La scris mă refer.
Am amânat la nesfârșit să scriu, cu toate că am înțeles din nesfârșite canale, că aceasta este Menirea mea, scopul venirii mele pe acest pământ, comunicarea direct la sufletul celui care mă va citi ..undeva, cândva.
De ce scrisul a devenit o ..obligație uitată?
Din cauza acestui tratament de bipolaritate, sau din cauză că nu aș fi înțeleasă și pornesc de la această premisă incontestabil pesimistă (când sunt atâtea modalități și tipuri de comunicare pentru a ajunge la sufletul și miezul cititorului, la esența lui neperisabilă...), sau fiindcă nu am timp și răbdare cu mine și tot sar de la una la alta, neîncetat?..
Este Noapte acum, exact așa mă pot concentra cel mai bine, fiind trează acum.
Prima mea scriere (neapărat concepută noaptea) ar putea fi o piesă de teatru pentru publicul românesc, o piesă cu atâtea comicserii, întorsături de situație, umor și satiră, încât să se joace, mult timp, cu casa închisă.. Nu e vorba de orgoliu aici, ci de un succes bun și premeditat.
O piesă de teatru cu efectul secundar de a ridica moralul românilor. (da, nu-i așa, ce bine ar fi!)
Tema este constituită de situația unei familii din România zilelor noastre, care se izbește de prostia și de incompetența crasă a funcționărimii și neputința sa de a ajuta omul în vreun fel, și încă multe altele, drame personale, umor necenzurat dar nu indecent sau fără perdea.. dinamism, vervă, să țină publicul în priză vreo 2 ore ..fix :)
Iar apoi prefigurez ropote nesfârșite de aplauze..
Oare am nevoie de știința scrierii, de inspirație, sau de un pic din fiecare și încă multă, multă sudoare (cum se zice, că 1% din ceva izbutit rezultă din inspirație, iar 99% din transpirație.. efort) ?..
Mă opresc aici, deja scriu des :)) (după un an jumate de pauză, de doi ori în aceeași lună de grație).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu