Minunea nu a întârziat prea mult

 

Într-adevăr, după workshop-ul Floriei pe tema întâlnirii cu îngerii (care a avut loc joi seară, pe 9) și mai ales după meditația aceea ghidată de ea, s-a petrecut Declicul. M-am oprit deodată din interesul față de cărți! Acesta este formidabilul punct de pornire! Să nu mai doresc acest subiect în mintea și în viața mea. După peste 10-12 ani de-a dreptul obsesivi în relația cu cărțile.

Într-adevăr, îngerii și ghidarea lui Bruno Groening fac minuni, din acelea nemaisperate!! 

Totodată, când cineva a povestit în acel context angelic de evitarea unui accident iminent de circulație cu ajutorul îngerilor, absolut salvator și de neînlocuit, mi-am amintit deodată, după ce îngropasem involuntar în memorie acel episod cu totul deosebit, propria mea salvare ne-echivocă de la moarte, atunci când cu traversarea complet imprudentă a străzii, la ceas de seară, când mă îndreptam spre Pet Shop.

Am fost ridicată și purtată pe aripi, condusă pe partea cealaltă a străzii, când tramvaiul și mașinile în iureș erau pe punctul să mă lovească, fără de milă. M-am trezit acolo.. adică dincolo, salvată.. Am simțit atâta recunoștință și ce conștientizare importantă a fost atunci, a doua din viață de natură angelică, după acea seară de zbucium când viața nu mai avea sens, locuiam încă în F2 ..

Voi mai reveni aici, poate, cu unele amănunte. Deocamdată vreau să-mi fixez mie niște repere, lăsându-mă antrenată în aceste mărturisiri.

Și fiindcă se apropie Crăciunul.. iar pomul deja l-am făcut..

OPREȘTE-TE!

 ... aceasta este o conștientizare extrem de importantă, primită în această noapte.. ca și un cadou de Moș Nicolae, însă de la îngerași, nu de la moș.. am simțit clar sursa îndemnului.

Nu mă pot apropia de Dumnezeu continuând să fiu înfiptă în materie.

Să mă opresc, se referă la comenzile mele de cărți, mari, nesăbuite și continue, parcă fără sfârșit.. dorințe de alte și alte cărți, unele nou apărute care completează ediții ale unor autori contemporani.. ba acum am dat și în patima achiziției de cărți de la marele anticariate bucureștene.

...casa mea ajunge treptat să semene uluitor cu imaginea de față...

Am 5 comenzi pe "rol", chiar acum, as we speak.

Ce să fac?? Am primit îndemnul.. chiar mi-a pătruns în suflet și în minte..

Să opresc valul dorințelor de tot felul.

Ce rost are această irosire fără margini de Resurse, care mi-au fost cu adevărat acordate Divin, de la sursa noastră Unică de Energie, God Almighty.

Nu este neapărat necesar și imperativ să mă opresc imediat! Îndemnul nu mi-a venit cu disperare, ca și cum .. oprește-te în acest moment, că vei fi aspru pedepsită.. Nu, a venit foarte blând, de aceea am simțit sursa sa ca fiind angelică.

Voi mai continua ideea, cred asta.

Deocamdată, meditez în continuare la acest (ne)așteptat impuls primit... cred că-l așteptam de mult timp. El se referă de fapt și de drept la dorințele de tot felul. La toate dorințele mele lumești, materiale. Dar în special la comenzile inutile. Și pe primul loc, în ordinea importanței și a resurselor alocate, se situează, cum am mai spus, cărțile.... iubite, dorite, dar până la urmă atât de neglijate, după ce sunt cumpărate.

Stai așa! ... ascultă-ți sufletul!

De ce fugim permanent de vocea lăuntrică, cea care ne dorește Binele Suprem, care ne poate vindeca de orice boală sau problemă.. stai pe loc, nu fugi, aici se află rezolvarea problemelor tale...

Acest ultim paragraf l-am găsit notat de mine cândva la începutul anului 2021, dar se pare că nu prea a avut suficient ecou în inima mea, de vreme ce nimic nu s-a schimbat, cel puțin până acum.. și mai ales când l-am recitit recent nu mi s-a părut deloc familiar, era într-un registru străin mie, dar scrisul este al meu, nu e acesta dubiul.. dar din păcate nu am ascultat la timp. Vine însă un timp pentru toate, cum se spune. OARE acum voi asculta?..

Rugăciunea Fratelui Klaus

 

Numai cu Bruno!

 Dragi prieteni,

Sunt în cercul de prieteni din aprilie 2016.

Am fost adesea încercată.

La mijlocul anului 2016, am hotărât să ies din cerc, părându-mi-se atunci o bazaconie, fiindcă nu înțelesesem de fapt esența învățăturii.

Eram în acel moment pe punctul să încep să ajut în cerc, cu traducerile. Și mă oprisem, în fapt deraiasem. Erau îndoielile...

Apoi, în anul 2018, notam:

 

Mă bate destul de des gândul de a renunța, de a ieși din Cercul de Prieteni Bruno Gröning, cu toate că simt că este benefic, îmi plac prietenii pe care i-am cunoscut aici, în proporție covârșitoare..
Totuși, odată cu evoluția și cu realizările mele spirituale inerente, tind să vreau să schimb, să nu rămân pe loc, și astfel mereu îmi apare eventualitatea de a ieși, de a părăsi cercul, de parcă aș ști suficient si m-aș afla (auto-intitulat) la o ..altitudine superioară, să zic așa.. ca și cum le știu eu deja pe toate, într-o aroganță care este, de fapt, perfidă și indusă.

Acestei aroganțe și perfidii îi spun cu tărie NU!
Nu vreau să mă rătăcesc din nou, pe teritorii razante și îndepărtate de Divin!..

Este o Grație Divină faptul că am găsit acest Cerc minunat!
Simt că:

Puterea e în Noi, Dumnezeu ființează în Noi, dar nu suntem perfecți, de aceea suntem și ne aflăm aici, la (uneori) dura școală a vieții, ajungând niște copii neajutorați de multe ori, atunci când intervine răul.

Ideea este că la Cerc suntem mulți, mai mulți, foarte mulți!, iar Puterea (și Heilstrom-ul) cresc absolut uluitor și exponențial.
Este bine și foarte indicat să Fim și să Rămânem Uniți.
Nimeni, absolut nimeni nu este imun la rău și la farsele pe care ni le poate juca acesta.

Iată pentru ce, părăsind cercul de prieteni, nu numai că m-aș deprima (mare deserviciu!), dar aș da drumul răului să pătrundă.
Singură, mi-aș pierde mult din putere.
Treptat, pe toată chiar.
Cercul acesta nu este ..întâmplător...!!
Nici Bruno nu a apărut deloc întâmplător, atunci când și în modul în care a apărut, ca un sfânt, ca un martir, ca un vindecător fără pereche. Bruno este un salvator de vieți, cum s-a dovedit de atâtea ori.
Avem nevoie să fim uniți în fața răului, care încearcă prin orice cale, de fapt, să distrugă și să dezbine planeta dragă nouă!
Tocmai de aceea Bruno a dorit să facem un inel sau cerc de lumină în jurul Terrei și s-o salvăm astfel de la colaps.
În prezent, se dă o luptă de proporții gigantice între bine și rău, în fiecare suflet, în fiecare familie și în fiecare situație.
Boala, mizeria morală și materială, au luat proporții de netăgăduit.
Împreună, numai împreună, prin răbdare, meditație, rugăciune și auto-disciplinare în sensul de a practica Binele în mod activ, începem să avem șanse de a izbândi.
Dacă stăm să ne gândim la lupta teribilă care se dă, începem atunci să înțelegem și mai bine validitatea / valabilitatea, credibilitatea și marea Grație a cercului în care ne aflăm, noi, prietenii.
Faptul că este o asociație a-confesională, la care au aderat oameni din absolut toate religiile, cărora Bruno le spune clar să nu renunțe la credința și confesiunea proprie, dar să se roage unui singur Dumnezeu și să practice numai și numai binele.. denotă că nimeni nu este exclus, nimeni nu este favorizat, aici. Nu e loc de dezbinare!
Ci numai de IUBIRE, practicată temeinic, prin Einstellen și grija permanentă față de tine însuți, ca ființă divină, față de toți ceilalți care ne sunt în fapt îngeri și învățători!
Am cunoscut mulți oameni minunați Aici, iar aceștia au devenit adevărații mei prieteni.
Aparent, nu ne leagă decât apartenența la Cerc, dar de fapt ..ne leagă Totul!
Adică ceea ce este important și adevărat: Credința, Adevărul și Lumina!

Atât am scris în 2018, iar acum în prezent vreau să adaug următoarele

Am avut între timp , de la această scriere, multe ajutoare și vindecări și mai ales conștientizări.

Pe Bruno Gröning, eu chiar mă bazez, m-am încredințat acestei învățături cu toată convingerea mea.

Recent, mi s-a întâmplat noaptea să am un vis, mai curând coșmar, și atunci l-am chemat pe Bruno să mă ajute, ceea ce dovedește cât de adânc este el ancorat în subconștientul meu. Desigur, m-a ajutat.

Sau aseară, acest calculator nu mai funcționa, clacase, l-am închis cu mare greutate, iar când l-am redeschis, câteva ore mai târziu, cu un flyer al lui Bruno sub el, și-a revenit complet. Fusesem la un punct de a nu mai putea citi în seara aceasta relatarea de față.

Repet cu convingere, a pleca din cerc echivalează cu a-ți tăia craca de sub picioare, înseamnă că nu suntem încă conștienți de ceea ce primim aici.

Este un sprijin de la Dumnezeu, necondiționat, durabil, pe toate planurile... suntem atât de binecuvântați că Bruno ne-a ales ca prieteni ai săi.. câți oameni nu rătăcesc pe pământ lipsiți de credință, de iubire și sprijin.. aici intervine și capacitatea noastră de a fi deschiși și de a da învățătura mai departe..

Vă doresc succes, putere, credință pe această cale minunată care ne ajută să ne întoarcem la noi înșine, să ne amintim cine suntem și să ne conectăm cu Divinul din noi.

Reflecții în noapte

 Am observat, cu oarecare surprindere și cu mare părere de rău, cât de mult mi s-a diminuat capacitatea creativă în acești ultimi ani..

În adolescență aveam niște viziuni absolut deosebite, pe care abia acum le văd tipărite în cele mai noi cărți de spiritualitate. Știam și simțeam atât de mult, aveam atâtea idei de viitor legate de ce voi scrie, ce voi tipări.. Visul meu, acela de a deveni o romancieră de succes, se prăvale în van, fiindcă am devenit mult prea mecanică și predeterminată, precum și ruptă de natură, aparent datorită condițiilor/circumstanțelor globale traversate în prezent, însă dacă aș vrea aș putea face mult mai mult..

Tratamentele urmate în ultimii ani își spun cu siguranță cuvântul. Aflând recent de pe Gaia.com, dintr-un filmuleț, despre calitățile și atribuțiile glandei noastre pineale, îmi dau seama că am astupat, fără să doresc asta deloc, imensul ei potențial, pe care sunt sigură că l-am avut pe deplin activat cu ani în urmă. Puteam simți și anticipa cosmosul, lumea spirituală, legătura cu Dumnezeu, scriam în jurnalele vremurilor despre lucruri care acum fac senzație.. puteam face chiar eu senzație prin vizualizările permise mie în acele vremuri..

Totul este Energie, totul este Conștiință.. ai zice că nimic nu mă poate opri din evoluție, dar cu toate astea, chimicalele ce m-au inundat și toropit treptat și într-o mare măsură, mă împiedică să-mi ating scopul acestei vieți, scopul meu spiritual suprem, acela de a împărtăși într-un mod artistic lucruri care sunt mult mai greu de transmis în alt mod..

De câte ori mă culc, am realizat că încep prin a-mi spune mie o poveste sau povestire.. am observat acest lucru când mă trezeam brusc și rapid.. deci eu îmi șoptesc la ureche în continuare poveștile acelea pe care ar trebui, poate, să le împărtășesc lumii, lucruri interesante, aparent fantastice, dar cu o logică și rigoare pe care le-am resimțit-o.. Acest mod de a adormi spunându-mi mie, involuntar, o poveste, este cu siguranță remarcabil și mă face și mai mult să înțeleg cât de departe sunt în prezent de ceea ce mi-am propus înainte de întrupare.. La nivelul latent am atât de mult de dat, potențialul meu subconștient este enorm și bubuie, dar ..nu sunt lăsată.. cum să spun altfel..

Noapte bună, vise plăcute, îngerii să ne sărute!.. 

Prin ce minune?...

 ... simt că m-am îndrăgostit.

Dar nu despre asta doream să vorbesc.

Asta este și rămâne taina mea.. ce, cum, cine și în ce fel..

Cel puțin, este un El, deci sunt normală :)  în lumea asta nebunică în care ne-am obișnuit să trăim.. părem firești, pe stradă, cu toată lumea, dar suntem atât de distanți, în realitate.

Odată mi-a venit în minte, în timp ce mergeam, o imagine foarte sugestivă.. că trecem unii pe lângă alții, uneori ne salutăm sau zâmbim ocazional, însă suntem niște ICEBERGURI.

Mai exact, când circulăm pe stradă (e un exemplu) afară este vizibil exteriorul nostru, trupul nostru.. dar sub noi și apreciabil mai mare este acest, i-am zis, iceberg fiindcă nu este vizibil celorlalți, de multe ori, nici nouă, deși trăim cu el clipă de clipă, este Subconștientul fiecăruia, cu toată karma din el, cu toate neliniștile, visele sau speranțele, fostele iubiri, proiecțiile de viitor și câte și mai câte. Exact, o adevărată enigmă cu care circulăm peste tot. Ea ne însoțește pretutindeni, dar nici măcar noi (majoritatea dintre noi) nu suntem conștienți de acest bagaj fabulos, care pe mulți îi împovărează și îi trage înapoi.

Este fantastic cât de complexă, de complicată și ..subterană este ființa umană.

Acesta este adevărul: nu ne cunoaștem nici pe noi înșine, darămite să reușim să ajungem la sufletul altcuiva. Facem ceea ce simțim să facem, dar deși nu ne dăm seama, acționăm în virtutea unor impulsuri inconștiente, adesea inexplicabile.. De ce cumpăr un anumit lucru, chiar și în mod obsesiv.. (cum am fost eu cu cărțile, înainte ca Bruno să mă vindece de-a binelea de această dependență corupătoare de buzunar...).. de ce mă atrag anumiți oameni chiar dacă nu sunt genul meu.. , de ce învățăm mai ușor anumite lucruri și altele nu se lipesc de noi.. Despre asta s-a tot scris o grămadă, sunt convinsă, dar de elucidat și de ..scormonit acolo este cel mai greu, pentru oricare. Cu excepția învățătorilor spirituali autentici, a maeștrilor, a inițiaților, a marilor clarvăzători care își cunosc propriul bagaj subteran dar îl pot descifra și pe al altora.

Pare o nebuloasă ce spun, dar e purul adevăr. Și într-un fel, ne temem de el. Ne dictează gândurile, acțiunile, destinul până la urmă. Ca un tainic apropiat care ne șoptește încet la ureche ce să ne placă și ce nu, ce să alegem și ce să dăm deoparte..

Când am deschis pagina acestei postări noi, chiar nu știam despre ce voi scrie, simțeam doar impulsul de a o face. Și iată ce a ieșit.. o dizertație despre obscurul subconștient care stă la baza motivațiilor și opțiunilor noastre de viață. 

Chiar și când spui o minciunică, mai mare sau mai mică, o faci în virtutea aceluiași impuls interior greu de descifrat.. nu vrei să se afle un mare adevăr despre tine și atunci alegi varianta de a-ți cruța uneori interlocutorul, de a-l fenta, dar cel mai adesea te păcălești singur, de cele mai multe ori adevărul iese la suprafață în cele mai neașteptate moduri, ca o răzbunare ulterioară a subconștientului ..jignit că ți-e rușine de propriul adevăr, pe orice plan.

Dar să mă opresc, nu despre asta aș fi vorbit dacă aș fi fost ..conștientă :)

În seara asta, un pic din văl s-a ridicat și pentru mine, de pe iceberg.

Dar ca să închei cum am început, nu știu de ce-l iubesc pe acela, ce șoptește el subconștientului meu, desigur adormit.. nu mă ridic mai presus de noi toți.. îl iubesc și gata. Sper să nu-mi treacă de el, sau nu prea curând. Despre iubire matură nu se poate vorbi la nicio vârstă, cel puțin așa strigă subconștientul meu personal.

"Trei semne că te trezești din punct de vedere spiritual"

"Pe măsură ce te trezești din punct de vedere spiritual, multe lucruri din viața ta încep sa se schimbe. La începutul trezirii lucrurile care îți semnalizează asta sunt destul de puține însă intense și tangibile. Când te afli la începutul fazei de autorealizare și autodescoperire, „simptomele” pe care le experimentezi sunt atât de puternice încât îți pot transforma în totalitate viața.

Trezirea din punct de vedere spiritual este sinonimă cu realizarea că viața înseamnă mult mai mult decât ai fost învățat. Viața înseamnă mult mai mult decât să plătești facturi ori să încerci să te îmbogățești. Pe măsură ce pornești pe acest drum și descoperi lucrurile pe care îți este menit să le descoperi, mintea, corpul și sufletul încep să se transforme.

Iată trei semne că te trezești spiritual.

-- Te îngrijorezi mai puțin

Viața începe să se lumineze, iar fricile încep să dispară. Nu te mai interesează ce cred alții despre tine. Nu mai ești îngrijorat și stresat în legătură cu reputația socială, popularitatea și primirea aprobării din partea celor din jur întrucât simți că identitatea ta vine din ceva mult mai adânc decât atât. Când începi să ai o relație cu Universul, începi să ai încredere în el. Și când ai încredere în Univers, teama dispare.

Chiar și frica de moarte începe să se disipeze pe măsură ce te conectezi cu partea din tine care este eternă. Începi să crezi că totul din viața ta se va dezvălui la momentul oportun. Nu-ți mai este frică de viitor și înveți să accepți și să îmbrățișezi experiențele pe care ți le oferă viața.

-- Interesele și dorințele tale se schimbă

Pe măsură ce te trezești din punct de vedere spiritual ești mai interesat să acumulezi cunoștințe, înțelepciune și experiență. Modul în care în trecut îți petreceai timpul ți se pare lipsit de sens. Filmele și jocurile încep să nu te mai atragă, când realizezi potențialul infinit al lumii care se află în tine. Când începi să-ți simți sufletul, întregul tău stil de viață începe să se schimbe. Dieta, relațiile, timpul petrecut și hobby-urile – toate se transformă dramatic. Este perioada în care oamenii încep să se distanțeze de vechii prieteni cu care simt că nu mai au nimic în comun. Vei realiza că dorești să petreci mai mult timp în natură, să citești, să te plimbi singur, să admiri lumina stelelor, să meditezi, să faci yoga ori să te implici în activități generatoare de energie. Acesta este cel mai important semn care îți arată că ceva nou își face apariția în viața ta.

--Începi să observi sincronizările din viața ta

Începi să realizezi cât de multe coincidențe apar în viața ta. Aceste sincronizări au un înțeles profund, iar probabilitatea ca aceste lucruri sa se întâmple era atât de mică încât nu pot fi atribuite doar șansei. Fii atent la ele, pentru că sunt un semn că te afli pe drumul cel bun. Când energia, gândurile și emoțiile sunt aliniate cu fluxul universului, totul începe să lucreze în favoarea ta. Când tu încetezi să te împotrivești, nimic nu mai funcționează împotriva ta.

Aceste trei semne sunt universale și se potrivesc la atât de mulți oameni pentru că reprezintă consecințele trezirii sufletului. Sunt rezultatele faptului că te lași ghidat de inima și spiritul tău."

Sursa: spiritscienceandmetaphysics.com

Sunt caraghioase, uneori, marile hotărâri

 .. mi se păreau niște rezoluții foarte reușite și adecvate mie, dar totul intră în rutină..

Dacă ai găsi zilnic acest buchet pe masă, la fel de proaspăt, pregătit pentru tine de un suflet iubitor, ce ai spune..? O dată, de două ori, de zece ori, de sute de ori? Ți-ai lua câmpii, nu-i așa? Ai prefera să nu ai nicio floare pe masă, nicht wahr?

Studiez germana cu un pic de pasiune, fiindcă simt că îmi este aplicabilă și necesară. Mai ales pe viitor, cu drag activând în Cercul de prieteni Bruno Groening. Tot ce este original și de la sursă, este în limba germană. Și de ce să n-o spunem pe a dreaptă, germana m-a atras dintotdeauna, cu cadența ei aparent aspră, brută..

Urmăresc cu mare interes serialul vestit pe Netflix, The Crown.

Intrând în culisele monarhiei dar și guvernului britanic (două instituții complet separate dar care cooperează ..implicit și explicit), îmi dau seama că oameni mici hotărăsc destinele multora, poate nu atât de mici .. morți și răniți, uneori de la simple incidente diplomatice, furie, pasiune, orgolii rănite.

Nu mă așteptam de la acești oameni, să le lipsească o educație de elită, una realmente generală, universală, în afara aspectelor specifice țării lor..

Revenind la propriile-mi oi, adică acele hotărâri importante din subject, stau și mă întreb dacă hotărârile sunt bune sau rele. Cele care imprimă noi obiceiuri de viață și o disciplinare, aș zice. Am zis că voi citi zilnic cele 2 ziceri a longo ale zilei (Omraam Aivanhov și Alan Cohen cu cele 365 gânduri ale fiecăruia, pe zile calendaristice), dar nu mi-a plăcut niciodată rutina. De parcă dacă aș citi zilnic gândurile lor, aș fi automat disciplinată. Apoi, germana zilnic, fără abatere. Nu am reușit, chiar fără abatere.

Oare nu am ales cele mai potrivite mie ..începuturi de obiceiuri sau e mai bine să nu am nicio disciplină, să las viața să curgă firesc, la urma urmei m-am pensionat ..pe bune.. n-am de dat socoteală nimănui, pot să dorm când vreau, să stau noaptea cât vreau, să citesc, să meditez, să văd filme ș.a.m.d. exact când doresc. Pot citi la câteva zile și gândurile din urmă ale filozofilor și inițiaților respectivi, pot studia mai multă germană într-o zi și recupera ce n-am avut chef într-alta, so.. Freedom will eventually prevail, I guess.

Viața intelectuală ocupă, într-un fel, prea mult loc. Fac și un minimum de exercițiu fizic, pentru motan și pentru noi în casă, dar e puțin. Și acum vin și întreb, este puțin în comparație cu cine sau cu ce? Ale cui standarde ar trebui considerate cele mai bune? Stilul lui Robin Sharma, în Ghidul Măreției sau în 5.a.m. adică să fii/devii un performer în domeniu, sau e mai bine cum fac eu? Eu, cum fac? Mai mult sau mai puțin, dar pe ansamblu mă simt mulțumită.

În 24 decembrie, când toți îl așteptau pe Moș Crăciun mi-am pus 3 dorințe mai mari și mai multe mai mici. Cele mari, desigur pentru 2021, erau legate de silueta mea în perspectivă, de scris și de citit. Toate sunt foarte importante pentru mine și starea mea de spirit. Fiecare dintre ele este, într-un fel, thee most important, the One. A scrie nu se referă la acest blog ci la ceva serios și determinat. Ținta romanul sau piesa de teatru, în cele din urmă. Cititul se referă tot așa, profesional, devorat cărțile ca pe vremuri, so to say. Iar silueta ..dacă mă întorc la cea din 2016, ar fi absolut minunat, cu condiția neechivocă să nu mai am niciun fel de derapaje, fiindcă întoarcerea din drum semnifică în mod automat ++ față de ce fusese un maxim anterior (A bons entendeurs, salut ici!)

Voi mai exersa probabil cu scrisul, pe aici, și zilele următoare. Ca de obicei, nu promit nimic :)

Much better today!

 ... azi mi-am revenit.

Azi a fost realmente o altă zi. Poate că cererea mea a ajuns la Bruno, adică la urechile cui trebuia. De multe ori, este bine să îndrăznim să cerem. Așa se spune și în Biblie..

Totul este să știi ce vrei. Am vrut să dau un sens, și astăzi mi-a mers.

Am învățat cu mare drag la germană (evident, după Eurocor, sunt cei mai structurați, chiar și ca model al lecției așternute pe hârtie), am tradus cea mai lungă relatare pe care o aveam și totul a decurs bine.

Am dormit vreo 2 ore și după-amiază, ceea ce mi-a priit. M-am spălat și pe cap, am fost și la pisicuțe, și cu lichidul de parbriz, și la bancă după ceva cash..

Totul e să nu-ți propui prea multe, să nu te auto-sufoci. După modelul Eneagramei, mă recunosc în tipul 5 de personalitate. Da, e greu să evadezi din ceea ce te caracterizează, aproape în cele mai mici amănunte..

Cu mare drag, ..îmi previzionez și cheltuielile și economiile. Să dea Dumnezeu ca anul ăsta să călătoresc și să-mi găsesc un om apropiat sufletește. N-am pretenții exagerate, nu?..

Cum îmi găsesc calea?..

 Sunt într-un marasm, într-o stare aproape disperată..

Este vina mea, de fapt, că nu reușesc să aplic învățătura despre care cu cinste dau indicații la cerere și nu întotdeauna..

Nu mai am unde să merg, fiindcă mă aflu într-o fundătură, într-un drum închis, o alee bine păzită de garduri și de ziduri.. 

Știi cu toată certitudinea că Dumnezeu există, că Este acolo pentru tine, dar cu toate astea e greu să înțelegi ce vrea să-ți spună, să-ți comunice, să-ți sugereze..

Știi care este sprijinul meu? Doar această Pisică, de fapt un motan cu totul special, pe nume Țurțurel.. un motănel bine crescut, cu adevărat, fiindcă este confundat adesea cu o pisică gestantă.. Este foarte voinicuț și pe deasupra își bagă mereu ghearele și dinții în mânuțele mele finuțe.

Aici este o poză cam efeminată, fiindcă îmi place să-l învelesc, de parcă ar fi un copilaș ce trebuie necontenit protejat, acoperit, ținut la căldură.. Dar din fericire, Țurțurelul nu se topește oricât aș încerca, el are o inimă de gheață și mușcă, mușcă cu frenezie... offf, atâta știe să facă bine, pe lângă mâncatul cu poftă și ori de câte ori.

Revenind la subiect (adică de la pisică la Oi, ale noastre), eu nu mă simt în regulă, sunt foarte debusolată, nu mai îmi doresc nimic, absolut nimic .. decât să termin traducerile, care oricum sunt pentru Ei/El, nu pentru mine propriu-zis, este doar o sarcină de viață, sau poate o șansă de redresare, una implicită.

În esență, acum scriu fiindcă sunt foarte supărată pe mine și încerc să-mi deschid singură ochii. Ce se întâmplă de fapt, pe lângă faptul că nu mai iubesc pe nimeni, în afara acestei pisici albe cu ochii galbeni și coada neagră?...

Se întâmplă că nu mai am o cale.. 

Toată viața, de când mă știu, am fost foarte capabilă și determinată, fiindcă mi-era clar ce anume am de făcut.. Acum, fiind totul la latitudinea mea, nu vreau să-mi respect propria autoritate și mi-o subminez cu mare aplomb.

De exemplu, este necesar să învăț germana, măcar cât de cât. Nu, nu fac asta, deși mi-am procurat material didactic cât pentru un doctorat în germanistică, iar dacă vreau profesor online și teme verificate, se poate rezolva și asta, dar nu vreau ..., nu pot să mă apuc.. nu am chef să învăț această limbă străină, pur și simplu, deși (culmea) traduc curent din ea.. dar nu am voința și dorința și abnegația de a o studia sistematizat și fără grabă!

Pe urmă, mi s-a spus că scriu Bine, atunci să încerc să mă apuc de o carte sau orice manuscris (chiar și o piesă de teatru ar fi o realizare) dar nu fac nimik fiindcă mă gândesc că ..deja s-a spus/scris cam totul, și la urma urmei cine mai citește, deși în fapt mulți o fac, chiar și eu..

Aș vrea să traduc din limbile cunoscute (engleză, spaniolă, franceză) dar, ce ilar, primesc numai traduceri de limbă germană, ei se declară mulțumiți cu ce produc, bine că există și corectura după mine, nu potopul..

Aș vrea să ies să mă plimb dar maică-mea e ca un lest supărător, mă întreabă dacă n-o iau și pe ea, dacă nu ieșim cu mașina etc etc și îmi taie tot cheful de me promener moi seule..

Mă întreb dacă dau vina pe ea din anumite motive concrete sau de fapt mai mult nu pot eu, nu că mă (re)ține ea din diferite chestii pe care aș dori să le fac pe cont propriu. Cu plimbarea categoric că îmi taie tot elanul din fașă, dar cu alte lucruri, gen gătit (la bucătărie), aruncat lucruri supranumite troace etc oare tot ea e de vină?. Înclin să cred că da. Mă oprește. Existența ei mă oprește să continui și să Devin. Cine aș vrea eu să fiu. Sau Ce, nu neapărat Cine, fiindcă nu mă cred o mare personalitate, cu toate că Sunt. Și în mine, și în toți ceilalți, sălășluiește Divinul, cel mare și sfânt și necuprins, Infinitul ..Creator!

Cum să-mi găsesc Calea? Că așa am început articolul de față. 

Nu vreau să mă sinucid. Însă mai am probabil ani buni în față și vreau să înțeleg cât mai bine și de preferință ceva mai repede, cu ce treburi sunt eu pe aicea, pe Pământ, pe ..felia mea.

Domnul Dieter Haeusler, conducătorul Cercului de Prieteni Bruno Groening, a spus că dacă intri în cerc și timp de 3 luni faci ce spune Bruno (Einstellen zilnic, de 2 ori pe zi) și te comporți fără pată (asta oricine o poate înțelege, și nici nu e întotdeauna chiar ușor), atunci vei simți că ceva s-a schimbat fundamental în BINE în viața ta, fie că e o vorba de vindecare fizică, sau spirituală, sau conștientizări, sau răspunsuri, în funcție de ce căuta fiecare când a ajuns în cerc. După 3 luni în care aplici învățătura cu Consecvență (iată un cuvânt care mi-e cam străin), vei vedea roadele, asta e ideea.

M-am întrebat retoric, înainte de a mă pune aici voinicește pe scris, cum să fac să continui să trăiesc. Eu nu sunt doar un consumator (de hrană și TV, ca atâția alții, ca mama de exemplu). Eu dacă nu fac ceva creativ, exist degeaba, sunt legumă, cum se zice (vegetez, da).

Singurul răspuns a fost că, dacă tot sunt în cerc, să-l iau pe Bruno frumușel de mânuță, cum mi s-a tot spus și să-i cer ajutorul, la tot pasul, ca un copil împiedicat ce descopăr că încă sunt.. Ajută-mă, Bruno, să dau un sens vieții mele pieritoare! Eu nu pot trăi doar respirând, eu am ceva de făcut aicea, dar ce anume este/ar fi - cel mai indicat și mai potrivit firii mele rebele?.. Am scris Freedom 15 ani în toate caietele și de 4 ani sunt perfectly free, dar divaghez ca o navă în derivă, ceea ce iar nu e în regulă.

Mă bucur că m-am descărcat aici. Poate cineva va citi și-mi va da un sfat, la comentarii.. Astea chiar că lipsesc, pe blogul de față.

Sper să revin curând aici, cu ceva răspunsuri.

Cel mai târziu, peste vreo 3 luni, așa ..ca de la Crăciun la Paște (sper că al oamenilor nu al cailor)..

Persoanelor ce mă înțeleg și/sau urmăresc postările mele, le cer un sfat, pe cât posibil în temă. Toată viața, eu am fost un (bun) executant. Acum nu ascult nici de propriile-mi ordine, deși sunt pertinente, căci cine mă poate cunoaște mai bine decât eu însămi? (iar sună retoric..)

Ce am de făcut ca să ..nu-mi pierd mințile și uzul rațiunii?

A dvs sinceră,

ManuElita