5 noiembrie 2017

În relație


Iubesc Iubirea
Iubesc Iubitul
Iubesc Cerul
Și Infinitul.

De doruri toată,
Eu răscolită
Tu frumusețea
Eu neclintită..















Tu ești ca marea
Zglobiu, gingaș,
Eternă ți-e chemarea:
Să nu fac ..pași.

Și prigonirea, ca și durerea,
Și resemnarea, ca și tăcerea.
Vuiește Marea de doruri mii
Eu și cu tine – Eterni copii!





28 octombrie 2017

Iubire karmică




Iubește-mă încet
Iubește-mă treptat
Iubește-mă așa


Cum tu m-ai învățat..





Iubește-mă și tandru
Dăruiește-te complet
Lasă-mă să mă topesc
În sărutul tău concret



E viață, dar și moarte,
În fiece clipită,
Tu nu uita că viața
Așa se înfiripă,


Cu dor și din nădejde,
Cu intensele trăiri,
Mereu se întoarce roata
Eternei Reveniri!




(Compoziția serii, dedicată lui C.A.d.)






4 octombrie 2017

RUGĂCIUNEA PRIMEI NOPȚI INSPIRATE



Rugăciunea nopții înstelate și a primei mele inspirații, după foarte mult timp
Ce am simțit, să mă rog, în prag de miez de noapte,
ce m-a făcut să plâng, rostind și scriind



Doamne,
Iubirea Noastră, Compasiunea Noastră,
Speranța și Dreptatea Noastră
Călăuzește-ne Tu pe Noi, întru Desăvârșire,
A noastră, și a împărăției tale, vestite și răsărite.
Dă-ne Doamne nouă
Pâinea noastră zilnică
Si tot ce ne mai este necesar
Pentru o viață îndestulată și fără lăcomie


Ajută-ne Doamne să depășim aversiunea
Față de Aproapele Nostru
Ajută-ne să ne întoarcem cu fața la tine
Acum și Mereu.
Roagă-ne Doamne pe noi, să ne rugăm și Noi la Tine, să facem din aceasta o practică și un obicei, cel mai frumos și sănătos
Mai bun ca hrana și ca băutura.
Iartă-ne păcatele și ajută-ne să ni le iertăm și noi, nouă!
Fii Doamne Binecuvântat, în toată realizarea Ta splendidă și în toată Măreția TA,
Scutește-ne de monștrii vii care ne sălășluiesc
Și scoate-ne din ispita în care cădem oricum.


Doamne, ajută-mă pe mine, Anca Manuela, să cred în opera pe care o voi scrie și în Puterea pe care o am, de a face schimbări în mine și în Univers, cel vizibil și Invizibil!
Doamne, nu mă mai lăsa să mă conectez la Izvorul răului, care a încercat și încearcă mereu să-mi sece și să-mi închidă Izvorul Inspirației.
Doamne, curgi prin mine, cu Grația și Iubirea ta Divine, bucură-mi ființa cu cele mai alese și intense sentimente elevate și pline de Bunătate.


Lasă-mă să Experimentez ceea ce Merită să Știi și să Afli și Tu prin Mine,
Și dă-mi în toate împrejurările Bunătatea,
căci ea este Cheia și Curcubeul Existenței Omului pe Pământ!
Doamne, Ajută Tu prin nemăsurata-Ți Putere la prosperitatea și la ocrotirea firmei pentru care lucrez, ajută oamenii cinstiți, buni și iubitori de Dumnezeu, să dorească și să-și permită bucatele gustoase și sănătoase pe care ‘Natura lui Kapi’ simte să le aducă acestor oameni ai Locului Acesta, unde și eu trăiesc, în dreptate și în adevăr.
Ajută-mă Tu să fiu corectă, bună și înțeleaptă, pornind de la gând, mergând la cuvânt și întemeind prin Faptă, vorbirea ta cea plină de Har și de Bunătate.
Ajută Doamne oamenilor buni și fă-le calea Luminoasă și nu spinoasă
Dă dovezi celor ce le cer
Pentru a-i face să înțeleagă că voința si puterea Ta Dumnezeiască se simte și se cunoaște în toate cele
Fă-mă Doamne să am Răbdare cu cei Grăbiți, cu cei care viața și-o alungă, călcând-o în picioare cu nesăbuință, fără a căuta a lua aminte la ei înșiși și în sufletele celorlalți.
Dă-mi Doamne răbdare față de mine însămi, căci pornirile mele sunt omenești și multe din dorințele-mi sunt trupești și trecătoare
Doar ce-i al Tău, Doamne, nu moare!
Din împărăție m-ai trimis pe Pământ și mi-ai cerut cu Legământ ca de la întrupare să fac ceea ce simt, cu libertatea alegerii și cu discernerea, aparent unilaterală, a binelui de rău.



Eu sunt Tu și Tu ești Eu, Doamne!
A ta este puterea, slava și împărăția.

Nu oamenii vor moșteni pământul și nici Pământul nu-i va îngropa pe ei!

Dă sănătate celor năpăstuiți și ajută-i pe cei Buni să nu-și mai lege Viața și Libertatea, valori supreme de sorginte dumnezeiască, de averi, lanțuri, moșii, hrănire de impulsuri și trăiri neroade, adesea contradictorii.

Lasă-ne Doamne viața pe pământ si trăirea în Infinitul Cosmic al Creației Minunate pe care o stăpânești, cu Grație și cu Vivacitate!

Așa să ne ajute Dumnezeu, acum și mereu, aici și pretutindeni!




16 aprilie 2017

Minunea este în noi




Paște Ortodox, Paște Catolic... aprilie 2017
Este un moment aparte al anului, un punct de reper de care se leagă, în mod tradițional, credințe, valori și simboluri sfinte, mistice.
Mieluțul Domnului purcede din sânul Dumnezeirii, blând, nevinovat, la fel ca un copilaș inocent în brațele iubitoare ale Mamei... ținut cu grijă și în deplină siguranță..




Și totuși l-am sacrificat! Îl sacrificăm și astăzi, îl sacrificăm MEREU, pe Dumnezeu, care nu și-a propus în Creație o lume absurdă, înstrăinată, lipsită de credință, egoistă, narcisistă..
Dintotdeauna, Dumnezeu ne-a vorbit, cu voce șoptită, așa zisa voce interioară, vocea corectă a inimii, nu cea a minții..
Problema noastră, astăzi, este că noi mentalizăm totul... noi clasificăm, judecăm, osândim, după criterii „comune”, aparent unanim acceptabile!
În realitate, creația aceasta „supremă”, OMUL, are o viață efemeră; cu toții se întorc, singuri, așa cum au sosit, acolo de unde au venit.
 Murim, pe rând, fiecare la sorocul său, fără a mai fi “în gașcă”, fără adrenalina din super-mașinile sau motoretele care se întrec cu disperare noaptea târziu, pe șosele, fără intrările în cluburi selecte, fără ..fițe și diverse figuri… fără pofte măsurate în dorințe atât de mari încât toate diamantele din lume par a fi neîndestulătoare, infinită poftă de opulență, dar și prea-plină de suficiență, în același timp..
Iar Ciclul Vieții continuă, totul merge înainte, fără ca, din păcate, a mai privi înapoi.. dacă nu în noi, măcar cercetând învățămintele atâtor strămoși, mult mai înțelepți și deschiși lumii interioare.
Cei foarte puțini știu că acolo, și numai acolo, la Maeștri, se află sursa Renașterii Spirituale, a Trezirii și a Învierii și a Vieții Veșnice, a cărei semnificație și realitate mult prea puțini o cunosc și o înțeleg.
Anume, că Viața Veșnică sau Iluminarea sau Eliberarea sau Mântuirea, nu reprezintă un ‘concept’, un cuvânt abstract și gol de esență, ci dimpotrivă, este chiar Esență Pură, Vitală... esența, de fapt, a mersului înainte al fiecăruia dintre Noi!
Mersul prin vieți, mersul printre aștri..

Revenind la oile și mieluții noștri... acum, sărbătorim Paștele, Învierea Domnului Nostru Iisus Christos, despre care să nu uităm că:


IISUS NU ESTE O VICTIMĂ > EL ESTE UN EROU
IISUS  NU ESTE O PERSOANĂ > EL ESTE UN SIMBOL !

“Din sfera mea venii cu greu
Ca să-ți urmez chemarea...”

“Pe voi, în cercul vostru strâmt,
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor și rece”

(fragmente din poezia “Luceafărul” de Mihail Eminescu, geniul poetic al poporului român)





Să observăm Marea Deosebire:
El, Iisus, nu a fost rece față de noi, dimpotrivă, El a venit cu o misiune, aducând lumină și căldură cât să ajungă pentru o lume întreagă…el nu s-a etalat ca reprezentantul altor sfere, deși chiar asta era: cel care provine dintr-o realitate transcendentă ‚nouă’.

O realitate perfect paralelă, cu care numai la Infinit putea-vom converge.
După cum știm, până și liniile paralele se unesc într-un punct îndepărtat, adică la + ∞, fiindcă de fapt tot ce este pe planeta noastră albastră este convergent și congruent, vizibil sau nu...
Iisus a venit către noi tocmai urmare chemării pe care, inconștient, i-o adresasem, din veac în veac, însingurați în pustiul din noi... dornici de acea iubire primordială care să ne accepte și care să nu ne mai judece.

Fie ca și noi, fiecare dintre noi, să renaștem frumos, mereu mai Sus pe Spirala Evoluției de Sine, din viață în viață!..

Doamne Ajută!

Ancuța din „Căsuța Sufletului”

16 aprilie 2017






27 februarie 2017

Scrisoare de intenție către o editură ..obscură






Bună ziua,


Mă numesc M.., locuiesc în București (dintotdeauna).
Sunt o persoana activă, sociabilă, empatică și ordonată.
Prima mea pasiune o reprezintă cărțile: sunt atât un colecționar „înrăit” ( = cumpăr cărți.. multe și extrem de des.. desigur pe subiectele care-mi sunt de interes) cât și un cititor împătimit (cele două laturi se condiționează reciproc, firește).
Cărțile sunt prietenii mei de suflet, sfătuitorii mei, pentru care am nutrit dintotdeauna dragoste și respect. Față de cuvântul scris, în general.
După cum veți putea remarca în CV, nu am studii de filologie, ci economice, însă vă pot spune, cu mâna pe inimă, că nu am profesat ca economist decât într-o foarte mică măsură, fiind profilată (de viață însăși!) în mod special pe activități umaniste, cele care implică limba română și limbile străine.
În esența mea, am fost și sunt un om al literelor, numai că, din considerații de conjunctură, alegerea profesiei mele nu a fost corelată cu aspirațiile și cu personalitatea mea.
Am lucrat ca redactor timp de mai mulți ani la Departamentul de Presă al Camerei de Comerț și Industrie a României.
Înainte de aceasta, am profesat ca redactor economic la cotidianul „Curierul Național”.

Hobby-ul meu predilect este scrisul, iar de curând am început (și eu) să folosesc cărțile de colorat (mandale, și nu numai) pe post de terapie anti-stres (foarte în vogă, de altfel).

Am o mare ușurință în scriere și vorbire (sunt un bun comunicator), folosesc un vocabular bogat și dețin un volum consistent de cunoștințe din varii domenii.

Am realizat activitate de corectură, la toate job-urile unde am lucrat, fiindcă mi se potrivea... sunt un mare „vânător de greșeli” când vine vorba de gramatică, de litere nelalocul lor, iar în plus urmăresc atent sensul logic al propozițiilor; pe scurt, sunt o persoana vigilentă, perfecționistă și tipicară când vine vorba de cuvântul scris (desigur, nu numai, dar aici este contextul la care mă refer).
Cunosc foarte bine engleza și dețin atestările necesare, iar în plus cunosc și limbile spaniolă și franceză, la nivel să zicem mediu (spun „mediu” din simplul motiv că nu am prea multe ocazii să mă exprim, sau să aud vorbindu-se, în aceste limbi).
Am început de ceva timp să mă ocup de studiul limbii germane, îmi place foarte mult „cum sună” dar încă nu i-am acordat suficientă atenție și mai ales timp în programul meu cotidian.
Am o înclinație nativă către studiul limbilor străine, însă limba română rămâne desigur „Number One” în topul preferințelor.

Dețin cunoștințe bune de Microsoft Office, le-am actualizat mereu, odată cu progresul tehnologiei pe parte de PC și urcarea pe nivele a programelor Windows.

În concluzie, excluzând faptul că nu sunt un filolog „cu acte” ci numai .. prin fapte, mă pot autointitula candidatul ideal în căutarea căruia vă aflați!

Pe deasupra, îmi doresc foarte mult un job la o editură.

Îmi plac condițiile de lucru pe care le-ați descris, de atmosferă oarecum (aparent) boemă, care este incredibil de propice muncii făcute din tot sufletul și cu dedicație, în mod dezinvolt și lipsit de constrângerile open-space-ului (care pe mine m-a ‘sufocat’ mulți ani).
Însăși ideea de a fi înconjurată de foarte multe cărți și de a fi la curent cu noile apariții editoriale, alături de colegi veseli, într-o ambianță plăcută și elaborată (feng shui!), iar pe deasupra să am acces să mângâi motanul, mă face deja să mă simt ca acasă, deoarece, cu excepția colegilor de muncă, sigur încântători, restul condițiilor le am deja, în special un superb motan alb, leneș și ..bine-crescut – în (aproape) toate sensurile.

Vă stau la dispoziție pentru interviu și vă pot furniza orice informații suplimentare pe care le-ați putea considera necesare.

Cu aleasă considerație,

M.


P.S. Mi-a plăcut foarte mult modul neconvențional în care v-ați prezentat oferta de angajare; de fapt, acesta a fost factorul determinant care m-a atras să vă contactez.