Am terminat astazi de citit
cele 772 pagini ale splendidului roman “Vulpile in vie” supranumit si “Arme
pentru America” scris de Lion Feuchtwanger in anul 1952.
Un roman istoric cu
conotatii perene. Un roman genial, splendid. Il recomand tuturor. Inca o cale
deschisa intelegerii vaste.
“A bon entendeur, salut!”
Roata cea grea a istoriei
se rostogoleste mereu si calca in tavalug, destine si personalitati, fie ele
complexe, puternice sau slabe. Tot ce este trivial se poate dovedi ..chiar
divin, atunci cand incepe o revolutie. Era vorba despre revolutia franceza de
la 1789-1792 si de castigarea independentei Americii, in aceeasi perioada. Cele
doua evenimente se „suprapun” la nivel istoric, din ce am putut eu desprinde.
Au decurs una din alta. Dar ca sa stii mai multe si sa intelegi sensul acestor
idei, trebuie sa citesti, mai intai.
Finalul cartii mi-a inspirat
cateva reflectii, pe care le voi reda in continuare.
1.
La un
Nivel al intelepciunii, nu se poate ajunge decat trecand prin abisuri si prin
situatii limita.
2.
La un Nivel
al iubirii, nu se poate ajunge decat prin visare platonica, deznadejde si
apriga dorinta. Si desigur, emotie profunda. Asa iti poti recunoaste “semnele”.
3.
La un
Nivel superior, abstract al vietii, nu poti accede decat prin Iubire si Intelepciune.
Iubire fata de tine insuti, iubire fata de aproapele. Intelepciune dobandita
prin Traire si Simtire.
4.
Psihologia
si simtul acesteia isi au rolul lor substantial in cladirea vietii launtrice,
bogate si armonioase.
5.
A trai cu
adevarat se poate face numai prin constienta. A nu se confunda “constienta” cu “constiinta”.
6.
Misticismul
nu are nimic de-a face cu “religia interioara” a unui om. Religia unui om este
data de iluminarea constiintei sale, venita de la Providenta si cladita cu
staruinta.
7.
A fi nu
inseamna a avea. Cine are [bogatie exterioara], de cele mai multe ori nu se [mai]
are pe Sine. Cine se dobandeste, se castiga pe Sine si atunci nu mai are Niciodata
nimic de pierdut.
Paradoxuri si viata.
Viata netraita, viata care
se asteapta pe sine.
Viata nu mai are Rabdare,
se doreste traita, se doreste Invinsa.
Cand te invingi pe tine,
poate ca vei castiga o inima. Undeva.
Cam acestea au fost cateva
ganduri, la ceas de seara, inaintea lunii [Septembrie] care aduce cu sine, de
multe ori, o toamna melancolica.
P.S. Sa ne bucuram! Se
spune ca “un sfarsit este un inceput”!
Si un citat care mi-a
placut, din cartea pe care tocmai am incheiat-o: “Este bine sa ai un dusman
care-ti pandeste orice greseala, asa incat sa trebuiasca sa fii totdeauna cu
bagare de seama”.
Cu riscul de a ma repeta: „A
bon entendeur, salut!”
