Gândurile, cuvintele și faptele să ne fie în ordine divină

 ... adică, de partea Binelui.

Să nu (mai) abdicăm de la Bine.

Să ne întrebăm permanent: "de unde îmi vin aceste gânduri, de la bine sau de la rău?"

Da, le putem schimba, da, le putem monitoriza, este suficient să vrem și să fim dispuși să ne dăm seama care este sursa lor reală.

Cercul de Prieteni Bruno Groening este o adevărată binecuvântare pentru sufletul meu, cel destul de încercat în trecut prin fel și fel de lecții și provocări.

Îmi doresc Armonie, îmi doresc Bunătate și bunăvoință, sunt sătulă de ipocrizie și de prietenii cu două fețe, care au un interes oarecare. Interesul nostru colectiv ar trebui să fie să evoluăm ca ființe umane, pe o scară a valorilor care să tindă către infinit, prin diversitate însă.

Aș vrea să mai spun multe, dar voi continua cu proximele gânduri, în curând și mai devreme :))

Hasta la proxima vez!

Aux connaisseurs, salut!

ManuElita 

Am tot amânat...

..de ce?..

La scris mă refer.
Am amânat la nesfârșit să scriu, cu toate că am înțeles din nesfârșite canale, că aceasta este Menirea mea, scopul venirii mele pe acest pământ, comunicarea direct la sufletul celui care mă va citi ..undeva, cândva.
De ce scrisul a devenit o ..obligație uitată?
Din cauza acestui tratament de bipolaritate, sau din cauză că nu aș fi înțeleasă și pornesc de la această premisă incontestabil pesimistă (când sunt atâtea modalități și tipuri de comunicare pentru a ajunge la sufletul și miezul cititorului, la esența lui neperisabilă...), sau fiindcă nu am timp și răbdare cu mine și tot sar de la una la alta, neîncetat?..
Este Noapte acum, exact așa mă pot concentra cel mai bine, fiind trează acum.
Prima mea scriere (neapărat concepută noaptea) ar putea fi o piesă de teatru pentru publicul românesc, o piesă cu atâtea comicserii, întorsături de situație, umor și satiră, încât să se joace, mult timp, cu casa închisă.. Nu e vorba de orgoliu aici, ci de un succes bun și premeditat.
O piesă de teatru cu efectul secundar de a ridica moralul românilor. (da, nu-i așa, ce bine ar fi!)

Tema am visat-o / vizualizat-o mai demult, încă de când am renunțat la idiotul job corporatist la care mă angajasem/angrenasem de prea mulți ani, până la cvasi-alienare și confuzie..

Tema este constituită de situația unei familii din România zilelor noastre, care se izbește de prostia și de incompetența crasă a funcționărimii și neputința sa de a ajuta omul în vreun fel, și încă multe altele, drame personale, umor necenzurat dar nu indecent sau fără perdea.. dinamism, vervă, să țină publicul în priză vreo 2 ore ..fix :)

Iar apoi prefigurez ropote nesfârșite de aplauze..
Oare am nevoie de știința scrierii, de inspirație, sau de un pic din fiecare și încă multă, multă sudoare (cum se zice, că 1% din ceva izbutit rezultă din inspirație, iar 99% din transpirație.. efort) ?..

Mă opresc aici, deja scriu des :))  (după un an jumate de pauză, de doi ori în aceeași lună de grație).

Că tot vorbeam despre cărți...

...acum un an și jumătate, 

Încheind blogul cu un îndemn la ponderație în ce privește cumpărarea nestăvilită de cărți..
Reiau astăzi ideea cărților cu mult entuziasm, fiind din nou și din nou antrenată în acel "embaras du choix", cum au denumit frații noștri întru latinitate, francezii, acel simțământ de a-ți fi cu neputință să alegi între mai multe obiecte cu aceeași utilitate (cărți, bluze, destinații turistice, ... fiecare după posibilități). De când am atâtea cărți în bibliotecă (săraca geme literalmente!), eu nu mă pot hotărî aproape niciodată ce să citesc!
Toate mi le-am dorit, toate mă atrag ..desigur, de aceea le-am cumpărat..

Azi, mai precis chiar în seara asta, am utilizat o metodă la care mă gândeam demult, și anume trasul la sorți.
Din 4 bilețele cubice micuțe am tăiat 36 bilețele micuțe, pe fiecare trecând numele unei cărți care-mi răsărea în minte, atrăgându-mă însă cât de cât. Toate genurile de literatură au fost incluse în această, să-i zicem, loterie..
Și ce mesaj mi-a transmis, clar, Divinitatea, mie, Manuela Rămureanu, în acest an de grație și de cumpănă, 2020?...
"VIAȚA ESTE UȘOARĂ, NU-ȚI FACE GRIJI !"

Asta îmi răspunde și la alte întrebări pe care mi le puneam recent, apropos de disconfortul financiar acut ce se va resimți când mama va pleca la Covasna la un hotel bun, peste doar câteva zile.. Desigur, dacă va pleca, că nu se știe niciodată, mai ales că nu este încă nimic pregătit în acest sens (cazare cu rezervare sau achitată, transport prestabilit)..

Deci, acela este titlul cărții alese în mod inconștient, vezi mai jos poza coperții.
Citisem volumul tipei cu care ea a făcut furori pe plan internațional : "Oamenii fericiți citesc și beau cafea".

Acest îndemn optimist mi-a dat chiar puterea, vezi bine, să reîncep să scriu pe blog și îmi pun justificat întrebarea dacă după atâta timp de la sistarea postărilor mele aici, va sesiza cineva revenirea.

O zi bună în continuare în SUA și o noapte bună cu somnik pufos, aici, pe tărâmurile vestite străbune...