Îmi caut rostul pe lume.. Dar tu?

 Cred că am ceva de spus în orice domeniu dar am nevoie să mi se ofere subiectul, ca să-l pot ataca.

Mai adineauri am actualizat articolul de acum o săptămână despre zahăr, început și lăsat în coadă de pește, cum se spune.

Mereu am simțit că aș face bine să scriu, că poate de aceea îmi și place să stau noaptea până târziu, am prima meteahnă a scriitorului gata bifată.

Aș dori să spun cititorului meu (cine e el, al său profil personal nu-l prea cunosc, fiindcă nu-mi comentează niciodată postările..) multe povești antrenante și demne de a fi urmărite, toți avem nevoie de povești, povestiri, relatări, noi aparent negăm asta dar ele ne țin în viață, ne sunt necesare pentru a ne simți angrenați în ceva mai important, mai înalt, mai presus de o biată viață monotonă și lipsită de sens, cum multora le pare a lor...

Povestea ta începe atunci când realizezi ce îți permite cel mai bine să te exprimi în această viață. În ce domeniu poți crea Magie. Eu mă pot juca cu cuvintele relativ ușor, dar mai am de exersat, mi-am cam ..irosit mâna, ca să zic așa. Alții jonglează cu bucatele în bucătărie, eu la capitolul ăsta nu mă bag fiindcă nu mă atrage deloc, deși am încercat și nu e chiar greu, totul e să vrei, să-ți dorești să te implici.

Rămân la părerea să ne implicăm numai în ceea ce este vocația noastră!

Cât despre managerii de firme, cei talentați cu adevărat în acest domeniu sunt atât de puțini, dar atâția își încearcă norocul aici din dorința de câștig, dar lipsiți de atâtea calități necesare, gen tact psihologic, discernământ în lucrul cu oamenii și nu numai, apoi capacitate de analiză și sinteză, statistică, logică și probabil altele..

Ideea e că în multe domenii s-au aciuit foarte mulți nechemați, bazându-se nu pe talente naturale, ci pe recomandări de la rude și prieteni, mai pe scurt zis. Bineînțeles, în domeniul politichiei nu mai zic, acolo exultă de nechemați și parveniți și oameni cărora unora le lipsește o doagă sau mai multe, de ce nu..

Ca să scriu despre ce este la ordinea zilei ar trebui să fiu foarte bine informată, iar eu nu am deocamdată dorința, puterea și interesul de a mă informa direct și nemijlocit ci o fac prin intermediul mamei, care vede/aude/știe multe dar poate că mi le dă deja pline de interpretările ei, deși îmi pare o persoană destul de obiectivă și în temă de multe ori, nu pe lângă ea (tema!).

Poate că vorbim ca să ne auzim vorbind, poate că nu. Poate ne facem încălzirea pentru ce va urma, mai știi?

Nu vreau să pornesc cu idei preconcepute, fapt pentru care încep să scriu fără un subiect deliberat. Cel cu zahărul l-am abandonat destul de rapid, vezi bine ca să nu-mi intre în sânge iarăși, de abia mă lupt să-l scot din sistem.. și ce bine că nu-l mai văd la față !

Despre ce va fi imaginea articolului de față? Nici asta nu știu încă, o să descopăr odată cu ..voi, după ce scormonesc prin baza mea de fotografii din PC.

Pentru moment mă opresc, ca să nu vă duc cu vorba și să nu realizez nimic din ce-am promis. Dacă aș fi promis...

Am găsit o fotografie din octombrie 2019, când am mers la o lansare de carte a lui Laurent Gounelle, un mare favorit al meu, îi iubesc cărțile, este un tip spiritual, deștept, modest și plin de harul scrisului. Cum de am dat peste poza asta chiar acum?? Poate asta mă va îndemna realmente să scriu, să ajung ca și el, scriitor de notorietate internațională.

OPRIȚI OFENSIVA ZAHĂRULUI

Nu voi scrie vreun articol formal, dietetic.. gen ..că ne îngrășăm datorită zahărului în exces, etc.. uitând că într-un fel ne îndulcește viața. Nici nu-i iau apărarea, dar nici nu-l pot nega în totalitate.

Este plăcut, îndulcește existența însă rotunjește formele.. eu știu foarte bine despre ce vorbesc, fiindcă până acum l-am adulat, venerat, m-am prosternat ca în fața unui zeu atotputernic și dominator, căruia nu-i puteam rezista. Un zeu care putea contracara orice așa-zisă nefericire, devenind însă chiar el o sursă de nemulțumire crescândă.

Se impun desigur măsuri drastice, fiindcă acest zeu mi-a intrat în sânge, ca la orice dependență.

Mi s-a spus că dacă nu voi consuma dulciuri 21 zile, voi putea să renunț la ele 4 good. Asta și intenționez. Au trecut deja 7 din cele 21 zile ale ..rețetei. Un pic de rezultate au apărut deja, ce bine, nu-i așa?..!

În orice urare de bine, se inoculează și ceva vizibil dulce, am I right or what?..

Oare voi urma pașii în continuare, așa cum (mi) se cuvine? Asta dacă mă respect cu adevărat, pe mine ca suflet și ca trup - un dar divin..

Multă lume (își) promite, cât de puțină lume reușește să se lupte cu ceva atât de ..la îndemână. Dacă nu mai ai adversarul în fața ta, l-ai bătut deja! Pierde prin neprezentare! Nu mai cumpăra nimic dulce și el va pierde jocul, după 21 zile lipsă la competiție.

Să fie așa, să nu fie?..

N-am decât de pierdut dacă nu încerc, atâta cât ține de mine.

Și ține, destul de mult. În noi se află toată puterea, de noi înșine și de calitatea gândurilor noastre depinde destinul nostru și calitatea vieții însăși..

Hai să mai vedem.. desigur că nu e singurul subiect care mă preocupă, în lupta aparentă cu destinul. Ce bine că nu este implacabil. Ce bine că ne stă în putere să ne luăm la trântă cu acea entitate negativă din interiorul fiecăruia și să facem astfel încât s-o punem zilnic la pământ, să nu-i mai permitem să se inoculeze.. deviez desigur de la subiectul du sucre.

Puritatea noastră interioară necesită un efort continuu de purificare! Nu e ușor! Cine a zis că viața e ușoară, sau că e dreaptă?.. Nici bogații nu sunt prea fericiți, cu toți banii din lume există nemulțumire și țeluri care aparent nu pot fi atinse, există frici, temeri și multă-multă prostie, din prea păcate.. Da, exact, de la multe păcate..

Voi continua, dar poate voi dansa pe altă muzică, cu un alt titlu..

Pe curând, mes chers amis!

Anul Nou cel Fericit

 Este 1 ianuarie înainte de zori, pur și simplu nu am putut adormi profund..
Mă tot gândesc: vreau ceva, îmi propun ceva anume, am anumite decizii legate de acest an?
Mă tem, sau mă bucur s-o zic, că NU.
Nu vreau nimic, absolut nimic, nu am așteptări anume, nu am deziderate, nu îmi propun marea cu sarea, fiindcă oricum, după cum bine se zice, Dumnezeu râde de planurile noastre, oricât de realiste ar părea ele.
Îmi doresc totuși ceva: să fiu fericită, să păstrez starea asta minunată de Binecuvântare și de armonie dinlăuntrul meu. Sunt mulțumită. E bine. Sigur că este loc de mai bine, dar ideea este că, în spiritul vremurilor care îi validează tot mai adesea valoarea, RECUNOȘTINȚA pentru ceea ce avem deja trebuie pusă la loc de cinste! Ea este prima mulțumire pe care i-o aducem implicit lui Doamne - Doamne, anume că recunoaștem câtă grijă a avut deja de noi, ca să ajungem așa cum suntem în momentul de față. Mă bucur că trăiesc, mă bucur că mă simt bine și sunt în linii mari sănătoasă, în echilibru, fericită și împlinită. Cu siguranță că îmi lipsesc anumite lucruri/anumiți oameni cu un rol aparte în viața mea, dar este probabil că așa trebuie să fie acum, ca să mă pot dezvolta spiritual, să-mi pot crea sau consolida o anumite viziune despre viața mea, despre ce-mi doresc sau nu. Sunt foarte Recunoscătoare, regăsesc adesea mulți îngeri în jurul meu, îndeobște mama mea care mă iubește enorm și pisoiul Țurțurel, care și el, de asemenea, este iubitor și plin de afecțiune. Cu asemenea companie, ce și-ar mai putea dori cineva?
Trăind în recunoștință și iubire față de semeni, mai multe ni se vor adăuga nouă, am această convingere. Cu timpul, am ajuns să recunosc ce important este să fii iertător și înțelegător, să nu-i mai judeci pe toți după calapodul tău. Este imperios necesar să-ți ieși din ego, ca să înțelegi câte ceva despre ceea ce te înconjoară, firea lucrurilor, ca s-o numesc așa.

Mi-e dor poate de iubirea romantică dar sincer vorbind, nici nu-mi mai amintesc cum e .. să aștepți cu nerăbdare, să idealizezi o altă ființă umană, să-ți vină să te predai (to surrender) în fața Iubirii copleșitoare.. nu, chiar nu mai știu, sunt doar vagi și idilice amintiri. Am uitat de asta. Cel mai adesea îl visez pe M., pentru care nu cred că am însemnat mare lucru. Îl visez noaptea, nu la figurat. La figurat pe nimeni. Pe el, aproape obsesiv și foarte des, în unele perioade. De ce?? Să fi fost o iubire mare din parte-mi, sau doar puterea obișnuinței?... He, he, hei chiar nu știu ce să zic. Poate că numai hipnoza mi-ar da răspunsul, dar Bruno nu ne-o recomandă. De aceea, am și eu niște dubii legate de folosirea ei în tentativa de auto-cunoaștere sau de auto-modelare.
Revenind la începutul postării, nu-mi doresc nimic nou, ci doar să continui să mă simt bine cu viața mea, în ea adică. Faptul că stau atât de bine cu timpul meu este un atu pe care îl am în mod evident în raport cu majoritatea celor care aleargă să-și câștige existența sau să-și crească copiii, să zicem. Am timp pentru mine însămi, și ce poate fi mai valoros? De aceea, mă simt binecuvântată și mă bucur, de aceea în acest moment nu pot formula altceva. Este bine. 
Urez cititorilor mei un An Nou fără așteptări excepționale, decât poate de la propria ființă. Adică ce poți face tu pentru tine, nu așteptări absurde de la mediu sau de la alte persoane și împrejurări. Sunt adepta auto-construcției destinului. Minunile ni se vor adăuga nouă, dacă îl preacinstim pe Dumnezeu din noi!