Și totuși..! Bruno Gröning...

 ... nu! NU!

În cele 2 articole denigratoare la adresa Cercului de Prieteni, nu am scris despre ceea ce este bun și valoros acolo, despre ceea ce merită, despre ceea ce m-ar face poate cândva să mă întorc în sânul său.

Am descris doar hibele și neajunsurile..

Dar ceea ce atrage oamenii și m-a ținut și pe mine atâta timp este Heilstrom-ul, captarea de energie divină, care nu este o glumă sau o vorbă-n vânt. Te simți mult mai bine după Einstellen-ul făcut împreună, fiindcă un număr mare de participanți crește puterea rugăciunii (sau recepția, cum s-o numi ea). Într-adevăr, unde-s mulți, puterea crește. Zicala are dreptate. Simți foarte multe atunci. Pentru asta, merita să rămân. Dacă nu mă hărțuia Domnița cu sarcini.

Mai că m-aș întoarce! Știam eu că voi intra în depresie fără cerc. Păcat. Că nu se poate altfel.

În afara Heilstrom-ului captat în mod minunat, care uneori duce la vindecări pentru cei prezenți (care merită, sau..), un alt motiv de a fi în cerc era/este acela de a cunoaște oameni buni, spirituali. Bineînțeles, ca în orice comunitate există și dezaxați, nebuni, oameni exagerați în manifestări, dar poate tratabili.. asta Dumnezeu hotărăște! Totuși, este un cerc de prieteni și mi-am găsit prieteni, chiar mai mulți, în acest cerc..

Ce să zic? După ce am aruncat cu noroi, ceva mă determină să mă uit înapoi. Fără mânie, fără ranchiună, fără motivații de tot felul.

Simt Heilstrom în timp ce scriu aceste rânduri. Și simt să-mi cer iertare pentru motivațiile din articolele din 1 și din 8 august. Poate am avut dreptate cu unele lucruri, dar nu în ansamblu. Categoric. Cine-a fost aici în cerc, și așa mult ca mine, cu greu se poate rupe, desprinde. Mi-e dor de unele lucruri. De participarea la cercuri..

În fine. Voi reveni cu știri noi! Fără doar și poate! 💓

Bruno Gröning - O învățătură a ipocriziei

 După 9 ani de apartenență la Cercul de Prieteni Bruno Gröning, am destule argumente ca să susțin acest titlu și ca să continui articolul anterior, așa cum promisesem.

Cine este Bruno Gröning? Ca să începem cu începutul. Un om născut în Danzig (fosta Germanie, actualmente Gdansk, Polonia) care a avut energie și care a ajutat un număr de persoane să se vindece, în timpul vieții lui. Energia divină! De acord, foarte de acord, nu contest nimic.

Îi proslăvim copilăria, cum că la 2,5 ani l-a întrebat pe Dumnezeu în pădure de ce a trebuit să se nască pe pământul ăsta de oameni răi, și i s-a răspuns că a venit să ajute. Și așa a rămas.. Da, ca și cum era ultima redută a ajutorului pentru pământ. Ce copil a mai fost așa precoce? Stăm să ne întrebăm.

A fost căsătorit, prima oară, cu o femeie care nu l-a înțeles pe el și misiunea lui de vindecător, nu l-a susținut, dar și-a iubit copiii, cei 2 băieți, pe care însă nu i-a putut vindeca și au murit pe rând, fiecare la vârsta de 9 ani. Cum așa? Ce părinte ar fi vindecat o lume întreagă (vorba vine) și și-ar fi neglijat proprii copii, lăsându-i pasămite în voia soției? Oare nu i-a iubit suficient? Sau peste ce norme nu a putut trece?!

Altă chestie: a fost târât într-un proces în care a fost acuzat pentru omor din culpă a unei tinere pe care nu a putut sau nu a vrut să o vindece. Eu cred că ea avea karma ei și era nevindecabilă, chiar prin intervenția lui energetică. Ea s-a bazat foarte mult pe el, și-a pus toată încrederea și speranțele în acest ajutor. Dar el a îndrumat-o spre medicii care o tratau, la al căror tratament nu trebuia renunțat. Ea, de fapt, a renunțat să mai vrea să trăiască, medicii n-o mai puteau ajuta, nici Bruno... A fost inculpat în acest proces, fiind totodată dezinformat în privința faptului că persoanele care îl "comandau" atunci, le promiseseră părinților fetei, contra sume mari de bani, vindecarea acesteia. Cum putea fi un iluminat ca el, cum se pretinde, dezinformat?.. Să spună ca orice muritor, că nu a știut ce hram poartă aceștia?....

Procesul acela s-a încheiat fără nicio rezoluție, odată cu decesul pârâtului, cu siguranță nevinovat, decât poate pentru faptul că se lăsase indus în eroare.

Tot legat de asta: mulți s-au folosit de el pentru afaceri personale și bani nemunciți. El a afirmat că știa ce fel de oameni sunt dar a vrut să-i lase să se dea singuri de gol. Ce fel de argument este ăsta? Între timp, ei au profitat cu nesimțire, pe bani mulți, de oameni și de disperarea lor de a se salva de boli, pe ei, pe cei dragi.

Bruno a murit în chinuri, bolnav de cancer. Oare este asta normal, pentru un om cu astfel de puteri? Care vindeca, vorba vine, aproape pe oricine?.. S-a afirmat că interdicția de a vindeca i-a provocat acest proces de combustie internă. Dar cum poți interzice cuiva să vindece, la urma urmei???? Mai ales când s-a dovedit că în multe cazuri nu era de față ci își transmitea energia la distanță? Cine îl putea realmente învinovăți, în lipsă?.. Chestia cu interdicția de a vindeca, care l-a urmărit toată viața, este o exagerare. Eu n-am mai auzit să fii judecat (a fost, și pentru asta) pentru că faci chestii de la distanță, chiar din alt oraș decât bolnavul. Hai să fim serioși. Că pretindeau bolnavii că ei au fost vindecați de el printr-o scrisoare trimisă sau prin acțiunea la distanță (da, cred!!), asta poate duce la proces cu probe și martori, că nu ți-ai respectat interdicția de vindecare? Este prea de tot!

Obișnui(a)m să sărbătorim cu surle și trâmbițe data nașterii și data trecerii dincolo a lui Bruno. Oare astea nu sunt chestii prea exagerate, care îl apropie de un sfânt?..

Apoi, Bruno spune că rămâne cu noi și după moartea sa, în spirit, pentru noi, cei din cerc în principiu, și că ne va ajuta toată viața, dacă îi dăm în cârca lui și pe spatele lui lat și puternic, toate grijile și neputințele noastre. Dar de ce să dăm altcuiva Crucea pe care ne-a lăsat-o Dumnezeu fiecăruia? Dacă îi dăm neputințele, automat îi pasăm lui și puterea de a rezolva totul. Cum să dai unui spirit această putere? Cum poți să crezi așa ceva? Ai și tu o karmă, ai și tu un rost și o misiune pe acest pământ. Cum poți fi atât de nevolnic încât să-i dai puterea ta, ca un copil prost, vorba vine? Dacă tot vorbim că suntem copii ai lui Dumnezeu, că îi aparținem, că îi suntem asemenea, de ce am aștepta cadouri și vindecări de la acest mort?

Obiectiv vorbind, este un om mort, un neamț care a servit în război ca nazist (e adevărat, nu a făcut niciun rău nimănui, dar totuși a luptat ca individ aflat sub acel steag) și pe care nemții actuali ni-l impun nouă. Și românilor, și indienilor, și japonezilor etc. Cât de prost poți fi ca să crezi în ..năzbâtia asta? Nemții și supremația lor....

Și el a afirmat că vindecările care se vor întâmpla nu vor depăși 5%. Din ce? Probabil din numărul de ..nevoi și cereri de vindecare, să zicem. Sau tu primești vindecarea și încă 4 amici din cerc, dar 95% nu primesc nimic. De ce? Este nedrept. Parcă era vorba că toți îi putem da grijile și nevoile, și chiar le preia dacă i le dăm de bunăvoie, fiindcă nu este un hoț.. nici măcar de probleme.

Grete Hausler, celebra persoană și preaslăvita fondatoare a cercului de prieteni, în 1979, ne umple capul cu prostii. Că pozele au energie, că vindecările după moartea lui sunt miraculoase și provin de la el.. că el a promis că va face și va drege în continuare. Frate, dar și eu pot să spun și să vă mint multe. Așa de creduli sunteți, pentru numele lui Dumnezeu? Și așa s-a înființat Dinastia Hausler. Acum e la a 2-a generație, a urmat fiul lui Grete. Marele șef, marele conducător. Dacă nu s-ar destrăma Heilstrom-ul prin aplauze (altă neghiobie), el ar fi primit de fiecare dată urale, ovații și aplauze la scenă deschisă. Esre fără îndoială un bărbat cu mult sex-appeal. Și 80% din cerc (sau mai mult) este procentul de femei. El ne întreabă la sesiuni (și trebuie să ridicăm mâna și să răspundem ca niște școlărei ce ne aflăm în bănci, învățăcei) pe ce se duc banii din bogatele fonduri ale cercului de prieteni. Și noi răspundem: pe caietele de școlarizare care conțin tot felul de aiureli de vindecări din lume, pe care le-ar fi efectuat Bruno de dincolo de mormânt, la cererea (pardon, rugămintea noastră), pe cheltuielile de deplasare ale domnului Hausler ca ..delegat al cercului, aflat în turneu triumfător prin lumea întreagă, pe chiriile sediilor unde se țin întâlnirile (orele) de cerc și multe altele. Și totuși, sunt multe voci care afirmă că, deși totul este pe bază de donație, cât simte și ..consimte fiecare să dea, la nivel înalt se adună fonduri foarte mari. De ce? Fiindcă lumea este recunoscătoare și exprimă acest lucru prin valoarea donațiilor individuale. Pe de altă parte, ce se întâmplă, cine gestionează acești bani? Căci cu siguranță rămân, cu prisosință. Cine lucrează la Finanțele cercului, face chestii top secret, asta e ceva ce se simte în aer. Mă abțin de la alte speculații, dar pe care nu le-am creat eu, ci tot persoane din cerc cu care am vorbit.

Afirmăm sus și tare că nu e sectă! Într-adevăr, nu te ține cu forța și nici nu ai de cotizat neapărat sume de bani, ca în majoritatea sectelor. Dar îți impune și îți inoculează idei mai curând arbitrare, lipsite de judecată, de discernământ, pe care tu le iei ca atare și le integrezi în viața și în rutina ta zilnică. Se cheamă spălare pe creier. Nu e ok! Cam astea sunt de obicei sectele, cele care îți deranjează mintea și îți umblă pe față la ..mansardă.

Se mai afirmă că Bruno se manifestă ca un transformator, care te ajută să te acordezi (ca tuning-ul de la radio) la emisia necontenită de putere divină. Care vine direct de la Dumnezeu. Dar pe care, deși e directă, noi n-o putem recepționa decât cu ajutorul lui! Se mai spune că Iisus este undeva în niște sfere prea înalte pentru noi, cei din cerc, și Bruno e nevoit (fiindcă a promis în timpul vieții) să facă această ..transformare pentru noi. Fiindcă noi, ființe nevolnice, nu putem accede la Iisus.  Ființe nevolnice ce suntem, fără unul ca Bruno, nu avem nicio treabă cu Dumnezeu și cu fiul Său. Mult prea jos, suntem derizorii.. Deci, iar suntem sfidați și umiliți, fără ca măcar să ne treacă prin cap..

M-a deranjat că împărțirea zonelor în care este răspândit cercul de prieteni, se face în țările DACH (cele vorbitoare nativ de limbă germană), pe de o parte, și celelalte zone ale lumii. Ei, nemții, sunt prioritari și importanți și conducători de opinie. Numai dintre ei se aleg îndrumători pentru fiecare din cele 133 de țări în care a prins învățătura lui Bruno. În care oamenii cred.. Și în care argumentul nu poate veni decât ..în cea mai pură limbă germană. Oare nu e un mod în care poporul german vrea să domine globul, în plan spiritual?.. Nu cumva vor să scape de vina Holocaustului și de nebuniile inimaginabile ale fascismului și nazismului interbelic, printr-un vindecător miraculos? A spus nu o dată Dieter Hausler că el personal își dorește ca numele lui Bruno Gröning să fie la fel de răspîndit pe plan mondial cum este brandul Coca Cola. Ce comparație jenantă! Penibilă! Ideea este să se audă, să se știe, să fie o chestie populară (sau populistă?..), chiar dacă puțini aderă sau îmbrățișează învățătura oamenilor naivi din cerc. Și de aici, caracterul nostru de misionari. Cu flyere la cutiile poștale, cu minciuni (gen invitația la filmul gratuit), noi vrem de fapt ca ei să vadă poza lui Bruno Gröning. Să-i mărim popularitatea. Că cică îi vindecă pe toți, cine îi vede fotografia este un om schimbat. Apropos, fotografia are o putere energetică nebănuită, trebuie ținută în sân pentru protecție și de femei și de bărbați. În felul ăsta, scapi de evenimentele neplăcute ale vieții. What??? 

Iar o conducătoare de cerc din România ne-a zis să încercăm și să reușim ca toată populația Bucureștiului să afle despre Bruno Gröning. Ce e asta?? Target venit de sus, de la conducere? Misionarism în toată regula, deși nu avem voie să recunoaștem asta, sub nicio formă?

Uitasem de altă chestie importantă din viața cercului. Existența Grupului de Specialitate Medico-Științific. Acest grup atestă că vindecările de boli (la oameni sau la animale, vindecări pentru care faci în prealabil Einstellen, recepția de energie și putere divină) sunt de neimaginat în afara aportului acestei energii care a fost cu siguranță atrasă de Bruno Groening. Nu, nu de divinul din tine! Nu, că tu nu ai nicio putere singur. Bruno Groening a făcut totul. Danke, Bruno, danke Gott. Întotdeauna Dumnezeu vine pe locul 2.

What?? Scuze că mă repet cu întrebarea asta.

Eu consider că, pentru ca vindecările să fie cu adevărat credibile și incontestabile, ar trebui să NU existe acest grup al medicilor din cerc. Fiindcă ei, crezând inevitabil în tot ce face și ce reprezintă Bruno Gröning, nu sunt martori credibili, nu sunt obiectivi, nu au cum să fie, măi frate. Doar un medic din afara cercului ar fi plauzibil! Clar!!!! Ei automat trag concluziile în urma a ceea ce cred ei..

Apropos de Einstellen! Cred că a reușit Dieter să descopere și să realizeze că nimeni nu face Einstellen de 2 ori pe zi sau măcar vreodată pe zi, fiindcă este ceva foarte ambiguu de făcut. Cum să poți să-ți oprești șuvoiul de gânduri?? Cum să faci o chestie care să nu fie nici rugăciune și nici meditație??

Cum să te concentrezi la nu știu ce frumos, pe muzica tunătoare specifică Cercului, o muzică foarte dură și bisericească, după părerea mea, una deloc muzicală? Doar puternică, care vrea să convingă, probabil.

Și dându-și Dieter seama că tocmai Einstellen-ul, învățătura number one de la maestrul Bruno Groening nu o poate practica nimeni, din anul 2025 aici de față, s-a înființat (să-i zicem așa) Einstellen-ul făcut în fiecare dimineață prin internet, în IGR-urile specifice cercului. Astfel, un conducător de cerc din țara respectivă (fiindcă toate țările cam fac asta, care s-au aliniat cel puțin directivei marelui conducător) dă niște citate din Bruno, spune o poezie care-l proslăvește (pe el de obicei, uneori și pe Dumnezeu) și începe să se roage pentru fiecare din noi, din participanți, pentru oamenii din întreaga lume, ca niște semeni de treabă ce suntem, ne rugăm pentru omenire și pentru fiecare țară în parte (de care ne amintim pe moment). Este deci o rugăciune, una atot-cuprinzătoare, deși când am fost eu introdusă în învățătură mi s-a spus că a face Einstellen n-are nimic de-a face cu rugăciunea ci este un proces de punere pe recepție. A puterii divine. Dar e mai ușor să faci o rugăciune, nu-i așa? Măcar așa, știi ce faci.. Offf!

Și să revin la noi, românii. Mă retrag de pe arena mondială, în momentele următoare.

De ce noi, românii, nu îl rugăm pe sfântul Ardealului, Arsenie Boca, să ne ajute, cu vindecări și minuni? Chiar a făcut-o și o face! Este pelerinaj permanent la mormântul lui. Suntem creștini, ca popor. Și Bruno a fost creștin, dar a tot afirmat că a venit aici pe pământ pentru toți oamenii, indiferent de religia lor. Păi așa prinde cel mai bine, nu? Astfel, nu aveam voie să ne bucurăm decât privat, pe șest, în cerculețe, de sărbătoarea Crăciunului, fiindcă Bruno nu ar fi vrut să-i supărăm pe indieni (budiști) sau pe evrei (cultul mozaic) sau pe cei de altă religie, cu faptul că noi suntem creștini. E frumos că, fiecare poate rămâne în religia lui, așa a spus. Iată că avem și drepturi, nu numai obligații și indicații.

Revin!! Doamne! Cum putem noi să-l dăm deoparte pe Arsenie Boca și să-l punem pe Bruno Gröning în loc??

Cum putem noi să nu ne raportăm la Iisus și la Măicuța sfântă a Domnului (cu atâtea miracole din icoane, din vise, din rugăciuni..) și să îl proslăvim în schimb pe neamțul ucis de cancer și care ne-a făcut numeroase promisiuni prin învățătoarea austriacă, probabil dusă cu pluta?.. Doamne, de ce? Până unde poate merge manipularea și prostia? Cum ne-au îmbrobodit? Mai ales pe medici, pe care eu îi consider(am) oameni deosebit de inteligenți?!... Sau e vreun interes aici? Că nu mai pricep!

Dumnezeu e cu noi! Dumnezeu suntem noi!

Asta e tot ce am avut de spus. 

..și deși simt nevoia să mai adaug câte ceva, o voi face probabil îmbogățind ulterior acest articol.

Adevărul nu este Bruno Gröning

Voi elabora pe acest subiect.

Am foarte multe argumente pe care vreau să le supun atenției.

Cum spuneam și pe 1 august, ideea centrală este că Puterea e în Noi și nu are sens (nu e bine) să o cedăm altcuiva, fie el și un mort neamț (cetățean german în timpul vieții sale). Este un nonsens să arunci în cârca lui tot ce crezi tu că nu poți duce și care aparține crucii tale personale. Trebuie să ți le duci!! Ai puterea în tine. Nu numai că ești copil al lui Dumnezeu, dar ești chiar Dumnezeu ..în miniatură. Poartă credinta nestrămutată cu tine, în tine. Nu-ți mai ceda puterea (cu riscul că mă repet).

Tot ce a spus Bruno Gröning ne-a venit prin intermediul lui Grete Hausler. Ea este doar o învățătoare austriacă la urma urmei, pe care nu ne obligă nimeni s-o credem pe cuvânt! El a spus că după moarte va fi cu noi și nu ne va părăsi și ne va ajuta etern. Dar asta cu certitudine poate face, și face, chiar Iisus, sau spiritele bune evoluate, sau sfântul Ardealului, Arsenie Boca.

De ce a trebuit noi, românii, să ne închinăm la poza lui Bruno Gröning, cu o lumânare aprinsă, la orele de cerc. Abia acum, după 9 ani de prezență în Cercul de Prieteni, am ajuns să mă îndoiesc de tot, de bunele intenții ale conducătorilor de limbă germană, chiar și de faptul că toți îndrumătorii de țări sunt neapărat de limbă germană. Nu e ciudat?! Dacă vorbesc germana, sunt automat cei mai merituoși?.. Cei mai reprezentativi? Cei care au înțeles cel mai bine învățătura lui?

Ce prostie!! Ce mult mi-a trebuit ca să îmi pun toate aceste întrebări și care să remarc falsitatea și caracterul îndoielnic al organizației. Da, este într-un fel o Sectă. Nu-ți ia banii dar te seacă de energie, promovând ideea că te ajută. Și că tu nu te poți ajuta singur, fără Bruno.

Doamne! Bine că mi-a venit mintea cea de pe urmă.

Relatările, vindecările, sunt rodul a ceea ce avem și suntem în interior, fiecare. Și Bruno a vorbit de numai 5% vindecări în cerc. Păi, și? Nu e clar? Atâta credință avem, atâta primim. Ce credem, aia avem.

Mai sunt foarte multe de spus, inclusiv despre cele 3 noțiuni fundamentale ale învățăturii lui, adică Einstellen, Regelungen și Heilstrom. Numai în germană cuvintele astea au energie. Câtă prostie, câtă credulitate.. Și, sincer vorbind, e cineva în tot cercul care să facă așa-zisul Einstellen obligatoriu de minim 2 ori pe zi? Cineee? Să-l văd și eu! Și ce își spune, când face? Nu cumva iau gândurile razante stăpânire asupra acestei activități, pe care cercul o impune explicit membrilor săi, ca o condiție a reușitei?..

De aceea s-a hotărât (probabil mai de sus, de la conducerea cercului) să se facă zilnic Einstellen comun, cam în toate țările. Fiindcă oamenii nu știu să facă. Fiindcă oamenii nu înțeleg de fapt nimic din toate noțiunile astea. Ni s-a spus că nu echivalează cu rugăciunea, dar când se face în comun, e clar rugăciune colectivă.

Adio și un praz verde! M-am dezis.

Acum da, conștientizări. Nu când eram acolo.

Așa cum ne-a spus clar Iisus, "nu eu, ci credința ta te-a vindecat!!"

Și cu viața mea cum rămâne?..

 .. căci m-am hotărât să trăiesc!
La 10 zile după ce am scris-o pe cea anterioară, cam morbidă de altfel, s-a produs declicul.
Lucrurile s-au schimbat.. i-am cerut ajutorul lui Dumnezeu și mi-a dat imediat un semn simplu, extrem de simplu. Am simțit că nu mă mai pot mișca. Da, de atâta grăsime :(
Aveam dificultate să mai mă mișc în pat și să mă ridic.. oribil! Ce viața e asta? m-am întrebat oripilată.
Am realizat că nu există "nu pot" ci există "nu vreau". Deci vreau, deci pot!
Cel puțin în ce privește ființa mea, să am grijă de ea.
Nu pot duce grija lumii, nu o pot duce în spate..! Dar este datoria mea absolută să am grijă de mine și să nu mă las să decad. N-am mai suportat să trăiesc prost, de aceea am luat această hotărâre miraculoasă prin efecte la toate nivelurile și care a dus la redobândirea energiei ..primordiale. Și a dorinței de a trăi.
Căci înainte, sincer, mă gândeam numai la moarte. În vreme ce îmi pregăteam (chiar fizic) locul de odihnă veșnică.
Prin a putea s-a subînțeles mai ales abținere de la pofte. Da, asta e în prima etapă foarte important. Să nu mai fiu înrobită de dependențe de vreun fel. Au trecut 10 zile de când n-am mai pus gura pe dulciuri. Și s-a cunoscut, și fizic, și psihic, am mai multă încredere în mine că pot, că ..pot orice îmi propun.
De aici și întrebarea din titlu, legată de continuarea vieții mele.
Aș dori să reiau controlul asupra vieții mele. Sincer, acum mă ocup strict de mama, de pisică, de nevoile lor și într-o oarecare măsură de mine.. în măsura în care îmi satisfac în speță dependențele, care nu mai sunt acum de dulciuri, dar continuă să fie de shopping online. Totul pare a fi necesar, dar nu totul e! Dacă aș fi obiectivă, aș mai marca un progres și tăierea unei dependențe. Controlul asupra banilor. Ce important e. Sunt resursele vieții, la urma urmei. Resursele din care aș putea construi ceva. Sau resursele căderii, decăderii, dacă nu am grijă. Anii trecuți aveam credite pe la bănci, acum sunt pe un mititel plus, deasupra valului, autosubzistență, să-i zicem. Dar ce urmează? Ce urmează?
Ce am de gând să fac pentru viața mea, pentru avansul ei? Slăbitul și acest succes reprezintă premisa și puntea de lansare spre ce urmează..
Și la asta mă gândesc acum profund, încerc s-o fac și cu detașare. Ce să fac nou ca să schimb rezultatele? Ultimii ani au trecut așa, la rând, ca într-un tăvălug fără rost, fără amintiri speciale sau momente care să schimbe cursul și orientarea. Sper să am răspunsuri curând, de la sinele meu interior.
Și de asta, fără fotografii, animații și briz-briz-uri. Situația devine serioasă. M-am decis să-mi iau viața în serios!

Oamenilor le place sinceritatea și ..

 ..pornind de la această premisă, public această postare care a fost de fapt rezervată numai pentru suflețelul meu. Dar poate și alții se întreabă, se gândesc, ce să facă și cum este mai bine în această situație de viață pe care o voi prezenta imediat.

17 iunie 2025, ora 1,45.

Azi e Sf. Manuela, în accepțiunea mea, deși numai sfântă nu mă pot numi. Într-un fel, sunt, dar în mai multe, nu. Și oare care este definiția sfințeniei? Autenticitatea? Bunătatea? Intransigența respectării codului moral și virtuos? .. (că nu pot zice virtual).

Mi-a venit să scriu fiindcă nu pot dormi datorită piciorului drept ținut la orizontală. Adică tocmai în poziția în care se presupune să dormi, să te odihnești. Durere cu efect insomniac.

Am luat și un algocalmin, care însă întârzie să-și facă efectul. 

De fapt, o singură propoziție sinceră care mi-a ieșit de pe buze m-a determinat să scriu acum. 

Scurt și cuprinzător: Dacă nu slăbesc, o să mor.

În sensul de curând, da.

Am început să obosesc foarte repede și ușor. Conștientizarea acestui fapt ar trebui să-mi dea aripi să fac o schimbare. 

Dar cred că se întâmplă faptul următor: prefer să mor și să-mi pierd suflul într-o fracțiune de secundă, decât să renunț la dulcea dependență de zahăr și dulciuri.

Ce mă fac? Cum soluționez asta? Mor sau trăiesc?

Cât de mult vreau în realitate să trăiesc, fără atracția principală a fiecărei zile?!.. Trist, dar adevărat. Mă prăbușesc odată cu viciul meu cel definitoriu.

Cu cât crește viciul, cu atât scade speranța mea de viață.

Sau poate nu. Poate zarurile nu au fost definitiv aruncate.

Se prefigurează niște schimbări: în Univers, în lume. Poate ele se vor oglindi și în mine, și în dorința mea  de a trăi. 

Sau dimpotrivă...

Surprinzătoare durere de picior prezentă numai la orizontală, care mă ține nopțile trează, este poate unica mea șansă rămasă, de a conștientiza.

Dacă aș dormi noaptea butuc, nu s-ar mai putea "întâmpla" nimic. Decât alunecarea spre moarte sigură.

Moartea mă preocupă mai demult decât comandarea monumentului funerar, acum exact o săptămână.

Și acum mi-a mai venit o idee: dacă în cinstea zilei mele de azi, în loc să sărbătoresc umplând frigiderul cu produse de la Alice, cum aveam de gând... Ce-ar fi ca o (1) săptămână să nu pun deloc gura pe dulciuri?..

Doar asta ar fi o sărbătorire a vieții și nu a morții.. pe care uneori o simt iminentă, în condițiile date.

Mai bine aș simplifica lucrurile în felul următor: sunt atât de deprimată și sătulă de viață, că prefer să mă îndop cu dulciuri, zilnic, în loc să-mi creez o altă cale. 

Oare nu am deloc voință?

Pe termen lung, mă tem că nu.

Iar pe moment, ..om trăi și om vedea.

Sper, desigur, în adâncul sufletului, să revin cu vești mai bune.

Haos, pretutindeni...

 ...iar, fără de EL, nimic nu e, nu poate fi.

Desigur, mă refer la acel EL total, Dumnezeu însuși, cel care chiar i-a vorbit lui Neale Donald Walsch în ale sale Conversații cu Dumnezeu, care au ajuns la inima și mintea cui trebuia.

Se-ntâmplă atâtea schimbări, toate mediile de informare (în funcție de interesele patronilor..) se grăbesc să ne spună ce este! Dar unde se îndreaptă totul, de aceasta se ocupă mediile spirituale, uneori religioase.. Pasămite e anul Șarpelui de Lemn în zodiacul chinezesc și asta explică multe.. dar eu cred că mai mult le încurcă pe toate.

Da, haosul de la această dată este generalizat. Și în România și oriunde. La noi aici, peștele de la cap se împute, după cum bine spune zicala populară. Nu vreau să fac politică, asta nu e treaba mea. Nici aici și acum, nici altădată. Am făcut poate și asta acum 33 ani când eram în branșă, jurnalist cu acreditare. Dar a trecut mult, prea mult, ca să mă mai aventurez pe acest teren instabil.

Eu altceva vreau să spun. La finele anului trecut, încercam să mă eliberez de orice constrângere, de orice lucru ce mi se părea mie a-mi fi impus. Adică chiar și de activitățile din Cercul de Prieteni, de Bruno.. și de activitatea blocului și de orice. Vroiam să nu mai am de-a face cu nimic și să fiu lăsată în pace. Dar numai din greșeli învățăm. Pentru a doua oară, cine mă așteptam mai puțin, m-a ridicat, mi-a arătat ce era de văzut în acea situație, mi-a înseninat vederea, ca să zic așa. Căci vedeam tulbure.

Acum, cu toate ce se întâmplă, nu știu cum să mă refugiez mai mult în Bruno, în muzica din cerc, în Einstellen-ul de dimineață, din înregistrări, din orice IGR ce-mi este accesibil. 

Îmi dau seama atât de clar că, în momentul de față, în lume, tot ce a mai rămas eminamente necesar este tocmai, chiar și numai Credința. Faith, above all.

Suntem cu adevărat o societate primitivă, noi oamenii, dacă am ajuns în pragul distrugerii planetei mamă care ne-a dat viață și ne-a hrănit și care ne ține, încă, Deasupra... Asta e autodistrugerea, să-ți tai craca de sub picioare, aparent cu bună știință.

Tot ce spune domnul Georgescu este adevărat și fundamental. Mi se pare unul dintre foarte puținii oameni rămași normali la cap din România, și nu numai. Cum ziceam, nu fac politică, dar ca să recunosc verticalitatea unui om de bun simț și realist și patriot, asta nu pot să ignor și să trec sub tăcere. Dar stau și mă-ntreb (iar răspunsul îl voi afla curând), dacă bunătatea, credința, normalitatea, pot triumfa în impasul ăsta de degradare și mocirlă în care se zbate acum neamul românesc. cu conducătorii săi abonimabili, că alt cuvânt pentru ticăloșie nu găsesc pe moment. Vreau să (ne) fie bine, fiindcă eu sunt de bună credință. Dar atâta jaf , prostie (mai bine zis, imbecilitate) și bătaie de joc nu credeam vreodată să-mi ajungă la urechi. Circ, ce mai.

Dacă aș continua cu asta, aș crea energie negativă și nu asta intenționez prin postările mele. Ascult muzică de Einstellen de la Bruno în fundal și încerc să-mi bag mințile în cap. Adică să nu mă mai las târâtă în astfel de emoții și critici dăunătoare mie, în primul rând, că eu citesc prima ce scriu, vorba aia.

Adevărul este că nu am o dispoziție prea veselă și asta fiindcă mă uit la TV și pe Youtube și sfârșesc prin a fi (dez)informată. Da, foarte echivocă situația. Greu de înțeles. Totul.

Sunt foarte tristă, în general. Dacă nu ar fi Bruno în viața mea, nu știu pe unde aș fi scos cămașa. Deprimarea o fi din cauza iernii mohorâte (pe alocuri soare cu dinți) sau a faptului că sunt puțin cam fără treabă?.. Sau din cauza faptului că m-am refulat în dulciuri chiar mai mult decât de obicei, și nu mă pot struni/opri? Fiindcă cu cât mănânc cu mai multă încăpățânare, cu atât sunt mai greoaie fizic și mă descurc mai dificil cu orice, de la mers și până la minimum de efort. Și încă mă simt bine, datorită protecției mari pe care o am și o primesc, de la Cel de Sus.

Nu are rost să continui. Nu știu dacă am spus ceea ce îmi doream să spun. Probabil sunt la fel de confuză ca oricine altcineva, în această epocă a marilor revoluții, atât sociale, de mediu cât și de conștiință. Creștere în nivelul de conștiință, de vibrație și de energie/frecvență bună, asta îmi doresc și mie și celor care mă citesc. 

În sfîrșit, ca niciodată

 Spre surpriza, dar și spre ușurarea mea, anul ăsta am dezlegat multe ..noduri, să le spunem. Nu mai suportam anumite lucruri, situații și oameni, și atunci, conform liberului arbitru, în sfârșit (eventually) am acționat și am rupt tot ce mă deranja. Am blocat mai multe persoane pe telefon și pe Whatsapp, am ieșit din 2 grupuri importante pentru mine (cel de Prieteni BG și cel de Liceu 12C) și am făcut o curățenie chiar emoțională pe care nici eu nu o premeditasem sau anticipasem. Oare să fi ajutat Neuro Optimizer și Total Calm Advanced?... Poate că totul a contribuit, poate și o sațietate de trăiri și acceptări false.

Cu Cercul.. ce să zic, îmi spun că e ceva provizoriu și nu definitiv, dar e tot o organizație cu reguli, și regulile sunt cele pe care eu nu le mai suport.

Nu voi intra acum în tematică politică, dar haosul și degringolada și dezbinarea din aceste zile au atins cote alarmante de-a dreptul. Ne punem problema cum va începe ianuarie, în lipsa unei asumări reale din partea clasei (sau să zic clicii) conducătoare de destine de țară. Eu nu-mi definesc opțiunile în spațiul public fiindcă sunt foarte ..private, să zicem, un 007 înnăscut. Chiar dacă totul pare la vedere, tocmai ăsta e catch-ul. Acoperirea e profundă și nu este necesar să meargă până la suprafață..

Nu știam, ca de obicei, nici eu ce voi scrie. Poate că m-am eliberat de troglodiți și de oameni falși care își creaseră false impresii sau speranțe legate de persoana mea. Îmi dau seama adesea cât de discutată și de bârfită sunt, prin cercurile în care mă învârt, inclusiv aici la bloc. F. mă împiedică să renunț la micul meu job local. Daniel îi este aliat. Eu nu doream decât să mă informez asupra drepturilor mele și s-au și panicat. Nici măcar n-am primit vreun răspuns, au considerat din start discuția încheiată. Nu știu dacă voi lăsa lucrurile așa, fiindcă ar trebui să înțeleagă că este vorba de viața și de opțiunile mele, nu de ale lor! Sunt convinsă că am dreptate. Ca în toate cazurile pe care le-am tranșat anul acesta, în modul meu propriu. Nici nu mă credeam în stare de așa ceva. Dar uite că sunt capabilă de multe. În primul rând, nu mai vreau compromisuri. Îmi aleg cu mult mai mare grijă anturajul. Am grijă de sufletul meu. Asta mi se pare important, în această etapă a vieții mele. Nu știu dacă cel mai important, dar foarte important în tot cazul. Mi-au dispărut și visele cu Statele.. Eu cu G nu rezonăm deloc, cu nimic, ce să mai caut acolo? Am "profitat" o dată de amabilitatea lui, dar nu e cazul să repet. Mai ales că m-am trezit atunci implicată în niște subiecte ale lor personale cu care chiar nu aveam nicio legătură..!

Cam asta am vrut să consemnez azi. Că am devenit mai răzvrătită. Că nu mai accept orice.