.. căci m-am hotărât să trăiesc!
La 10 zile după ce am scris-o pe cea anterioară, cam morbidă de altfel, s-a produs declicul.
Lucrurile s-au schimbat.. i-am cerut ajutorul lui Dumnezeu și mi-a dat imediat un semn simplu, extrem de simplu. Am simțit că nu mă mai pot mișca. Da, de atâta grăsime :(
Aveam dificultate să mai mă mișc în pat și să mă ridic.. oribil! Ce viața e asta? m-am întrebat oripilată.
Am realizat că nu există "nu pot" ci există "nu vreau". Deci vreau, deci pot!
Cel puțin în ce privește ființa mea, să am grijă de ea.
Nu pot duce grija lumii, nu o pot duce în spate..! Dar este datoria mea absolută să am grijă de mine și să nu mă las să decad. N-am mai suportat să trăiesc prost, de aceea am luat această hotărâre miraculoasă prin efecte la toate nivelurile și care a dus la redobândirea energiei ..primordiale. Și a dorinței de a trăi.
Căci înainte, sincer, mă gândeam numai la moarte. În vreme ce îmi pregăteam (chiar fizic) locul de odihnă veșnică.
Prin a putea s-a subînțeles mai ales abținere de la pofte. Da, asta e în prima etapă foarte important. Să nu mai fiu înrobită de dependențe de vreun fel. Au trecut 10 zile de când n-am mai pus gura pe dulciuri. Și s-a cunoscut, și fizic, și psihic, am mai multă încredere în mine că pot, că ..pot orice îmi propun.
De aici și întrebarea din titlu, legată de continuarea vieții mele.
Aș dori să reiau controlul asupra vieții mele. Sincer, acum mă ocup strict de mama, de pisică, de nevoile lor și într-o oarecare măsură de mine.. în măsura în care îmi satisfac în speță dependențele, care nu mai sunt acum de dulciuri, dar continuă să fie de shopping online. Totul pare a fi necesar, dar nu totul e! Dacă aș fi obiectivă, aș mai marca un progres și tăierea unei dependențe. Controlul asupra banilor. Ce important e. Sunt resursele vieții, la urma urmei. Resursele din care aș putea construi ceva. Sau resursele căderii, decăderii, dacă nu am grijă. Anii trecuți aveam credite pe la bănci, acum sunt pe un mititel plus, deasupra valului, autosubzistență, să-i zicem. Dar ce urmează? Ce urmează?
Ce am de gând să fac pentru viața mea, pentru avansul ei? Slăbitul și acest succes reprezintă premisa și puntea de lansare spre ce urmează..
Și la asta mă gândesc acum profund, încerc s-o fac și cu detașare. Ce să fac nou ca să schimb rezultatele? Ultimii ani au trecut așa, la rând, ca într-un tăvălug fără rost, fără amintiri speciale sau momente care să schimbe cursul și orientarea. Sper să am răspunsuri curând, de la sinele meu interior.
Și de asta, fără fotografii, animații și briz-briz-uri. Situația devine serioasă. M-am decis să-mi iau viața în serios!
La 10 zile după ce am scris-o pe cea anterioară, cam morbidă de altfel, s-a produs declicul.
Lucrurile s-au schimbat.. i-am cerut ajutorul lui Dumnezeu și mi-a dat imediat un semn simplu, extrem de simplu. Am simțit că nu mă mai pot mișca. Da, de atâta grăsime :(
Aveam dificultate să mai mă mișc în pat și să mă ridic.. oribil! Ce viața e asta? m-am întrebat oripilată.
Am realizat că nu există "nu pot" ci există "nu vreau". Deci vreau, deci pot!
Cel puțin în ce privește ființa mea, să am grijă de ea.
Nu pot duce grija lumii, nu o pot duce în spate..! Dar este datoria mea absolută să am grijă de mine și să nu mă las să decad. N-am mai suportat să trăiesc prost, de aceea am luat această hotărâre miraculoasă prin efecte la toate nivelurile și care a dus la redobândirea energiei ..primordiale. Și a dorinței de a trăi.
Căci înainte, sincer, mă gândeam numai la moarte. În vreme ce îmi pregăteam (chiar fizic) locul de odihnă veșnică.
Prin a putea s-a subînțeles mai ales abținere de la pofte. Da, asta e în prima etapă foarte important. Să nu mai fiu înrobită de dependențe de vreun fel. Au trecut 10 zile de când n-am mai pus gura pe dulciuri. Și s-a cunoscut, și fizic, și psihic, am mai multă încredere în mine că pot, că ..pot orice îmi propun.
De aici și întrebarea din titlu, legată de continuarea vieții mele.
Aș dori să reiau controlul asupra vieții mele. Sincer, acum mă ocup strict de mama, de pisică, de nevoile lor și într-o oarecare măsură de mine.. în măsura în care îmi satisfac în speță dependențele, care nu mai sunt acum de dulciuri, dar continuă să fie de shopping online. Totul pare a fi necesar, dar nu totul e! Dacă aș fi obiectivă, aș mai marca un progres și tăierea unei dependențe. Controlul asupra banilor. Ce important e. Sunt resursele vieții, la urma urmei. Resursele din care aș putea construi ceva. Sau resursele căderii, decăderii, dacă nu am grijă. Anii trecuți aveam credite pe la bănci, acum sunt pe un mititel plus, deasupra valului, autosubzistență, să-i zicem. Dar ce urmează? Ce urmează?
Ce am de gând să fac pentru viața mea, pentru avansul ei? Slăbitul și acest succes reprezintă premisa și puntea de lansare spre ce urmează..
Și la asta mă gândesc acum profund, încerc s-o fac și cu detașare. Ce să fac nou ca să schimb rezultatele? Ultimii ani au trecut așa, la rând, ca într-un tăvălug fără rost, fără amintiri speciale sau momente care să schimbe cursul și orientarea. Sper să am răspunsuri curând, de la sinele meu interior.
Și de asta, fără fotografii, animații și briz-briz-uri. Situația devine serioasă. M-am decis să-mi iau viața în serios!
