Cred
că unica posibilitate de a ajunge într-o deplină intimitate cu o persoană pe
care o iubeşti sau cel puţin aşa crezi...este să staţi împreună o zi-două- sau atât
cât este (omeneşte) posibil, ca să vă povestiţi toată viaţa trăită până atunci,
fără minciuni, fără exagerări, fără abateri.
Să
includeţi şi reacţii, şi explicaţii, dar fără mistificări.
Te-ai
gândit vreodată la aşa ceva?
Aşa
ceva merge mult mai în profunzimea fiinţei chiar şi decât sexul!...
Aceasta
dezvăluire sincronă poate avea dublu efect pe viitor:
1)
să se întoarcă totul împotriva
ta, atunci când nu vă veţi mai iubi, sau
2)
să vă consolideze relaţia
pentru totdeauna, deoarece nimic din trecut nu-ţi va putea fi vreodată reproşat,
fiindcă Totul a fost deja (re)cunoscut în prealabil.
Mi
se pare foarte important să nu intri în viaţa unui om fără să ştie cu cine are
de-a face..şi asta include tot – tot..
Repet,
fără mistificări, oricât de dureros şi de cvasi-imposibil ar putea părea un
asemenea demers.
Tu
ai avea acest curaj?..
Este
ca şi cum te-ai arunca într-o prăpastie, într-un colimator..fiindcă adevărul
este că-ţi încredinţezi trecutul tău, viaţa, personalitatea, unui Univers
Necunoscut, care este Celălalt, persoana pe care (crezi că) o iubeşti şi de la
care aştepţi ca, la rândul său, să îşi facă reciprocă povestea sa personală. Dacă
şi-o va (mai) face. Aici nu putem porni de la nicio premisă.
“Totul
este îngăduit, în dragoste şi în război”, cum se spune.
Poate
că mărturia ta îl va opri pe celălalt să facă acelaşi lucru cu sine, exerciţiul
de maximă sinceritate, cum ar putea fi numit, mai pe scurt.
Problema
cea mare care se pune în tot acest demers este că fiecare om are ceva de
ascuns..şi se teme să se dezvăluie, mai ales faţă de cel pe care-l iubeşte, cel
de a cărui judecată se teme în mod deosebit.
