Unele semnificaţii

De miercuri, 08.10, am inceput să o vizitez pe doamna Silvia, care consideră că pentru mine blogul este o formă de terapie şi nu numai de exprimare publică, cum credeam.
Multele vizualizari din ultima vreme mă impulsionează să scriu măcar lunar, ca să păstrez o consecvenţă şi să nu-mi pierd "bunul obicei".
Ea spune să încerc să exprim în scris ceea ce simt acum: acest blocaj, care însă este atât de greu de exprimat în cuvinte. Mi-e clar că este conştientă, această dragă şi nouă prietenă a mea, că foarte multă lume mi-ar putea împărtăşi starea de spirit şi poate chiar punctele de vedere. S-ar regăsi, în sfârşit.
Asta cred şi eu, că este foarte posibil.

De la consecvenţă la reticenţă.
Cel mai bine ar fi (îmi propun) ca pe blog să păstrez tonul deschis şi personal cu care discut cu mine însămi. În definitiv, discut cu un suflet: chiar dacă este "alt" suflet. Este un suflet deschis, dacă este dornic să (mă) citească.
Toata lumea are însă (destule) inhibiţii legate de expunerea propriei persoane, mai ales când se ştie clar al cui este blogul. Cu toate acestea, voi încerca să mă dezvălui mai complet şi mai onest decât am făcut-o până în prezent. 
Cu cât am dureri fizice mai dese şi mai lungi decat în alte perioade ale vieţii, încep să mă gândesc mai des la moarte şi mai ales la fragilitatea vieţii. Foarte "perisabilă", într-adevăr. 
Cât eşti tânăr, eşti "bun", după care te potopesc fel de fel de neputinţe şi agresiuni din partea propriului corp fizic, această carcasă indispensabilă fiinţării în spirit, care ar fi trebuit să fie un aliat de nădejde, cel mai de seamă suport. Cei care sunt trecuţi de 40+, mă vor înţelege, ceilalţi - mai puţin.

De câteva nopţi, visez numai cărţi. 
Cărţi vechi, galbene, volume groase, interesante şi stufoase, care exprimă cultura altei epoci, impregnate de ştiinţa de carte şi de simţirea unor oameni care nu mai sunt demult în viaţă.
Visez cum citesc, răsfoiesc cărţi, ba chiar ...fur cărţi din biblioteci admirabile şi bogate. Desigur, visez... Iubesc cărţile...sunt robită atât de bibliofilie cât şi de bibliomanie...

Mi-e dor de Tine, sufletul meu adevărat...!

Unde eşti Tu? Eşti îngropat in vreo carte sau pluteşti..cu o carte în mână..într-un „tramvai numit dorinţă”? (parafrazând piesa celebră a lui Tenessee Williams).

Mi-e dor de viaţa adevărată!

De câte ori să mai spun asta?

Am spus-o de nenumărate, de infinite ori în ultimii ani, adică în toţi anii petrecuţi de mine pe... inevitabila Planetă Pământ.

Consider că viaţa adevărată începe acolo unde te întâlneşti cu tine însuţi. Foarte mulţi oameni nu ajung Niciodată la această întâlnire Epocală.

Ea se petrece acolo unde, în singurătate „tu aşează-te deoparte, Regăsindu-te pe tine, Când cu zgomote deşarte, vreme trece, vreme vine..” (Glossă de Eminescu, una din puţinele poezii pe care am reuşit să le învăţ integral pe de rost, cu atât mai uşor mi-a fost cu cât îi împărtăşesc spusele/ideile întru totul).

Gânditorul nostru nepereche, geniul nestins, Mihail Eminescu, cel de-a pururea tânăr, şi ca gânduri, şi la chip..

Într-o lume nebună, nebună, nebună, el a fost mazilit pentru „păcatul” de a fi gândit prea mult şi prea bine.

Este incredibil în ce lume trăim.

Dar nu la asta vroiam să mă refer acum, în scrierea de faţă. La lumea exterioară.

Stau la masa cu o muzică soft instrumentală în urechi şi mă gândesc pur şi simplu la ce am eu de făcut în restul vieţii mele. În afară de obligaţia (este stupid s-o iei până la urmă ca obligaţie, căci este un mod de a interfera social cu cunoştinţele tale neîntâmplătoare din această viaţă) de a merge la serviciu, ai obligaţia faţă de tine însuţi/însăţi de a-ţi îndeplini misiunea pentru care ai apărut.

O obligaţie strict morală, până la urmă.

Cei mai mulţi se întreabă de ce s-au născut, şi de ce tocmai ei, şi nu „ca” alţii, şi de ce aici, şi nu altundeva, şi până la urmă i-aş întreba ce talent şi ce hobby-uri au, ce înclinaţii au, ce Calităţi Personale au, şi de ce nu le valorifică.

Până la urmă, fiecare trebuie să facă ce-i place, nu, altfel cum să-şi „omoare vremea”?

Dar acum au apărut mijloace de o facilitate uimitoare de a-ţi omorî vremea, anume internetul şi televizorul.

Două mijloace care măresc enorm consumerismul, propagând (printre altele) megalomania comercială, dar care înrobesc omul şi psihic, nu doar material. Omul nu-şi mai dezvoltă gândirea. Omul ia totul de-a gata, fir-ar să fie.

TV şi net = moduri de cunoaştere, modalităţi de a comunica eficient şi rapid, dar şi moduri de a pierde timpul şi contactul cu tine însuţi (părerea mea).

Cărţi şi muzică = moduri de a te reconecta, de a relua contactul cu tine însuţi (de unde l-ai lăsat ultima oară..)

Scrisul = mod de a te centra pe tine însuţi.

Cam atât pentru astăzi....