Gând de toamnă ..sau cum să ne ‘dezvelim’ sufletele

Cred că unica posibilitate de a ajunge într-o deplină intimitate cu o persoană pe care o iubeşti sau cel puţin aşa crezi...este să staţi împreună o zi-două- sau atât cât este (omeneşte) posibil, ca să vă povestiţi toată viaţa trăită până atunci, fără minciuni, fără exagerări, fără abateri.

Să includeţi şi reacţii, şi explicaţii, dar fără mistificări.

Te-ai gândit vreodată la aşa ceva?

Aşa ceva merge mult mai în profunzimea fiinţei chiar şi decât sexul!...

Aceasta dezvăluire sincronă poate avea dublu efect pe viitor:

1)   să se întoarcă totul împotriva ta, atunci când nu vă veţi mai iubi, sau

2)   să vă consolideze relaţia pentru totdeauna, deoarece nimic din trecut nu-ţi va putea fi vreodată reproşat, fiindcă Totul a fost deja (re)cunoscut în prealabil.

Mi se pare foarte important să nu intri în viaţa unui om fără să ştie cu cine are de-a face..şi asta include tot – tot..

Repet, fără mistificări, oricât de dureros şi de cvasi-imposibil ar putea părea un asemenea demers.

Tu ai avea acest curaj?..

Este ca şi cum te-ai arunca într-o prăpastie, într-un colimator..fiindcă adevărul este că-ţi încredinţezi trecutul tău, viaţa, personalitatea, unui Univers Necunoscut, care este Celălalt, persoana pe care (crezi că) o iubeşti şi de la care aştepţi ca, la rândul său, să îşi facă reciprocă povestea sa personală. Dacă şi-o va (mai) face. Aici nu putem porni de la nicio premisă.

“Totul este îngăduit, în dragoste şi în război”, cum se spune.

Poate că mărturia ta îl va opri pe celălalt să facă acelaşi lucru cu sine, exerciţiul de maximă sinceritate, cum ar putea fi numit, mai pe scurt.

Problema cea mare care se pune în tot acest demers este că fiecare om are ceva de ascuns..şi se teme să se dezvăluie, mai ales faţă de cel pe care-l iubeşte, cel de a cărui judecată se teme în mod deosebit.