat, de imprastiat. Mai ales de cand intru frecvent in banii firmei, cumparand cu cardul ei „carti de specialitate”, in realitate tot felul de carti cat se poate de interesante pentru gustul meu propriu si atat.
Sunt dezlanata si nestapanita in cheltuieli, cum se spune „ma frig banii-n palma”, trebuie sa-i dau repede. Nu fac nicio economie, niciodata, nici ca o masura a cheltuielilor si nici ca metoda de a pune deoparte. Intotdeauna, ma bazez pe altii pentru existenta mea fizica. Si pe deasupra am mai gasit si metoda de a-mi satisface mofturile (carti) tot pe spinarea altora. La concret, prin altii ma refer strict la saraca mama...
Daca ma iau la bani marunti, observ ca nu prea „valorez” nimic. Adica nu produc. Ma duc ca un „orbete” la servici, fac si eu acolo ce pot – bineinteles ma straduiesc sa fie bine, dar nu ma omor prea tare, revin acasa, ma odihnesc si pretind ca citesc, ceea ce mai si fac, dar nu cu o asiduitate comparabila – nici macar pe departe! – cu cea cu care cumpar cartile. Am citit rapid cele 90 pagini de carte „sexoasa” a Laurei Andresan, care, saraca, e atat de banala si proasta, ca mi-a venit sa vomit. Atat de greu a scris, adica greoi. Fara sa poata coordona 2 verbe in aceeasi fraza, la timpurile potrivite.
De ce am luat cartea? Atat fiindca e trendy si mi-a starnit curiozitatea atata publicitate, dar eram curioasa ce poate oare sa consemneze o tarfa autohtona notorie.
Si ce sa faca si ea? Da cateva nume sonore, ii acopera cu ineptii si pareri sexuale ale ei (de multe ori bazate pe impresii si intuitii... extrem de feminine), si cu aceste nume ale unor personalitati, isi vinde biata curvistina saraca cu duhul, carticica scurta-scurta (ca mintea si ca fusta ei) cu nu mai putin de 30 lei... Nici traducerile unor carti straine importante si interesante nu costa, de multe ori, chiar atat. Are tupeu curva nearticulata!
Pe ce se bazeaza? Pe faptul ca cei care se tem de ea (asa se lauda mereu in carte, ca sperie ..muritorii de rand) vor citi cu aviditate si mai ales ca toti amatorii de vedetism din Romania (mama, si ce mare moda este asta!) vor cauta senzationalul in obsesivul cuvant, banalul de fapt „futut” cu care ea isi pigmenteaza opera de debut ca si cu o delicatesa plina de savoare, fiind o operatiune executata cu „dibacie” de insasi maria sa, auto-proclamata matroana...
Recunoaste deschis ca a avut propria firma de escorta, de fapt o retea tipica de prostitutie, de proxenetism. Mai precis a fost (este?) peste! Da, de fapt cred ca este, caci pe site apare acum ca patroana unui salon de masaj erotic, o foarte la moda acoperire pentru curvasarie. Oricine stie asta. Si curva proasta recunoaste in cartea ei ca face ceva ilegal, dar este, vorba aia, tolerata (acum ma refer la propriu), si se si imbogateste pe seama noastra, ca-i citim cartea. Recunoaste sub nume propriu ca e matroana de curve, dar nimeni nu-i face nimic.
Ce avere are intre cele 2 picioare de nimeni n-o inghesuie acolo unde sunt tinuti pestii? Adica dupa gratii?
Acum, ca si-a expus deschis si – evident, neprincipial – relatiile cu personaje sus-puse ale lumii „de sus” a R., i-a manjit – pe numele lor adevarat – cu relatiile „jos”, acum ca nu mai are nimic nou de spus, de ce este ea protejata?
De fapt, 2 lucruri m-au indignat cel mai tare, nici macar faptul ca nu e trasa la raspundere ca e peste. Nu.
Ca femeie m-am simtit personal foarte jignita sa aflu ce sume absolut astronomice se castiga pentru cateva ore de curvasarie cu un magnat, efectuate de niste analfabete cu corp „frumos”, iar eu imi castig atat de greu existenta chiar daca am foarte multe in cap.
Intrand ulterior pe site-ul „profei de sex”, mare mi-a fost mirarea sa constat ca „insolita” nu e deloc frumoasa, cum se numeste mereu singura in carte („fata frumoasa”), e nasoala, e pocita, saraca. Plus saraca cu duhul. Daca personaje de-astea de cartier isi vand cartile la preturi comparabile cu autobiografiile marilor conducatori ai lumii, inseamna nu numai ca pornografia castiga-n Romania dar si ca Non-Valoarea este ... valoarea de capatai si moneda de schimb din... biata noastra tarisoara. Pe care poetii au preamarit-o si pe care curvele o ..balacaresc, ca sa ma abtin cu fermitate si sa ma rezum la atat. Nu, nu o critic fiindca o invidiez pentru bani, pozitie, futut, sau mai stiu eu ce.
O critic fiindca are curajul sa se afiseze public cu nulitatea sa absoluta (cu nuditatea absoluta e treaba ei, nu a mea). Dar este O NULITATE ABSOLUTA care ni se baga „pe gat” cu nonsalanta si cu o obraznicie strigatoare la cer.
Ea crede (din partea ei, pe buna dreptate) ca daca s-a futut cu o serie de demnitari romani post-decembristi, are si talent la scris si dreptul la o viata mult mai buna. I se pare ca totul i se cuvine fiindca are cateva nume „tari” pe buzele alea „unsuroase”.
Fi-mi-ar rusine! Acestea sunt momente in care chiar mi-e rusine de tine...”mama tara”!

Sufletul casutei - Ancutza

I. Incercari Literare­ 25.11.2008

Era o zi minunata de vara, calduroasa, dar nu caniculara, pe care Ady si Yves si-o petreceau pe malul lacului Leman, din apropiere de Geneva.
Locul era aproape de locuinta lor, asa ca aceasta putea fi socotita doar ca o plimbare ... spre deosebire de cazul milioanelor de turisti care veneau sa viziteze aceste meleaguri pline de farmec, atrasi atat de magia cat si de renumele lor.
Pentru cei doi, cazarea era, evident, inutila. De fapt, o escapada de mai multe zile nu le-ar fi displacut, chiar asa aproape de casa fiind, dar nu ar fi putut lasa singuri peste noapte cateii, pisicile, gainile, si celelalte animalute simpatice care traiau la ferma lor. De fapt, ele nu ramaneau niciodata cu adevarat singure ori nesupravegheate, deoarece Leo si Marie, servitorii credinciosi de pe mosia lui Yves, nu o paraseau aproape niciodata, decat ocazional pentru cumparaturi. Si niciodata cand stapanii lor lipseau.
Asa ca, cei doi indragostiti – in ciuda celor cinci ani de casnicie, pasiunea inceputului nu-i parasise si parea a nu se sfarsi vreodata – se bucurau fara prea mari griji de noua zi cu soare din restul vietii lor.
In acel moment, nimic nu parea a le intuneca fericirea. Acest lucru parea chiar imposibil.
Si totusi, cata vreme lumea in care traim nu este intotdeauna exact ce ne-am fi dorit, aceste clipe de vraja fura retezate brusc, odata cu apelul strident al mobilului lui Yves.
Mama sa, aflata la 300 km departare, in apropierea granitei cu Italia, suferise al doilea infarct si paralizase.
Anuntul fusese facut de vechea si devotata doamna de companie a Frau Angelli, singura persoana cu care aceasta din urma isi traia anii de senectute, dupa ce sotul sau decedase, la putina vreme dupa casatoria lui Yves cu Ady.
Tanarul cuplu nu avea nici acum copii, fapt care o necajea teribil pe Suzy Angelli, care si-ar fi dorit nespus sa stea mai aproape de ei si, mai ales, sa-si intre in atributiile de bunica, cat mai curand posibil.
Dupa telefonul nedorit si neasteptat, cei doi se imbracara in pripa si stransera rapid putinele lucruri cu care venisera. Pe drumul spre casa hotarara ca cel mai bine era sa fie solidari si in aceasta situatie si sa mearga impreuna la capul batranei. Mai ales ca amandoi erau in aceeasi masura copiii ei, chiar daca Ady intrase in familie prin alianta...dar mai ales fiindca Suzy nici nu mai avea pe altcineva pe lume, in afara lor.
Yves si Ady se casatorisera destul de tarziu – el avea 41 ani iar ea 36 – si totusi era pentru prima oara, pentru fiecare din ei. Cu atat mai fierbinte, mistuitoare si totodata inteleapta era iubirea lor, ivita intr-un moment cand niciunul nu-si mai facea sperante prea mari in privinta gasirii perechii ideale. Si totusi, asa se simteau, ca cel mai fericit cuplu dintre toate pe care le cunoscusera.
Cineva ar fi putut spune ca era o armonie „prea perfecta”, ca o astfel de relatie nu poate fi durabila. Dar timpul deja demonstrase altceva si le cimentase cu trecerea lui increderea, dragostea si intelegerea reciproca.
Erau atat de fericiti impreuna incat, desi trecusera acum amandoi deja de pragul celor 40 ani, pareau mai tineri decat le era varsta si, mai ales, se simteau mai tineri, mai vigurosi, mai luminosi si mai frumosi ca niciodata. Aceasta superba metamorfoza nu trecuse neobservata in anturajul lor si, pe ascuns, cu totii ii invidiau. Nu intelegeau cum era cu putinta ca acesti oameni sa nu aiba barem mici conflicte, ivite din opinii diferite, din conceptii de viata diferite. Si asta cu atat mai mult cu cat nationalitatea lor era diferita. Ady (prescurtare de la Adriana) era la origine romanca si elvetianca prin adoptie, dupa casatoria cu Yves.
Fusese dragoste la prima vedere, mai bine zis dupa ce fiecare vazuse fotografia celuilalt la agentia care intermedia casatorii, unde amandoi erau inscrisi de ani buni. Hotarasera ca trebuie sa se cunoasca numaidecat „pe viu” iar Yves zburase cu primul avion de la Geneva la Bucuresti, dupa care se urcase in primul tren care ducea la Brasov, unde locuia Adriana.
Ceea ce urmase fusese de bun augur si le intarise convingerea ca erau facuti sa ramana impreuna. Nu numai ca se iubeau si se placeau nespus de mult, dar caracterele lor se imbinau intr-un chip desavarsit si plin de gratie, asa cum niciunul nu incercase macar sa-si inchipuie ca ar fi intr-adevar posibil. Asa ca devenisera inseparabili la scurta vreme dupa ce formalitatile fura incheiate iar Ady ajunse in patria ei adoptiva, Elvetia. Impreuna, simteau ca scot la iveala ce este mai bun in faptura lor.
Iubirea pentru animale, de fapt o prelungire a iubirii pe care amandoi o simteau pentru tot ce era viu si frumos, ii facuse sa se lege nemasurat de fiecare din fiintele care traiau la ferma din Montaigne si niciodata nu se pusese problema sa lipseasca noaptea de acolo tocmai fiindca toti acesti tovarasi muti erau dependenti de iubirea lor.
..............................................

JURNAL.
Marti, 10 martie 2009.
Recitind cele scrise anterior, ma-nduiosez si ma intristez in aproape egala masura...
Cred totusi ca tristetea predomina netto...
Intr-adevar, cum sa nu fiu trista cand eu insami mi-am incurcat si mi-am incalcit itele propriei vieti, itele acestei.... eterne vieti pieritoare..
As vrea sa ma descurc din ele, dar literalmente si fara nicio figura de stil, cu cat ma zbat mai tare SA SCAP cu atata ma afund mai inexorabil...
Cum sa nu ma intristez, cand imi doream atat de mult de la viata si in schimb am ajuns sa ma multumesc cu atat de putin?
Simt ca viata mea e vraiste si dincolo de controlul meu. Constient (oare?), ma-ndrept acolo unde se indreapta toti robotii, adica catre „groapa de gunoi a istoriei”, acolo unde nu se mai stie cine ce-a fost...”la viata lui”..
Viata ma traieste pe mine, si numai satisfactiile mele marunte (cum ar fi relaxarea si tonusul date de gimnastica, si altele de acelasi gen) imi dau (oarecum) senzatia ca viata mea este implinita...

Cu politica..inainte

Ca la majoritatea romanilor obisnuiti, imi este sila de politica, fiindca este compusa din reprezentanti incompetenti, gogomani, mincinosi, aparatori exclusiv ai propriilor interese, atenti la grijile lor si niciodata ale celor pe care, pasamite, ii reprezinta.. De aceea, noi, cei "reprezentati", nu suntem decat "masele, golanii, gloata, plebea", ce nu merita decat sa i se arunce cu praf in ochi.. cred ca ati mai auzit sau cel putin simtit personal tot ceea ce insir eu aici, cu nedisimulata scarba.. Dar, noi, intelectualii, de ce nu ne implica, daca suntem si competenti, si constienti, si capabili sa luam decizii mult mai impartiale, si, sa speram, mult mai dornici sa realizam binele celor multi?.. Fiindca pentru a ajunge acolo, trebuie sa te umpli de murdarie, de jegul compromisurilor, de barierele "miilor de semnaturi", de a apela la toate cunostintele pentru a te sprijini, de a incepe inevitabil sa te bati cu pumnul in piept pentru a te face cunoscut, pentru a fi bagat in seama.. Desigur, toate astea daca iti doresti sa candidezi independent si nici nu esti o figura cunoscuta..gloatei, sau macar celor mai importanti reprezentanti ai sai, ai celor care voteaza (daca voteaza..) in cunostinta de cauza.
In momentul de fata, imi vine sa votez la presedentie cu Radu Duda.
Mi se pare un tip valabil. Adica viabil. Are coloana vertebrala. La propriu si la figurat.
Asa-zisul trecut comunist haituieste pe toti care au gandit putin mai mult inainte de '89.. Da, totusi, asa este.. Chit ca protipendada de atunci gandea, ca si acum, exclusiv pentru propria indestulare..
Si ca sa inchei: cred ca politica nu e scarboasa si manjita numai la noi in tara, ci peste tot.
Totusi, o emblema superba si aparent complet obiectivata in raport cu noroiul acesta omniprezent al domeniului, este cea a vestitului Barack Obama, care il are pe "nu stiu ce"...din motive foarte personale, desigur..
Si ce bine prinde!

Sa mai stam in viata

Zilnic ne straduim. Chiar prea mult. Pentru orice. Nu ne gandim dimineata ca va veni iar seara, cel mai adesea fara realizari deosebite. Dimineata ne inchipuim ca vom trai o zi superba si ne facem deja planuri cum s-o infrumusetam. Apoi, vin altii si ne strica toate planurile. Ori dandu-ne ceva de facut, ori lasandu-ne asa liberi ca ne intrebam pana seara, ce ar fi mai bine de facut, ca sa nu treaca inutil, si ziua asta...