19 decembrie 2023

mesaj de la Bruno

 ..sau de la o altă entitate spirituală și invizibilă, dar categoric benefică:

"ÎȚI PIERZI TIMPUL CU DORINȚE, CÂND IUBIREA ESTE SINGURA REALITATE"!


Prin dorințe, se poate înțelege absolut orice care ține de acest teritoriu, începând cu achiziția de lucruri materiale, fie ele și de natură spirituală (cărți, cd-uri etc), dar se mai înțeleg și acele dorințe banale, vreau un pahar de vin, vreau să vizionez un film la TV, etc.

Și ce se înțelege prin faptul că iubirea este singura realitate? Ea este prima și ultima și la mijloc totodată. Am avut cândva un vis care mi-a rămas impregnat pentru totdeauna în suflet. Dar nu îl voi dezvălui pe un blog.. Ideea era că am înțeles ce înseamnă Iubire Infinită, pură și imaculată, din acel vis. Ce sentiment minunat și plenar!

Lumea s-ar schimba total dacă oamenii ar aplica această ..știință a inimii. Adică iubirea eternă și complet necondiționată.

Par vorbe, dar nu sunt. Decât dacă le lași în stadiul acesta.

Sunt tot mai multe cărți care se referă la importanța inimii ca un adevărat creier corporal, nu neapărat al doilea ca importanță, dar în esență primul. Inima gândește și există neuronii cardiaci, au ei o denumire novatoare.. Inima este un magnet extraordinar, și asta s-a descoperit, de asemenea. Sper că voi reveni pe această temă după ce voi citi minim o carte pe această temă, dar cărțile pe această temă s-au înmulțit, odată cu viziunea cuantică asupra lumii și a vibrațiilor pe care fiecare ființă sau lucru le reprezintă sau din care se constituie. "Secretul Magnetului Inimii" de Ruediger Schache este una din cărți, dar nu cea mai nouă pe tema dată. Ar mai trebui citite "CÂMPUL" și "Experimentul Intenție" de Lynne McTaggart, dar și altele. Care să ne ajute să ne familiarizăm cu noțiuni aflate la granița dintre știință și spiritualitate, adică tot ce ține (treptat, evident, cu pași mici) de fizica cuantică. 

Am pornit de la dorințe și Iubire (cu i mare neapărat), ca să ajung la ce mă roade pe mine acum, fizica cuantică. Enigmatic subiect, tot mai dezvăluit, tot mai iubit, dar și poetic în același timp. Cei care sunt atei convinși probabil nu vor înțelege domeniul, după cum nici Iubirea nu poate fi înțeleasă de un ateu la justa sa valoare.

Credința merge mână în mână cu iubirea, cu compasiunea, eu așa cred.

Bineînțeles, este vorba de acele ființe rarisime care chiar cred și care chiar acționează cu Inima, nu din calcule diverse, să nu le mai numim meschine, căci denaturăm subiectul.

O zi și un sfârșit de an excepționale vă doresc, mes amis et vous aussi, les amis de mes amis! 



21 august 2023

La moment aniversar


 Îmi dau seama astăzi, când tocmai a început ziua mea [(de naștere) căci ziua în sine este a tuturor], că toate hotărârile acelea pline de impuls,  de putere, din postările mele trecute au fost niște dorințe de moment, lipsite de acoperire, ca să zic așa.

Da, vroiam să fie așa, păream plină de însuflețire (sau chiar eram!) dar nu mă bazam de fapt pe nimic.

Până când BRUNO a hotărât să mă ajute. Nu fiindcă s-ar fi hotărât el greu, dar poate că eu nu ajunsesem încă la înțelegerea perfectă a ceea ce sunt, a ceea ce vreau, a ce pot cuceri - cu sau fără ajutorul benefic și necondiționat al Entității spirituale călăuzitoare din această existență. Și, într-adevăr, ultimele zile au fost foarte grele și încercate, pe planul sănătății, pe care oricine o poate recunoaște ca fiind principala avere a omului. M-am temut la un moment dat că-mi voi pierde lumina unui ochi, din cauza infecției care tot prindea putere și teritoriu. Am avut însă aliați, și divini, și pământeni. Slavă ție, Doamne, că am ieșit la liman din acea necugetată lipsă de speranță. Ce bine că există prietenii.. da, prietenii din Cerc. S-au rugat pentru mine, sunt neprețuiți. Chiar am realizat și mai clar: dacă aș ieși din Cercul Bruno Groening, cu ce aș putea înlocui puterea și susținerea pe care le primesc, necondiționat, Aici?



Cred că, cu nimic, nu aș avea cu ce. Nici nu aș mai trăi azi, dacă nu ar fi fost cercul și Bruno în viața mea. M-aș fi înecat în depresie și într-o viață fără rost. Am căpătat, fără doar și poate, valoare și sens într-o lume tot mai lipsită de sensul vieții și de motivație divină. Chiar și mulți dintre cei care se dau valoroși spiritual pe mijloacele de socializare, o fac pentru bani, pentru câștigul imediat, simt asta. Prea sunt mulți dintr-o dată, care se dau rotunzi cu realizările lor spirituale, cu înțelegerea mecanismelor subtile ale enigmaticului univers, și care-și preiau postările de la gură, unii altora, ca să nu dea totuși de ..bănuit. Este explicabil de ce toți se repetă. Cel puțin o bună parte din amicii mei de pe Fb. Așa mi i-am ales, spirituali. Dar zelul lor a început să mă obosească pe mine, chiar. Fiecare crede că a inventat roata? Chiar?  Eu scriam de la 16 ani în jurnalul personal, deci acum 40 ani aproximativ, lucrurile care acum par, spiritual vorbind, de ultimă generație. Știam atât de multe atunci. Făceam analogii și explicam lucruri care acuma abia "make sense" pentru atâția și atâția, care au ajuns chiar să facă pe inventatorii de noțiuni, când de fapt, ca-n orice domeniu, este un nesfârșit șir de copy și paste.

Dar nu cred că am început să scriu la miez de noapte pentru a-i blama pe marii prieteni idealiști care-mi umplu mie paginile cu aceleași peregrinări spirituale cunoscute. Nici măcar nu sunt supărată pe ei. Și ar fi bine să nu fiu supărată nici pe mine! De ce aș fi? Poate fiindcă am impresia că evoluez prea lent, prea ..sacadat, să zicem..! De multe ori mă blochez și nu mai vreau nimic. Nimic - nimic. Nici film bun, nici o carte, nici o revistă, nici o emisiune spirituală, nici nimic absolut. Vreau să mă cufund în mine însămi și uneori nici asta nu e posibil sau nu aduce rezultatele scontate. Atunci zac și mă gândesc cu speranță ca orice provocări îmi va aduce viața, să am puterea să le îmblânzesc, să le depășesc cu bine. Fiindcă, nu-i așa, esența neschimbătoare a vieții este chiar Schimbarea, ca forță motrice ce împiedică stagnarea și obligă la evoluție, de oricare ar fi ea. Par cuvinte mari, dar chiar nu sunt. Ele mă definesc, și-mi pare rău că sunt acum într-o etapă destul de învecinată cu grăuntele de depresie specific multora, mai ales celor fără niciun Dumnezeu.

Când simt așa, rostesc de mai multe ori, încetișor, "Tatăl Nostru" și încep prin virtuțile acestei rugăciuni aparent simple să-mi revin și să simt din nou pământul sub picioare. 

Dacă nu am avea credință, am fi doar niște barbari plini de sine vanitos și lipsiți de bunul simț pe care ți-l dă raportarea țintită a Sinelui la Divinitate. Barbara grupă de 12C, compusă din mai mult de jumătate atei, adesea mă dezgustă cu preocupările și grijile lor legate de bani, sex și băutură. Dar ce să le faci, astea sunt refulări ale sufletelor mici. Și n-o să mai divaghez, că îmi stric cheful și buna dispoziție cauzate automat de repetiția zilei mele de naștere, așa cadențat, o dată la un an... 

Domnul a dat, Domnul a luat, Domnul fie lăudat!



24 mai 2023

SĂ MĂ OCUP DE MINE CU ADEVĂRAT - un deziderat victorios

 Am reușit abia acum să-mi dau seama, după ce sunt de atâția ani un prieten din Cercul de Prieteni Bruno Groening, că fără a mă ocupa de mine cu adevărat, și corporal și sufletește, fără a accepta numai gândurile bune și potrivite, fără a mă alinia ..mamei, eu nu voi putea avansa nicicum, sunt și rămân blocată într-o fază! Chiar dacă efortul va fi prea mare și cumva neobișnuit, trebuie să trec de la etapa de a lua de-a gata la cea de a analiza eu însămi, pas cu pas, ce este mai potrivit pentru mine, pentru trupul și sufletul meu.




Și numai luând cele mai juste decizii, am șansa, în sfârșit, de a evolua! Nu e vorba să-l pun acum pe Trebuie în față, nu așa merg lucrurile în cursul lor firesc. Dar trebuie să renunț la filme, seriale, telefon mobil, alte aspecte aproape frivole și moderniste, pentru a mă apleca cu adevărat asupra mea, asupra cerințelor mele cărora nu le-am dat atenție până acum.

Vindecarea este de fapt Calea Către Mântuire, la care se referă Bruno.

Și am de realizat vindecări la toate nivelurile și nu o să aștept la nesfârșit să-mi iau viața-n mâini în funcție de împrejurări exterioare (vezi acel element principal nefuncțional la care nu pot face referire prin viu grai...).

O să-mi acord atenție, o să încep să mă iubesc, nu numai cu vorbele ci mai ales cu faptele! A te iubi nu înseamnă a-ți satisface toate poftele și a arunca cu banii pe fereastră, ci mai ales a te respecta pe tine, dar și resursele tale, de orice fel ar fi ele (pecuniare, fizice, capabilități intelectuale, timpul tău valoros ș.a.).

Nu voi mai merge la întâmplare pe drumul vieții.



Da, ceva s-a întâmplat acum cu mine pentru a-mi declanșa, în mod (ne)voit această schimbare totală de paradigmă. Este vorba de acea conversie electrică, de acea ablație cardiacă, de apneea în somn și nu de puține altele care îmi marchează existența într-un mod prea puțin fericit.

Par și chiar sunt multe de făcut dar treptat se fac, totul e să începi! Pas cu pas, dar fiecare pas înainte este cu mult mai mult decât stagnarea de până astăzi. Treptat, deci, obiceiuri noi și sănătoase, deprinderi de viață a căror oportunitate și fiabilitate s-o judec eu singură, cu capul ce mi l-a dat Dumnezeu și strămoșii, de ce nu..

Vom mai vedea, voi mai reveni cu detalii ale demersului ce se cere neapărat victorios. Schimbarea vieții. Schimbare din temelii. Și nu la nivel de discurs doar, asta ar fi mai rău ca o păcăleală de 1 aprilie. Să conștientizezi de ce ai tu nevoie, ca ființă umană inteligentă și valoroasă, și să amâni la nesfârșit sau să nu te preocupi niciodată cu adevărat de tine.. Aseară, am urmărit o parte din SAMADHI, pe postul GAIA, și mi-am dorit să încep să mă eliberez de iluzie (supranumită Maia) și de condiționarea socială (care e de fapt Matrix, în care ne zbatem cu toții).

See what can I / we do!

24 ianuarie 2023

De ce așa... și nu altfel?

 .... mă refer la scris, până una-alta..

Aș vrea să-mi recapăt puterea de a spune (scrie) ce gândesc, ce simt, prin ce trec.. posibil să-i ajute și pe alții.



Sunt foarte deprimată datorită vremii acesteia mohorâte, un ianuarie parcă fără de sfârșit.. au fost, e adevărat, și zile cu soare, dar nu o infuzie fără de sfârșit..

Îmi doresc foarte mult să scriu ceva teribil (de interesant) dar istorisirile pe de-a dreptul se petrec exact în somn, deci când nu am controlul de a le materializa, concretiza pe un suport oarecare.. Simt tot mai mult că voi exploda dacă nu scriu, dar sunt îndepărtată de propria mea fațetă artistică prin această depresie și prin aparenta lipsă de idei.. Ideile sunt numeroase în subconștient dar nu îl pot sonda, ceea ce echivalează tot cu o lipsă, sub o formă sau alta..

Hai deci să scriu: 

Azi mi-am cumpărat diverse dulciuri și am trăit un soi de bucurie, consumând un pic din ele, și variate.. Apoi am dormit și am simțit că îmi doresc (nicidecum prima oară) să nu mă mai trezesc, decât la această realitate banală, molatecă, lipsită de bucurii trainice.. Mă simt mai bine când fac mișcare, când curăț nisipul din litiera lui Țurțurel, motanul iubit, când îi spăl vasele, când fac mișcare și transpir.. se secretă endorfinele probabil.. Go 4 it, ar fi de zis atunci.

Sufăr fiindcă am libertate totală, pe care mulți și-ar dori-o, dar nu știu ce să fac cu ea! Chiar nu știu, pe bune..! Am ce-mi trebuie ca primă (și secundă) necesitate, nu am pentru ce să lupt.. Nici nu trebuie de altfel să lupt, sau, ba da, ba da... pentru cel mai important lucru, care tocmai că nu e lucru, este starea mea de spirit, de dispoziție, dorința de viață.. care uneori este la cote foarte scăzute. Ca azi, ca ieri.. Mă culc și dorm cu speranța că nu voi mai da față cu realitatea asta care mă mâhnește, nu numai prin lipsa soarelui fizic și a indiciului spiritual al scopului vieții mele, ca atare.. Pentru ce m-am născut eu? La ce sunt bună, cu adevărat?

Nu aș dori ca oamenii să se regăsească în stările mele și să nu le pot da o soluție, un indiciu pertinent, o cale minunată plină de flori, pe care mi-o doresc și eu..

Așa că voi atașa ghioceii pe care i-am fotografiat azi la prânz (deja ieri, ce-i drept), cum cresc minunați în grădina din fața blocului V6, vecin cu al meu..


Ei sunt Speranța, cu S mare, așa cum și eu încă mai trăiesc și mai sper într-o realitate deasupra acestei iluzii în care trăiesc, în care oamenii se omoară orbește și nu se iubesc, și nu simt compasiune și nici Recunoștință față de Creatorul Etern.