Un drum Simbolic: Partea 1

Preludiu / Prezentare

Motto:
1. Trăim într-o lume pe care n-o întelegem decât parţial. Orice om înţelept - sau nu - poate să admită asta.

2. Totul se rezolvă şi totul trece.

(consideraţiile de mai sus aparţin filozofiei mele personale, dar pe care mii alţii au exprimat-o în mii alte feluri, înaintea mea)

 Simt nevoia să vorbesc despre o "întâmplare neîntâmplătoare" de genul celor care ne marchează. Pentru cei care au urechi să audă şi mai ales simţirea necesară ca să înţeleagă.
Această Întâmplare a avut loc cu mulţi ani în urmă, în viaţa mea, care avea să cunoască apoi sinuozităţi nu o dată ieşite din comun. Drumuri paralele, pe care nu le-aş fi crezut niciodată intersectate cu destinul meu.
Nu mai puţin de 25 ani au trecut de atunci. Era în prima zi de primăvară - cum este supranumit de generaţii "1 Martie" - a celebrului acum an 1989.
Deci s-a scurs un sfert de veac şi mai bine de când s-au întâmplat aceste lucruri care m-au mişcat în profunzimile fiinţei mele interioare şi pe care simt astăzi nevoia să le împărtăşesc din nou cu mine, şi pentru prima dată cu voi, dragii cititori neştiuţi ai acestui blog destul de personal, de reflecţie.
Acea prima "întâmplare" dintr-un şir pe care vi-l voi destăinui curând nu s-a petrecut "la suprafaţă" în niciunul din sensuri, ci dimpotrivă, "în subteran". Atât al fiinţei mele, cât şi al Pământului: la metrou.
Mai precis în zona de Corespondenţă Unirii 1 cu Unirii 2.
Ce frumos sună!
Aţi stat vreodată să vă gândiţi? Să te întâlneşti cu cel mai frumos Miracol al vieţii tale ce va să vie într-un culoar de Corespondenţă al Unirii, adică al Regăsirii Totale şi Absolute. Şi tainice şi de nedescris, aş putea adăuga. Dar voi încerca totuşi să descriu împrejurările sale, în continuare.
Fiindcă acea Întamplare m-a pus în legătură cu propria mea aspiraţie spre Absolut şi Perfecţiune.
Care nu avea să mă mai părăsească niciodata: eu cu mine însămi pe lungul drum, adesea foarte anevoios, al devenirii personale, al transformării şi al ruperii, mereu şi permanent, cu trecutul, prin refacere şi ridicare. Şi evoluţie, evident. Întâlnirea cu sine însuşi pe care toţi o căutăm, nedefinit, întreaga viaţă.
N-aş putea spune că atunci m-am întâlnit "definitiv" cu mine şi nu mi-am mai "dat drumul" niciodată, dar cel puţin atunci mi-a apărut puful primelor aripi. Ale zborului care avea să fie viaţa mea în continuare, aşa cum a fost ea.
Ca să măresc suspansul, voi continua "într-o zi de mâine", când voi fi mai fresh şi mai destinsă şi mai aptă să-mi povestesc "Întâmplarea".

Victoria lui Klaus Iohannis sau… Moş Crăciun chiar există! :)

Am aşteptat turul 2 al alegerilor prezidenţiale cu teamă dar şi cu multă speranţă.

Pronosticurile nu erau favorabile candidatului preferat de mine, dar dacă I. nu ar fi reuşit să câştige, probabil că ne-am fi îndreptat, încet şi sigur, către o dictatură socialistă sau cripto-comunistă (vezi preferinţa pentru politica din China a premierului Ponta).

Am impresia că ceea ce a contat imens a fost bunătatea şi normalitatea lui Klaus, lipsa sa de aroganţă şi emfază, modul său discret şi uman de abordare, atitudinea...

Ne-am săturat de baroni şi de diverşi impostori – de toate mărimile, genurile şi categoriile - , ne-am dorit triumful normalităţii în raport cu nesimţirea şi caracterul infect al majorităţii politicienilor români.

Cel puţin asa percep eu şi s-a dovedit clar că nu numai eu simt/simţim că am făcut alegerea corectă, cea mai bună pentru interesul naţional.

Mulţi oameni „de bine” îl regretă pe Ponta. N-au decât!

Va fi cu adevarat bine şi pentru ei, vrând-nevrând.

Cel puţin pentru oamenii obişnuiţi, nu mă refer la cei care se aflau în aşteptarea anumitor graţieri-amnistii..din foarte diverse interese.

Mie personal mi se pare curată prostie să-ţi doresti răul în loc să vezi binele (colectiv), acolo unde realmente el fiinţează.

Unele semnificaţii

De miercuri, 08.10, am inceput să o vizitez pe doamna Silvia, care consideră că pentru mine blogul este o formă de terapie şi nu numai de exprimare publică, cum credeam.
Multele vizualizari din ultima vreme mă impulsionează să scriu măcar lunar, ca să păstrez o consecvenţă şi să nu-mi pierd "bunul obicei".
Ea spune să încerc să exprim în scris ceea ce simt acum: acest blocaj, care însă este atât de greu de exprimat în cuvinte. Mi-e clar că este conştientă, această dragă şi nouă prietenă a mea, că foarte multă lume mi-ar putea împărtăşi starea de spirit şi poate chiar punctele de vedere. S-ar regăsi, în sfârşit.
Asta cred şi eu, că este foarte posibil.

De la consecvenţă la reticenţă.
Cel mai bine ar fi (îmi propun) ca pe blog să păstrez tonul deschis şi personal cu care discut cu mine însămi. În definitiv, discut cu un suflet: chiar dacă este "alt" suflet. Este un suflet deschis, dacă este dornic să (mă) citească.
Toata lumea are însă (destule) inhibiţii legate de expunerea propriei persoane, mai ales când se ştie clar al cui este blogul. Cu toate acestea, voi încerca să mă dezvălui mai complet şi mai onest decât am făcut-o până în prezent. 
Cu cât am dureri fizice mai dese şi mai lungi decat în alte perioade ale vieţii, încep să mă gândesc mai des la moarte şi mai ales la fragilitatea vieţii. Foarte "perisabilă", într-adevăr. 
Cât eşti tânăr, eşti "bun", după care te potopesc fel de fel de neputinţe şi agresiuni din partea propriului corp fizic, această carcasă indispensabilă fiinţării în spirit, care ar fi trebuit să fie un aliat de nădejde, cel mai de seamă suport. Cei care sunt trecuţi de 40+, mă vor înţelege, ceilalţi - mai puţin.

De câteva nopţi, visez numai cărţi. 
Cărţi vechi, galbene, volume groase, interesante şi stufoase, care exprimă cultura altei epoci, impregnate de ştiinţa de carte şi de simţirea unor oameni care nu mai sunt demult în viaţă.
Visez cum citesc, răsfoiesc cărţi, ba chiar ...fur cărţi din biblioteci admirabile şi bogate. Desigur, visez... Iubesc cărţile...sunt robită atât de bibliofilie cât şi de bibliomanie...

Mi-e dor de Tine, sufletul meu adevărat...!

Unde eşti Tu? Eşti îngropat in vreo carte sau pluteşti..cu o carte în mână..într-un „tramvai numit dorinţă”? (parafrazând piesa celebră a lui Tenessee Williams).

Mi-e dor de viaţa adevărată!

De câte ori să mai spun asta?

Am spus-o de nenumărate, de infinite ori în ultimii ani, adică în toţi anii petrecuţi de mine pe... inevitabila Planetă Pământ.

Consider că viaţa adevărată începe acolo unde te întâlneşti cu tine însuţi. Foarte mulţi oameni nu ajung Niciodată la această întâlnire Epocală.

Ea se petrece acolo unde, în singurătate „tu aşează-te deoparte, Regăsindu-te pe tine, Când cu zgomote deşarte, vreme trece, vreme vine..” (Glossă de Eminescu, una din puţinele poezii pe care am reuşit să le învăţ integral pe de rost, cu atât mai uşor mi-a fost cu cât îi împărtăşesc spusele/ideile întru totul).

Gânditorul nostru nepereche, geniul nestins, Mihail Eminescu, cel de-a pururea tânăr, şi ca gânduri, şi la chip..

Într-o lume nebună, nebună, nebună, el a fost mazilit pentru „păcatul” de a fi gândit prea mult şi prea bine.

Este incredibil în ce lume trăim.

Dar nu la asta vroiam să mă refer acum, în scrierea de faţă. La lumea exterioară.

Stau la masa cu o muzică soft instrumentală în urechi şi mă gândesc pur şi simplu la ce am eu de făcut în restul vieţii mele. În afară de obligaţia (este stupid s-o iei până la urmă ca obligaţie, căci este un mod de a interfera social cu cunoştinţele tale neîntâmplătoare din această viaţă) de a merge la serviciu, ai obligaţia faţă de tine însuţi/însăţi de a-ţi îndeplini misiunea pentru care ai apărut.

O obligaţie strict morală, până la urmă.

Cei mai mulţi se întreabă de ce s-au născut, şi de ce tocmai ei, şi nu „ca” alţii, şi de ce aici, şi nu altundeva, şi până la urmă i-aş întreba ce talent şi ce hobby-uri au, ce înclinaţii au, ce Calităţi Personale au, şi de ce nu le valorifică.

Până la urmă, fiecare trebuie să facă ce-i place, nu, altfel cum să-şi „omoare vremea”?

Dar acum au apărut mijloace de o facilitate uimitoare de a-ţi omorî vremea, anume internetul şi televizorul.

Două mijloace care măresc enorm consumerismul, propagând (printre altele) megalomania comercială, dar care înrobesc omul şi psihic, nu doar material. Omul nu-şi mai dezvoltă gândirea. Omul ia totul de-a gata, fir-ar să fie.

TV şi net = moduri de cunoaştere, modalităţi de a comunica eficient şi rapid, dar şi moduri de a pierde timpul şi contactul cu tine însuţi (părerea mea).

Cărţi şi muzică = moduri de a te reconecta, de a relua contactul cu tine însuţi (de unde l-ai lăsat ultima oară..)

Scrisul = mod de a te centra pe tine însuţi.

Cam atât pentru astăzi....

Despre un autor admirat de mine: Douglas Kennedy

Numeroşi critici consideră că, prin talentul cu care creează romane stranii şi palpitante, Douglas Kennedy poate rivaliza cu (mai) celebrul John Grisham.

 

Asemănări:

Amândoi sunt născuţi în SUA, în anul 1955.

Amândoi sunt romancieri de succes, cu o forţă narativă puternică, impecabilă, din ale căror „mreje” nu te poţi desprinde sub nicio formă, mai ales dacă eşti un cititor pasionat de romane de ficţiune dar şi sensibil la subtilităţi psihologice.

Dar poate că asemănările dintre cei doi se opresc aici...

DOUGLAS KENNEDY, un autor celebru pe plan internaţional dar mai puţin cunoscut pe piaţa românească a cărţii,  a scris romane traduse în peste 16 limbi, care au înregistrat un succes uriaş de piaţă şi s-au bucurat deopotrivă de aprecierea masivă a criticii.

Douglas Kennedy scrie romane absolut fascinante, cărţi pe care nu le poţi lăsa din mână, cu un suspans bine dozat – de fiecare dată – si cu măiestria unui autor de romane poliţiste.

Fără excepţie, în toate romanele sale, personajul principal „scrie cartea” la persoana întâi, indiferent că este vorba despre o „ea” sau despre un „el”.

Este o deosebita artă a acestui scriitor aceea de a te pune în acest fel pe tine, cititor împătimit, în pielea personajului. Astfel participi „cu el/ea” la tot ceea ce face, spune sau gândeşte, participi la toate zbaterile şi trăirile eroului, cu trup si suflet, erou pe care aproape că-l întruchipezi chiar tu! Eşti „acolo” şi „trăieşti acolo”. Chiar tu.

Asta da artă, măiestrie! De-a dreptul fascinant modul cum te poartă cu el...

7 din cele 11 romane ale sale au fost traduse şi în limba română. Este vorba despre:

-      Identităţi furate (apărută în 1997, la Editura Orizonturi)

-      Jocurile Destinului

-      O relaţie specială

-      Nu pleca...

-      Tentaţia

-      Farmecul discret al vieţii conjugale

-      Clipa.

Ultimele 6 titluri au apărut la noi la Editura Trei, în Colectia „Fiction Connection”.

Kennedy se dovedeşte, pe de altă parte, a fi un povestitor amuzant şi plin de viaţă. Poveştile sale de dragoste sunt mature şi, de obicei, eşuează, fiind alimentate de o sensibilitate emoţionantă.

Identităţi furate - această prima carte tradusă în limba română s-a bucurat de un incredibil succes internaţional, primind aprecieri dintre cele mai elogioase. S-ar putea spune ca Identităţi furate este un thriller senzaţional, dar atipic. Protagonistul, Ben Bradford, trece prin grele încercări. Dar ceea ce sparge tiparele este faptul că Ben, vinovat de fapte grave, scapă, în cele din urmă, cu faţa curată.

Stilul autorului este dezinvolt, dialogurile sună firesc, iar peripeţiile trăite de personajul cu trei identităţi succesive sunt cu adevărat uimitoare. Cine n-a visat vreodata să poată lăsa totul baltă, să întoarcă spatele unei cariere care, deşi bănoasă, îi repugnă, să renunţe la o căsnicie, oricum eşuată, şi să o ia de la început ? Şi cum ar fi ca, spre a-ţi atinge scopul, să-ţi simulezi dispariţia, să intri în pielea altcuiva, cu o viaţă complet diferită şi să te ascunzi într-un orăşel uitat de lume ?

Reacţiile presei şi ale criticilor lui D. Kennedy au fost de-a dreptul spectaculoase apoi în cazul romanului Jocurile destinului (o superbă poveste de dragoste, o poveste despre loialitate şi despre intorsaturile ciudate ale destinului):

«Un adevărat triumf!» (Mail on Sunday)

«Scriitura lui Kennedy este de-a dreptul captivantă, construind cu măiestrie poveşti despre dragoste şi trădare, cu un final tulburător.» (The Observer)
«Kennedy este un scriitor adevărat ... întorsăturile de situaţie se petrec la momentul potrivit, iar acţiunea te ţine cu sufletul la gură.» (The Times)
«Povestea captivantă a unei alegeri morale.» (Sunday Telegraph)
«Kennedy are o scriitură aparte; în romanul său, destinul individului se împleteşte cu istoria... Lăsaţi-vă cuprinşi de farmecul acestei poveşti. Este una dintre cele mai importante apariţii ale anului.» (Express on Sunday)
«Un excelent spaţiu de evadare.» (Sunday Business Post)
«Este un roman care merită toata atenţia... captivant de la prima până la ultima pagină.» (Marie Claire)

O relaţie specială: Americanca Sally Goodchild are 37 de ani, o fire foarte independentă şi este jurnalistă. Nu se vede nicidecum aşezată la casa ei. Întâlnirea cu Tony Hobbs, un ziarist englez, îi va marca însă existenţa: se trezeşte în Londra, căsătorită şi însărcinată, având de luat nişte decizii importante în legătură cu viaţa ei. Perspectiva unui trai la Londra, cu Tony, pare ademenitoare, dar adaptarea nu este deloc uşoară, iar căsnicia lor ia o turnură neaşteptată. Şi totul începe să devină o acţiune trepidantă si extrem de antrenantă, pe marginea unei teme conexate cu maternitatea şi cu depresia post-natală, si cu furtul copilului...dar vă las pe voi să descoperiţi mai mult!

Protagoniştii din Tentaţia – de la magnaţi din lumea filmului la oncologi – trec în permanenţă prin crize şi au tot felul de dileme. Şi chiar dacă iţele intrigii ar putea părea neverosimile, surpriza deznodământului este cât se poate de autentică.

Farmecul discret al vieţii conjugale este un roman despre o femeie care se trezeşte prizoniera unei vieţi prea convenţionale şi a micului ei act de rebeliune, ale cărui consecinţe o hăituiesc peste zeci de ani. Aceasta este de fapt o poveste care se referă şi la limita dintre viaţa privată şi viaţa publică, despre imensa prăpastie dintre părinţi şi copii şi despre felul în care nu poţi scăpa niciodată cu adevărat de trecutul tău. De asemenea, constituie şi o analiză a moravurilor societăţii contemporane, în care mass-media poate distruge vieţi în câteva ore.

Romanul « Nu pleca.. » al lui Douglas Kennedy este un portret excepţional al modului nostru de a trăi, al diferitelor căi pe care le urmărim în cursul unei singure vieţi şi a naturii arbitrare a destinului. Asemenea celorlalte romane ale sale care s-au bucurat de o imensă apreciere, cartea de faţă este o lectură ce ne pune faţă-n faţă cu dilemele cu care ne confruntăm, încercând să ţinem piept la tot ceea ce soarta ne aruncă în cale. Neîntrecut în a crea personaje feminine pline de rafinament, dar bântuite de frământări, stilul său emoţionează şi captivează deopotrivă.

Clipa : O poveste de dragoste de o intensă forţă emoţională, desfăşurată pe un fundal istoric tulburător (Berlinul în anul 1984), romanul explorează motivele pentru care ne îndrăgostim şi modul cum o facem, dar şi felul în care proiectăm asupra persoanei iubite ceea ce sufletul nostru caută cu disperare. 

În anul 2006, Douglas Kennedy a primit distincţia de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, iar în anul 2009 a inaugurat premiile acordate de celebrul ziar Le Figaro, primind „Grand Prix du Figaro”.

Scriitorul a călătorit enorm, locuind mai mulţi ani în Australia, apoi în Irlanda. În prezent, trăieşte la Londra cu soţia sa şi cei doi copii, dar petrece o mare parte din an la reşedinţele sale din SUA, Germania sau Franţa.