Anul Nou cel Fericit

 Este 1 ianuarie înainte de zori, pur și simplu nu am putut adormi profund..
Mă tot gândesc: vreau ceva, îmi propun ceva anume, am anumite decizii legate de acest an?
Mă tem, sau mă bucur s-o zic, că NU.
Nu vreau nimic, absolut nimic, nu am așteptări anume, nu am deziderate, nu îmi propun marea cu sarea, fiindcă oricum, după cum bine se zice, Dumnezeu râde de planurile noastre, oricât de realiste ar părea ele.
Îmi doresc totuși ceva: să fiu fericită, să păstrez starea asta minunată de Binecuvântare și de armonie dinlăuntrul meu. Sunt mulțumită. E bine. Sigur că este loc de mai bine, dar ideea este că, în spiritul vremurilor care îi validează tot mai adesea valoarea, RECUNOȘTINȚA pentru ceea ce avem deja trebuie pusă la loc de cinste! Ea este prima mulțumire pe care i-o aducem implicit lui Doamne - Doamne, anume că recunoaștem câtă grijă a avut deja de noi, ca să ajungem așa cum suntem în momentul de față. Mă bucur că trăiesc, mă bucur că mă simt bine și sunt în linii mari sănătoasă, în echilibru, fericită și împlinită. Cu siguranță că îmi lipsesc anumite lucruri/anumiți oameni cu un rol aparte în viața mea, dar este probabil că așa trebuie să fie acum, ca să mă pot dezvolta spiritual, să-mi pot crea sau consolida o anumite viziune despre viața mea, despre ce-mi doresc sau nu. Sunt foarte Recunoscătoare, regăsesc adesea mulți îngeri în jurul meu, îndeobște mama mea care mă iubește enorm și pisoiul Țurțurel, care și el, de asemenea, este iubitor și plin de afecțiune. Cu asemenea companie, ce și-ar mai putea dori cineva?
Trăind în recunoștință și iubire față de semeni, mai multe ni se vor adăuga nouă, am această convingere. Cu timpul, am ajuns să recunosc ce important este să fii iertător și înțelegător, să nu-i mai judeci pe toți după calapodul tău. Este imperios necesar să-ți ieși din ego, ca să înțelegi câte ceva despre ceea ce te înconjoară, firea lucrurilor, ca s-o numesc așa.

Mi-e dor poate de iubirea romantică dar sincer vorbind, nici nu-mi mai amintesc cum e .. să aștepți cu nerăbdare, să idealizezi o altă ființă umană, să-ți vină să te predai (to surrender) în fața Iubirii copleșitoare.. nu, chiar nu mai știu, sunt doar vagi și idilice amintiri. Am uitat de asta. Cel mai adesea îl visez pe M., pentru care nu cred că am însemnat mare lucru. Îl visez noaptea, nu la figurat. La figurat pe nimeni. Pe el, aproape obsesiv și foarte des, în unele perioade. De ce?? Să fi fost o iubire mare din parte-mi, sau doar puterea obișnuinței?... He, he, hei chiar nu știu ce să zic. Poate că numai hipnoza mi-ar da răspunsul, dar Bruno nu ne-o recomandă. De aceea, am și eu niște dubii legate de folosirea ei în tentativa de auto-cunoaștere sau de auto-modelare.
Revenind la începutul postării, nu-mi doresc nimic nou, ci doar să continui să mă simt bine cu viața mea, în ea adică. Faptul că stau atât de bine cu timpul meu este un atu pe care îl am în mod evident în raport cu majoritatea celor care aleargă să-și câștige existența sau să-și crească copiii, să zicem. Am timp pentru mine însămi, și ce poate fi mai valoros? De aceea, mă simt binecuvântată și mă bucur, de aceea în acest moment nu pot formula altceva. Este bine. 
Urez cititorilor mei un An Nou fără așteptări excepționale, decât poate de la propria ființă. Adică ce poți face tu pentru tine, nu așteptări absurde de la mediu sau de la alte persoane și împrejurări. Sunt adepta auto-construcției destinului. Minunile ni se vor adăuga nouă, dacă îl preacinstim pe Dumnezeu din noi!