29 iunie 2009

Ravasite gandurile mi-s




Fara sa vreau, dar totusi dorind-o – cum altfel? - , am repecetluit impacarea cu vesnicul fost, vesnicul actual, vesnic..
Mi-e imposibil sa renunt complet la el, sa-l las sa alunece in uitare, sa il dau definitiv deoparte, sa il uit, sa ma debarasez, sa pun o totala indiferenta intre noi..chiar si daca o lume intreaga spune ca NU NE POTRIVIM!
Numai indiferenta, ea, ar face ca tot trecutul sa
se-nchida, sa se estompeze treptat, pana la o amintire foarte vesteda, parca venind de secole dinapoi, si rechemata numai prin intamplatoare asociatii de idei..
Dar nu se ajunge pana aici, desi in mod periodic, de-a dreptul ciclic, se interpun intre noi circa 2 saptamani de detasare, de indiferenta cvasi-totala, percepute ca o eliberare binevenita de ambele parti...doua parti inclinate spre solitudine si meditatie, care isi exacerbeaza propriul eu, fiindca niciuna n-a functionat vreodata intr-un cuplu, in sensul cunoscut indeobste, de uniune pentru o perioada mai lunga de timp..
E foarte greu sa ai o relatie si sa fii in acelasi timp liber si independent in totalitate..de fapt, ce sa mai vorbesc, este de-a dreptul imposibil..obligatia asta cu 'dat raportul' unde te duci si ce faci, ca de nu... m-a inhibat intotdeauna in mentinerea unei relatii.
A existat un baiat destul de dragut in trecutul meu, de care m-am saturat si de care m-am despartit destul de repede, din simplul motiv ca la sfarsitul fiecarei zile ma intreba „ce faci, ce ai mai facut astazi”. Ma enerva, fiindca eu nu pot raspunde doar de forma unei asemenea intrebari, amestec de politete si sincera preocupare..si simtind ca mi se cere sa „dau raportul”, sa explic ce s-a mai intamplat in ziua respectiva – si de multe ori nu e nimic de explicat, ca n-a fost mai nimic notabil – senzatia asta ca trebuie sa ma explic, sa-mi ilustrez prin cuvinte timpul scurs de cand nu am mai vorbit, atata m-a inhibat ca am renuntat..
De fapt, nici nu-l iubeam..
Banuiesc ca atunci cand iubesti, se intampla cu totul altceva... nimic nu ti se pare atunci o cerinta prea mare, deoarece simti ca celalalt isi doreste cu adevarat sa stie amanuntele vietii tale nu din dorinta de a te controla (asta era de fapt of-ul meu, sentimentul ca mi se sfida 'libertatea, independenta, neatarnarea') ci fiindca, iubindu-te, fiecare amanunt al tau si al miscarilor tale sufletesti il impresioneaza si il afecteaza ca si cum ar fi vorba de sine insusi..
Imi inchipui deci ca pe V. il iubesc, atat fiindca nu suport sa treaca foarte mult fara sa am vestile sale, cat si prin prisma faptului ca il informez adesea si din proprie initiativa; daca, de pilda, sunt plecata intr-o vizita de unde nu pot vorbi, atunci ii transmit mesaje ca sa nu se nelinisteasca, nici in privinta modului cum imi ocup timpul fara el, nici daca am calatorit bine cu masina (in calitatea mea de soferita cam fricoasa), lucru care chiar il preocupa, si in asta simt grija si dragostea sa...
Faptul ca in fapt ii place sa controleze s-a batut totusi de multe ori cap in cap cu dorinta mea de a nu da nimanui socoteala pentru timpul meu, astfel ca in acesti aproape 4 ani a primit numeroase declaratii scrise de proclamare a autonomiei sau cel putin incarcate subtil de dorinta de a face asta...
El a fost si inca mai este plin de suspiciuni si trebuie sa stie tot..
Pe de o parte ma flateaza pe de alta ma inhiba...
Intotdeauna m-a banuit de conduita necinstita in raport cu relatia noastra si lipsa lui permanenta de incredere m-a facut chiar ea sa calc stramb de vreo 3 ori...chiar fara a iubi, fara a fi mai mult decat simple focuri de paie atatate de vesnicul vant al neatarnarii..
Nu este bine sa fii suspectat, fiindca abia atunci iti vin idei si ai tendinta sa confirmi ceea ce se crede cu obstinatie despre tine..
In alta ordine de idei..
Imi doresc staruitor sa fac ceva bun, ceva frumos cu viata mea, ceva care sa reziste timpului...
Acest potential al scrisului zace intr-adevar nevalorificat si sunt trista sa constat ca desi sunt o femeie cu ceva talent „prozaic”, nu las in urma nici copii (in calitate de femeie) si nici vreo scriere care sa aminteasca de mine, desi, daca
mi-as interoga talentul si l-as pune la treaba, ceva bun si de netagaduit ar putea sa iasa la suprafata (ca un izvor de apa termala zagazuit multa vreme) si ar putea fi nu tocmai neglijabil...
O sa ma prostesc de tot daca doresc atatea dar nu concretizez nimic, absolut nimic...
La mine, dorinta a intrecut intotdeauna putinta, din absolut orice punct de vedere as privi lucrurile..
De altfel, imi inchipui ca suntem enorm de multi in aceeasi situatie..
Financiar, doresc enorm de multe lucruri pe care nu mi le pot permite fara a da „o lovitura” dpdv material, a gasi ...o gaselnita :)
Psihic, imi doresc dragostea perfecta si romantica pe care mi-o doream si o anticipam si acum 20 ani; timpul nu mi-a inabusit elanul. Si bineinteles ca nu sunt multumita ca ma iubeste un om (asa cum e el..), care chiar e om, si chiar e pur, si chiar intolerant fiind la abateri, din prea marea lui puritate, ma iubeste tot timpul si neconditionat si loial..stiu si simt cat de loial este..
Continuand cu dorintele, imi doresc sa scap de serviciu si sa duc o viata boema, sa am mult timp liber, pe care sa-l cheltui dupa cum ma taie pe mine capul si dupa cum am dispozitia de moment (aspect valabil si in privinta banilor, care sa fie nelimitati si cheltuibili absolut discretionar..).
Imi doresc atat de mult sa scap de robotizare, caci asa numesc automatismul zilnic care ma conduce la serviciu si inapoi, si care imi iroseste viata, toata viata...
Pana si concediul care oricum trece foarte repede si dupa care te simti demolat financiar este menit tot refacerii fortelor pentru a continua sa lucrezi, sa lucrezi, sa lucrezi ..pana crapi, iertata fie-mi expresia..
Ma simt ca o veriga intr-un lant trofic aberant, in care omul mananca pe om, in care societatea ne inghite si ne devoreaza, ca oameni, ca personalitate, ca aspiratii, ca timp liber, pe scurt, ca tot, in scopul de a ne asigura un trai decent; pentru multi, de asemenea, desi muncesc din greu, nu li se asigura un trai deloc decent si li se mai da si cu tifla, iar celor care au muncit o viata intreaga, au cotizat si acum sunt pensionari, li se acorda posibilitatea de a cere monezi in fata magazinelor de paine si a cofetariilor mai frecventate, pentru a-si putea asigura nici pe departe un trai decent, ci pentru a nu-si prapadi de foame trupul istovit de puteri. Bineinteles ca n-o sa ma refer la cei cu pensii jignitor de mari, care reprezinta o batjocura la adresa omului simplu, pe umerii si pana la urma pe viata caruia isi intemeiaza o opulenta de-a dreptul dezgustatoare, fiind bazata pe fost politrucism si demagogie si minciuni desantate perpetuate o viata intreaga..
Caci toti fostii, ajunsi actuali demnitari sau fosti demnitari sunt de multe ori fiinte fara creier dar pline de tupeu, aroganta si cinism... Omul simplu nici nu concepe dar percepe nedreptatea prin propria-i viata de lipsuri si neimpliniri..

Primesc tot mai multe mesaje pe internet care, intr-o forma sau alta, se refera la teoria conspiratiei, care vad ca incepe sa se deconspire intr-o oarecare masura, cea accesibila...
Conform acesteia, o mana de oameni avuti, intruniti ca niste creiere luminate in organizatii oculte, adica „undeva deasupra, ca in niste nori, neexpusi vederii publice”, acestia deci oprima cea mai mare parte a omenirii prin adevarate experiente pe cobai umani, prin mancare nesanatoasa dar foarte atractiva (prin pret, disponibilitate si gust), prin represiune economica fortata si nesustinuta de o realitate dezastruoasa, cum se pretinde, care ar fi provenita din disproportia consumului cu productia, apoi prin droguri si medicamente care ne scurteaza viata si ne tampesc, precum si prin promovarea obscenitatii, promiscuitatii si horror-ului prin mass media.
Nu este exclus ca ei sa discute cu extraterestrii. Existenta acestora nu este deloc o fictiune pentru cosmonauti si pentru cei foarte multi direct implicati in contactele supraterestre. Documente recente declasificate ale NASA si NATO indreptatesc aceasta recunoastere deschisa. Daca ei, „supra-oamenii”, ajung sa distruga de tot planeta asta si o arunca poate chiar in aer (depinde de metoda de exterminare propusa: mai exista razboiul geofizic, cel psihotronic, etc), ei vor avea iesirea asigurata printr-un trai tihnit pe alte planete, pe care probabil, prin discutii amiabile, le-au...concesionat.
Din pacate, nimic din toate astea nu-mi pare imposibil...suntem atat de mici pentru a cunoaste adevarul; atat de insignifianti, de indoctrinati religios si politic, cu idei fixe, atat de usor de exploatat prin necesitatea platilor zilnice, care ne inrobesc...suntem pleava, plebea, norodul, prostimea, animalele din tzarc...
Nu sunt astazi intr-o dispozitie pesimista ci mai curand incerc sa fiu realista si sa deduc mai multe din subtilitatile care-mi sunt si mie aruncate ca derizorii farame din masa „pazita” a informatiei reale si valoroase..
Caci informatia, nu-i asa, este putere, iar puterea nu este la indemana oricui...
In timp ce fiecare se zbate egoist pentru sine, mintile luminate continua sa foloseasca cu dibacie dictonul napoleonian „Dezbina si stapaneste” (cunoscut inca de latini: „Divide et impera!”) si ei ne afunda psihic intr-un marasm al carui final numai ei il pot banui sau controla...
Ma preocupa destinul omenirii ca si cum ar fi o singura fiinta. Si eu fac parte din ea. Unde se indreapta toti ne indreptam fiecare pana la urma, prin globalizare.
Pe de alta parte, fiecare din noi este atat de indisolubil legat de sine insusi incat nu mai are urechi sa auda si ochi sa vada decat cel mult intr-o stricta proximitate, pe cel mai apropiat aproape, de obicei fiinta cu care convietuieste...
Suntem insa uneori atat de alienati si de straini pana si de noi insine, daramite de cei apropiati, incat pe aceasta mizeaza si ei, care se bazeaza pe lipsa noastra in a ne defini si a ne reglementa destinul intr-un mod valabil, viabil, corelat...
Ce sa mai adaug, ca nu inchei intr-un ton totalmente fatalist, decat „CARPE DIEM”, adica bucura-te de ziua de azi, de fiecare clipa, de prezent, de suculenta momentului „acum si aici”, moment scump cu care oricum nu te mai intalnesti...