Sunt caraghioase, uneori, marile hotărâri

 .. mi se păreau niște rezoluții foarte reușite și adecvate mie, dar totul intră în rutină..

Dacă ai găsi zilnic acest buchet pe masă, la fel de proaspăt, pregătit pentru tine de un suflet iubitor, ce ai spune..? O dată, de două ori, de zece ori, de sute de ori? Ți-ai lua câmpii, nu-i așa? Ai prefera să nu ai nicio floare pe masă, nicht wahr?

Studiez germana cu un pic de pasiune, fiindcă simt că îmi este aplicabilă și necesară. Mai ales pe viitor, cu drag activând în Cercul de prieteni Bruno Groening. Tot ce este original și de la sursă, este în limba germană. Și de ce să n-o spunem pe a dreaptă, germana m-a atras dintotdeauna, cu cadența ei aparent aspră, brută..

Urmăresc cu mare interes serialul vestit pe Netflix, The Crown.

Intrând în culisele monarhiei dar și guvernului britanic (două instituții complet separate dar care cooperează ..implicit și explicit), îmi dau seama că oameni mici hotărăsc destinele multora, poate nu atât de mici .. morți și răniți, uneori de la simple incidente diplomatice, furie, pasiune, orgolii rănite.

Nu mă așteptam de la acești oameni, să le lipsească o educație de elită, una realmente generală, universală, în afara aspectelor specifice țării lor..

Revenind la propriile-mi oi, adică acele hotărâri importante din subject, stau și mă întreb dacă hotărârile sunt bune sau rele. Cele care imprimă noi obiceiuri de viață și o disciplinare, aș zice. Am zis că voi citi zilnic cele 2 ziceri a longo ale zilei (Omraam Aivanhov și Alan Cohen cu cele 365 gânduri ale fiecăruia, pe zile calendaristice), dar nu mi-a plăcut niciodată rutina. De parcă dacă aș citi zilnic gândurile lor, aș fi automat disciplinată. Apoi, germana zilnic, fără abatere. Nu am reușit, chiar fără abatere.

Oare nu am ales cele mai potrivite mie ..începuturi de obiceiuri sau e mai bine să nu am nicio disciplină, să las viața să curgă firesc, la urma urmei m-am pensionat ..pe bune.. n-am de dat socoteală nimănui, pot să dorm când vreau, să stau noaptea cât vreau, să citesc, să meditez, să văd filme ș.a.m.d. exact când doresc. Pot citi la câteva zile și gândurile din urmă ale filozofilor și inițiaților respectivi, pot studia mai multă germană într-o zi și recupera ce n-am avut chef într-alta, so.. Freedom will eventually prevail, I guess.

Viața intelectuală ocupă, într-un fel, prea mult loc. Fac și un minimum de exercițiu fizic, pentru motan și pentru noi în casă, dar e puțin. Și acum vin și întreb, este puțin în comparație cu cine sau cu ce? Ale cui standarde ar trebui considerate cele mai bune? Stilul lui Robin Sharma, în Ghidul Măreției sau în 5.a.m. adică să fii/devii un performer în domeniu, sau e mai bine cum fac eu? Eu, cum fac? Mai mult sau mai puțin, dar pe ansamblu mă simt mulțumită.

În 24 decembrie, când toți îl așteptau pe Moș Crăciun mi-am pus 3 dorințe mai mari și mai multe mai mici. Cele mari, desigur pentru 2021, erau legate de silueta mea în perspectivă, de scris și de citit. Toate sunt foarte importante pentru mine și starea mea de spirit. Fiecare dintre ele este, într-un fel, thee most important, the One. A scrie nu se referă la acest blog ci la ceva serios și determinat. Ținta romanul sau piesa de teatru, în cele din urmă. Cititul se referă tot așa, profesional, devorat cărțile ca pe vremuri, so to say. Iar silueta ..dacă mă întorc la cea din 2016, ar fi absolut minunat, cu condiția neechivocă să nu mai am niciun fel de derapaje, fiindcă întoarcerea din drum semnifică în mod automat ++ față de ce fusese un maxim anterior (A bons entendeurs, salut ici!)

Voi mai exersa probabil cu scrisul, pe aici, și zilele următoare. Ca de obicei, nu promit nimic :)

Much better today!

 ... azi mi-am revenit.

Azi a fost realmente o altă zi. Poate că cererea mea a ajuns la Bruno, adică la urechile cui trebuia. De multe ori, este bine să îndrăznim să cerem. Așa se spune și în Biblie..

Totul este să știi ce vrei. Am vrut să dau un sens, și astăzi mi-a mers.

Am învățat cu mare drag la germană (evident, după Eurocor, sunt cei mai structurați, chiar și ca model al lecției așternute pe hârtie), am tradus cea mai lungă relatare pe care o aveam și totul a decurs bine.

Am dormit vreo 2 ore și după-amiază, ceea ce mi-a priit. M-am spălat și pe cap, am fost și la pisicuțe, și cu lichidul de parbriz, și la bancă după ceva cash..

Totul e să nu-ți propui prea multe, să nu te auto-sufoci. După modelul Eneagramei, mă recunosc în tipul 5 de personalitate. Da, e greu să evadezi din ceea ce te caracterizează, aproape în cele mai mici amănunte..

Cu mare drag, ..îmi previzionez și cheltuielile și economiile. Să dea Dumnezeu ca anul ăsta să călătoresc și să-mi găsesc un om apropiat sufletește. N-am pretenții exagerate, nu?..

Cum îmi găsesc calea?..

 Sunt într-un marasm, într-o stare aproape disperată..

Este vina mea, de fapt, că nu reușesc să aplic învățătura despre care cu cinste dau indicații la cerere și nu întotdeauna..

Nu mai am unde să merg, fiindcă mă aflu într-o fundătură, într-un drum închis, o alee bine păzită de garduri și de ziduri.. 

Știi cu toată certitudinea că Dumnezeu există, că Este acolo pentru tine, dar cu toate astea e greu să înțelegi ce vrea să-ți spună, să-ți comunice, să-ți sugereze..

Știi care este sprijinul meu? Doar această Pisică, de fapt un motan cu totul special, pe nume Țurțurel.. un motănel bine crescut, cu adevărat, fiindcă este confundat adesea cu o pisică gestantă.. Este foarte voinicuț și pe deasupra își bagă mereu ghearele și dinții în mânuțele mele finuțe.

Aici este o poză cam efeminată, fiindcă îmi place să-l învelesc, de parcă ar fi un copilaș ce trebuie necontenit protejat, acoperit, ținut la căldură.. Dar din fericire, Țurțurelul nu se topește oricât aș încerca, el are o inimă de gheață și mușcă, mușcă cu frenezie... offf, atâta știe să facă bine, pe lângă mâncatul cu poftă și ori de câte ori.

Revenind la subiect (adică de la pisică la Oi, ale noastre), eu nu mă simt în regulă, sunt foarte debusolată, nu mai îmi doresc nimic, absolut nimic .. decât să termin traducerile, care oricum sunt pentru Ei/El, nu pentru mine propriu-zis, este doar o sarcină de viață, sau poate o șansă de redresare, una implicită.

În esență, acum scriu fiindcă sunt foarte supărată pe mine și încerc să-mi deschid singură ochii. Ce se întâmplă de fapt, pe lângă faptul că nu mai iubesc pe nimeni, în afara acestei pisici albe cu ochii galbeni și coada neagră?...

Se întâmplă că nu mai am o cale.. 

Toată viața, de când mă știu, am fost foarte capabilă și determinată, fiindcă mi-era clar ce anume am de făcut.. Acum, fiind totul la latitudinea mea, nu vreau să-mi respect propria autoritate și mi-o subminez cu mare aplomb.

De exemplu, este necesar să învăț germana, măcar cât de cât. Nu, nu fac asta, deși mi-am procurat material didactic cât pentru un doctorat în germanistică, iar dacă vreau profesor online și teme verificate, se poate rezolva și asta, dar nu vreau ..., nu pot să mă apuc.. nu am chef să învăț această limbă străină, pur și simplu, deși (culmea) traduc curent din ea.. dar nu am voința și dorința și abnegația de a o studia sistematizat și fără grabă!

Pe urmă, mi s-a spus că scriu Bine, atunci să încerc să mă apuc de o carte sau orice manuscris (chiar și o piesă de teatru ar fi o realizare) dar nu fac nimik fiindcă mă gândesc că ..deja s-a spus/scris cam totul, și la urma urmei cine mai citește, deși în fapt mulți o fac, chiar și eu..

Aș vrea să traduc din limbile cunoscute (engleză, spaniolă, franceză) dar, ce ilar, primesc numai traduceri de limbă germană, ei se declară mulțumiți cu ce produc, bine că există și corectura după mine, nu potopul..

Aș vrea să ies să mă plimb dar maică-mea e ca un lest supărător, mă întreabă dacă n-o iau și pe ea, dacă nu ieșim cu mașina etc etc și îmi taie tot cheful de me promener moi seule..

Mă întreb dacă dau vina pe ea din anumite motive concrete sau de fapt mai mult nu pot eu, nu că mă (re)ține ea din diferite chestii pe care aș dori să le fac pe cont propriu. Cu plimbarea categoric că îmi taie tot elanul din fașă, dar cu alte lucruri, gen gătit (la bucătărie), aruncat lucruri supranumite troace etc oare tot ea e de vină?. Înclin să cred că da. Mă oprește. Existența ei mă oprește să continui și să Devin. Cine aș vrea eu să fiu. Sau Ce, nu neapărat Cine, fiindcă nu mă cred o mare personalitate, cu toate că Sunt. Și în mine, și în toți ceilalți, sălășluiește Divinul, cel mare și sfânt și necuprins, Infinitul ..Creator!

Cum să-mi găsesc Calea? Că așa am început articolul de față. 

Nu vreau să mă sinucid. Însă mai am probabil ani buni în față și vreau să înțeleg cât mai bine și de preferință ceva mai repede, cu ce treburi sunt eu pe aicea, pe Pământ, pe ..felia mea.

Domnul Dieter Haeusler, conducătorul Cercului de Prieteni Bruno Groening, a spus că dacă intri în cerc și timp de 3 luni faci ce spune Bruno (Einstellen zilnic, de 2 ori pe zi) și te comporți fără pată (asta oricine o poate înțelege, și nici nu e întotdeauna chiar ușor), atunci vei simți că ceva s-a schimbat fundamental în BINE în viața ta, fie că e o vorba de vindecare fizică, sau spirituală, sau conștientizări, sau răspunsuri, în funcție de ce căuta fiecare când a ajuns în cerc. După 3 luni în care aplici învățătura cu Consecvență (iată un cuvânt care mi-e cam străin), vei vedea roadele, asta e ideea.

M-am întrebat retoric, înainte de a mă pune aici voinicește pe scris, cum să fac să continui să trăiesc. Eu nu sunt doar un consumator (de hrană și TV, ca atâția alții, ca mama de exemplu). Eu dacă nu fac ceva creativ, exist degeaba, sunt legumă, cum se zice (vegetez, da).

Singurul răspuns a fost că, dacă tot sunt în cerc, să-l iau pe Bruno frumușel de mânuță, cum mi s-a tot spus și să-i cer ajutorul, la tot pasul, ca un copil împiedicat ce descopăr că încă sunt.. Ajută-mă, Bruno, să dau un sens vieții mele pieritoare! Eu nu pot trăi doar respirând, eu am ceva de făcut aicea, dar ce anume este/ar fi - cel mai indicat și mai potrivit firii mele rebele?.. Am scris Freedom 15 ani în toate caietele și de 4 ani sunt perfectly free, dar divaghez ca o navă în derivă, ceea ce iar nu e în regulă.

Mă bucur că m-am descărcat aici. Poate cineva va citi și-mi va da un sfat, la comentarii.. Astea chiar că lipsesc, pe blogul de față.

Sper să revin curând aici, cu ceva răspunsuri.

Cel mai târziu, peste vreo 3 luni, așa ..ca de la Crăciun la Paște (sper că al oamenilor nu al cailor)..

Persoanelor ce mă înțeleg și/sau urmăresc postările mele, le cer un sfat, pe cât posibil în temă. Toată viața, eu am fost un (bun) executant. Acum nu ascult nici de propriile-mi ordine, deși sunt pertinente, căci cine mă poate cunoaște mai bine decât eu însămi? (iar sună retoric..)

Ce am de făcut ca să ..nu-mi pierd mințile și uzul rațiunii?

A dvs sinceră,

ManuElita