Va salut cu respect, USA !

In Romania de azi, se poate spune, si pe buna dreptate:

Domne’, in ziua de astazi, cei tineri nu mai au niciun pic de respect, nu mai cedeaza locul in troleu, in tramvai, in metrou.. ei vad femeie insarcinata, sau cu copil in brate, ori batrani cu baston, dar nu au nicio reactie, nicio jena, se joaca la telefon, vorbesc la telefon, privesc in gol pe geam, se fac ca nu vad nik in jurul lor..sigur ca ..se prefac.

E o rusine, ce-a ajuns societatea asta a noastra, ce educatie primesc copiii astia ??

Nu mai au niciun fel de educatie, de bun simt, de respect… iar acesta de care am amintit este numai un aspect, al vietii de zi cu zi, a ceea ce traim cu totii.

Cum o sa ne plateasca astia pensiile, cand vom ajunge batrani si noi, ..la cheremul lor ?

P.S. Nu ca « ma dau mare » acum, ca voi face o ‘paralela’, ..dar in metroul din New York, sau in autobuze, oamenii sar literalmente de pe scaune sa-si ofere locurile, indiferent de rasa, de ..aspect exterior, cand vad pe cineva cu orice fel de dificultate care i-ar ingreuna deplasarea.

In general, este o politete desavarsita, care m-a frapat, este ceva la nivel general, « impamantenit » ; acest lucru m-a miscat/impresionat cel mai mult din TOT ceea ce am vazut acolo.. !

Nu cladirile, nu peisajele, nu muzeele, nu parcurile, ci curtoazia, bunul simt si respectul omului fata de cel de langa el.. !

Adica, ATITUDINEA & BUNAVOINTA la nivel de societate!

Nu am mai vazut asa ceva in viata mea, nici macar prin Europa, sincer !

Nu este bineinteles vorba numai de « cedat locul », ci de multe gesturi comune care sunt de la sine facute, cu o politete si amabilitate desavarsite.

Revin J

Am uitat sa ma refer si la respectul in trafic!!

Chiar daca este AGLOMERATIE SI AMBUTEIAJ (in special in New York, unde strazile sunt vesnic aglomerate si mult prea inguste, sau multe cu sens unic), tot poti sa dai “semnal” si esti lasat (aproape) automat sa treci de pe o banda pe alta (pe autostrazi catre oras, la fel), se presupune ca ai motivele tale (intemeiate !) sa « treci peste rand » si ti se acorda respect si prioritate, chiar si in conditiile in care se poate sa intarzii tu la serviciu.

Nu-mi amintesc de claxoane, nici de vorbit la mobil pe strada !!!!! (ce ciudat pare, nu ?!)

Iar in masina, exista hands free, pentru cazul ca intr-adevar ai ceva de comunicat, nu gargara si povesti nemuritoare ( !)

In plus, o mare dovada de respect este faptul ca « se face naveta » catre serviciu, catre orasele mari, desi evident ca toti au masini (distantele sunt asa mari, acolo..incat nici trotuare nu exista in unele suburbii sau orase mai mici, deci fara masina « esti mort »).

Lumea lasa masinile la un mall cu parcare imensa (special amenajata !) si se urca in autobuz, sau tren de mare viteza, catre job. Nu vor sa aglomereze orasul, nu se pune problema.

Autobuzele sunt civilizate, NU SE VORBESTE LA MOBIL ABSOLUT DELOC (este interzis, dar oricum ..Linistea se respecta de la sine, prin educatie), nu se aude muzica de la castile Altora, nu gasesti nicio faramitura pe jos si oamenii nu vorbesc intre ei (nu numai ca in general nu se cunosc.., dar pur si simplu pastreaza linistea, din decenta).

Se citeste mult (carti, emailuri, pe tableta etc) sau ..cei mai obositi dorm (fara sa sforaie !!! J J )

In plus, am ramas realmente perplexa in fata faptului ca la sosirea autobuzului sau metroului sau etc, se formeaza (dinainte) o coada IN SIR INDIAN, nimeni « nu se baga in fata », dar nimeni !

La metrou, in dreptul fiecarei usi, se asteapta ordonat, chiar daca peronul este foarte micut (trenul de metrou si peroanele sunt cu muult mai mici ca noi, sunt facute demult, pentru o populatie mai restransa).

Eu am stat (nu odata) la coada la autobuzul « de naveta » (New York – New Jersey) si s-a intamplat intr-o zi, din cauza ca era ora de varf (18 :00), sa coboare coada pe 2 etaje, pe trepte, o scara destul de ingusta, pe care se facea (totusi) cu grija loc pentru a se putea ajunge la capatul ei (de sus in jos) si a te aseza la rand.. (autobuzul era ‘sus’, la nivelul strazii, de fapt intr-un tunel), .. o coada ce parea interminabila, tacuta, ..fiecare urca incet scara atunci cand sosea autobuzul, nu se imbulzea ( ?!), se intra in el ordonat, din fata pana in spate, loc cu loc, fara bagaje pe scaunul din dreapta etc …..se umplea..cine ramanea, astepta urmatorul autobuz….fara a vocifera, desigur !!!!

Daca mai imi amintesc ceva, va spun, oricum civilizatia aceasta avansata este socanta fata de « realitatile pur romanesti »… (nu pun zambet aici !).

Everything happens for a reason.. (Totul are o explicatie..)

Observ ca in lume se duce o lupta asidua intre Bine si rau.

Doamne-Doamne, ma tulbura  profund evenimentele de astazi, din Belgia.

Toti isi spun, fara s-o rosteasca si fara sa-i priveasca pe ceilalti in ochi: „S-ar fi putut intampla si aici, la mine, la Noi, in drumul „meu”, Oriunde, sub ochii mei, cu cei dragi mie ...”

Este trist, este incredibil.. sunt (din nou!) consternata.

Noi, oamenii, cu inconstienta, ne taiem craca de sub picioare, la propriu... De ce nu sunt exterminati odata pentru totdeauna, acesti cretini de teroristi?

Exista sistem de sateliti, Totul se poate vedea, in timp real, chiar si graul separat de neghina, si in schimb ii prind „p-astia” dupa luni de zile...

Interesele politice (‚ochii inchisi’ la astfel de evenimente – neluarea de masuri, adica) provin din interesele celor care vand arme si aparatura militara, iar acestea provin din interese economice, adica LACOMIA, care a produs atatea victime (directe sau colaterale) si cu ocazia crizei (/crimei) internationale organizate, din 2008..

GREED = LACOMIE (engleza) - exact cuvantul folosit de Michael Douglas in celebrul film „Wall Street” – partea a II-a.

Sunt foarte miscata de suferinta..asa am fost mereu, asa ar trebui sa fim toti, la o adica..sa simtim si ceea ce simte „aproapele nostru”.

Niciodata istoria nu inceteaza sa ..se repete..

Lacomia priveaza „Lumea” de Omenie.

Si iarasi ne intoarcem la „Iluminati”, teorii conspirationiste s.a, in legatura cu cei care „conduc lumea”, aspecte care preocupa pe mai multi oameni decat s-ar putea crede.

Nu ca eu as cunoaste foarte mult despre acest subiect...doar ca am mai citit cate ceva, destul ca sa cred ca..., sa-mi fi format (normal!) propria opinie!

Destul pentru astazi.. se subinteleg destule, cine are cap/creier sa si-l foloseasca (daca sunt intrebata: „si la ce bun?”.. chiar ca nu as mai sti ce sa raspund..!)

O sa ma straduiesc, pe cat posibil, sa fiu mai des „comunicativa” pe blog.

Sau ‚mai reactiva’, sau ....cumva, sa tin aproape.. (o fi util, n-o fi, nu stiu, sunt lipsita de feedback in procent de 100%, cu toate postarile mele..!)

Este indeajuns sa-mi propun, ca sa scriu.

Restul, ca sa spun asa, decurge de la sine, spontan, se leaga, se insiruie ideile ca margelele pe ata..

Chiar daca blogul meu este cvasi-necunoscut si are o „audienta” redusa, cel putin stiu ca ..nu strig in pustiu!..

Hopefully, pe curand!

Manuela RAM

JOHN GRISHAM – CELEBRU, ORIGINAL, PASIONANT ŞI ..CHARISMATIC !

Astăzi mi-am propus să vă prezint o veche pasiune a mea, însă mereu actuală, anume scriitorul John Grisham, care ..scrie la fel de bine precum arată :)

Născut în februarie 1955 în statul Arkansas (SUA), într-o familie modestă, John Grisham visa în copilărie să devină jucător profesionist de baseball.

După absolvirea Facultăţii de Drept, el a practicat avocatura timp de aproape un deceniu, după care, timp de 7 ani, a fost senator de Mississippi, din partea democraţilor.

În timpul liber, ca hobby, Grisham a început munca la primul său roman şi a avut nevoie de 3 ani pentru a scrie „..Şi vreme e ca să ucizi”, cu care a debutat în 1987.

Dar consacrarea sa a venit odată cu publicarea romanului „FIRMA”, care a fost  ecranizat, cu mare succes de casă, avându-l în rolul principal pe Tom Cruise.

Astfel, hobby-ul, devenit marea sa pasiune, scrisul, s-a transformat într-o carieră de succes, fiind considerat, pe drept cuvânt, cel mai bun scriitor de thrillere în viaţă.

Cărţile sale, deşi sunt în genere de ficţiune (cu o singură excepţie, din domeniul thriller-ului, anume romanul „Nevinovatul”, scris după un caz real, prezentând chiar fotografii ale victimei şi familiei sale) se bazează într-o bună măsură pe realitate, adesea fiind un amestec între intriga politică şi cea avocăţească, legală.

Romanele sale sunt profund psihologice, explorând lumea interioară a personajelor şi dând viaţă motivaţiilor lor cele mai profunde; acestea sunt descrise cu luciditate şi detaşare, atenţie la detalii şi obiectivitatea necesară.

Extrem de veridice, cărţile lui Grisham au darul să „te prindă” de la bun început, cititorul devenind atât de captivat încât este aproape imposibil să le mai poată lăsa din mână..

Fiind foarte realiste – iar realitatea fiind adesea crudă -, în unele dintre cazuri finalul cărţilor sale nu este unul „fericit” (aşa cum se spune îndeobşte despre filmele şi cărţile americane, că ar avea toate „happy end”..). Acest final (este cazul marilor artizani literari), soseşte ca cel mai puţin anticipat de cititor, cel mai puţin previzibil!

În fiecare decembrie, Grisham obişnuieşte să adreseze prin mail un mesaj de Crăciun, încheiat cu semnătura sa olografă, adresat devotaţilor săi cititori, abonaţii site-ului său. Dacă în 2014, în afara urărilor tradiţionale, el îşi asigura fanii că mai are încă multe romane de scris şi multe idei de dezvoltat pe viitor, în decembrie 2015, el a făcut un „fel de apel general” pledând pentru cărţi, lectură & beneficiile acestora!

În această pledoarie a sa pentru cărţi, el arăta că: „cititul stimulează mintea, creşte volumul de cunoştinţe, îmbogăţeşte vocabularul, ameliorează memoria, sporeşte capacitatea de concentrare, stimulează productivitatea, promovează liniştea interioară, ascute gândirea analitică, dezvoltă abilităţile de a scrie şi de a se exprima, alimentează puternic imaginaţia şi sporeşte empatia. Pentru copii, la care beneficiile lecturii sunt şi mai evidente, cărţile din casă reprezintă un indicator principal nu numai al realizărilor şcolare dar şi o garanţie a succesului în viaţă”.

În finalul mesajului său, Grisham ne îndeamnă să găsim timpul necesar pentru a citi o carte şi totodată, fiind timpul sărbătorilor, să oferim o carte drept dar celor dragi, acesta fiind cel mai profund şi bine intenţionat cadou din câte există!

El scrie (în continuare) cel puţin 1 roman pe an, cele mai multe dintre ele devenind imediat bestselleruri.

Numeroase reviste de profil l-au declarat povestitorul preferat al Americii sau maestrul thrillerului juridic, ori chiar cel mai bun scriitor de thrillere aflat în viaţă.

Este considerat de asemenea „romancierul cu cele mai bune vânzări ale anilor 1990”, în acea perioadă înregistrând peste 60 de milioane de exemplare vândute.

Până în prezent, romanele sale au fost publicate în peste 255 de milioane de exemplare şi traduse în 30 de limbi.

Când nu scrie, Grisham îşi dedică timpul acţiunilor caritabile, ca o formă de respect pentru valorile morale, pe care de altfel le prezintă şi le susţine în cărţile sale.

El este căsătorit cu Renée Grisham, şi are doi copii.

La noi, au fost traduse ..aproape toate romanele sale, Editura Rao deţinând exclusivitatea drepturilor de autor.

În genere, în ritmul de una pe an, după cum ne obişnuise, cărţile sale se lansau în SUA în cursul lunii septembrie, apărând traduse şi pe piaţa românească de profil prin luna februarie, periodicitate devenită tradiţie o bună bucată de timp.

Însă, în ultimii ani, această „tradiţie” s-a „stricat”, fiindcă (lucru ştiut) mediul online este cel care prevalează în zilele noastre.

Deoarece cărţile (varianta fizică) se vând tot mai puţin, ritmul amintit s-a încetinit mult.

În ultimii câţiva ani, Grisham a scris (tot) mai multe romane, inclusiv pentru adolescenţi (în seria: „Theodor Boone, puştiul avocat”), sau biografice, sau nuvele, dar treptat ele nu au mai fost traduse, fiind disponibile pe site-urile de profil, în limba engleză.

 Din cele peste 25 romane ale sale, au mai fost ecranizate şi „Cazul Pelican” (cu Julia Roberts), „Camera Morţii” (cu Gene Hackman), „Juriul”, „Clientul”, „Vremea Răzbunării”, „Un altfel de Crăciun”, altele fiind în curs de a fi ecranizate.

Aşadar, îndemnul la lectură pe care mă străduiesc să vi-l lansez, din cand in cand, aducandu-va in atentie un nume considerat de mine “mai special”, are conotaţii oarecum subtile şi încearcă să „vă rupă” pe cât posibil de mediul virtual, pentru a trăi atracţia unei lecturi de calitate, pe baza „recomandării de rigoare” :)