Prin ce minune?...

 ... simt că m-am îndrăgostit.

Dar nu despre asta doream să vorbesc.

Asta este și rămâne taina mea.. ce, cum, cine și în ce fel..

Cel puțin, este un El, deci sunt normală :)  în lumea asta nebunică în care ne-am obișnuit să trăim.. părem firești, pe stradă, cu toată lumea, dar suntem atât de distanți, în realitate.

Odată mi-a venit în minte, în timp ce mergeam, o imagine foarte sugestivă.. că trecem unii pe lângă alții, uneori ne salutăm sau zâmbim ocazional, însă suntem niște ICEBERGURI.

Mai exact, când circulăm pe stradă (e un exemplu) afară este vizibil exteriorul nostru, trupul nostru.. dar sub noi și apreciabil mai mare este acest, i-am zis, iceberg fiindcă nu este vizibil celorlalți, de multe ori, nici nouă, deși trăim cu el clipă de clipă, este Subconștientul fiecăruia, cu toată karma din el, cu toate neliniștile, visele sau speranțele, fostele iubiri, proiecțiile de viitor și câte și mai câte. Exact, o adevărată enigmă cu care circulăm peste tot. Ea ne însoțește pretutindeni, dar nici măcar noi (majoritatea dintre noi) nu suntem conștienți de acest bagaj fabulos, care pe mulți îi împovărează și îi trage înapoi.

Este fantastic cât de complexă, de complicată și ..subterană este ființa umană.

Acesta este adevărul: nu ne cunoaștem nici pe noi înșine, darămite să reușim să ajungem la sufletul altcuiva. Facem ceea ce simțim să facem, dar deși nu ne dăm seama, acționăm în virtutea unor impulsuri inconștiente, adesea inexplicabile.. De ce cumpăr un anumit lucru, chiar și în mod obsesiv.. (cum am fost eu cu cărțile, înainte ca Bruno să mă vindece de-a binelea de această dependență corupătoare de buzunar...).. de ce mă atrag anumiți oameni chiar dacă nu sunt genul meu.. , de ce învățăm mai ușor anumite lucruri și altele nu se lipesc de noi.. Despre asta s-a tot scris o grămadă, sunt convinsă, dar de elucidat și de ..scormonit acolo este cel mai greu, pentru oricare. Cu excepția învățătorilor spirituali autentici, a maeștrilor, a inițiaților, a marilor clarvăzători care își cunosc propriul bagaj subteran dar îl pot descifra și pe al altora.

Pare o nebuloasă ce spun, dar e purul adevăr. Și într-un fel, ne temem de el. Ne dictează gândurile, acțiunile, destinul până la urmă. Ca un tainic apropiat care ne șoptește încet la ureche ce să ne placă și ce nu, ce să alegem și ce să dăm deoparte..

Când am deschis pagina acestei postări noi, chiar nu știam despre ce voi scrie, simțeam doar impulsul de a o face. Și iată ce a ieșit.. o dizertație despre obscurul subconștient care stă la baza motivațiilor și opțiunilor noastre de viață. 

Chiar și când spui o minciunică, mai mare sau mai mică, o faci în virtutea aceluiași impuls interior greu de descifrat.. nu vrei să se afle un mare adevăr despre tine și atunci alegi varianta de a-ți cruța uneori interlocutorul, de a-l fenta, dar cel mai adesea te păcălești singur, de cele mai multe ori adevărul iese la suprafață în cele mai neașteptate moduri, ca o răzbunare ulterioară a subconștientului ..jignit că ți-e rușine de propriul adevăr, pe orice plan.

Dar să mă opresc, nu despre asta aș fi vorbit dacă aș fi fost ..conștientă :)

În seara asta, un pic din văl s-a ridicat și pentru mine, de pe iceberg.

Dar ca să închei cum am început, nu știu de ce-l iubesc pe acela, ce șoptește el subconștientului meu, desigur adormit.. nu mă ridic mai presus de noi toți.. îl iubesc și gata. Sper să nu-mi treacă de el, sau nu prea curând. Despre iubire matură nu se poate vorbi la nicio vârstă, cel puțin așa strigă subconștientul meu personal.