Un univers numai al meu

Sfârşit de an, început de iarnă, parcă mereu aceeaşi...”repetabilă povară”, cum spunea un regretat poet de care puţini îşi mai amintesc.

Este iarnă, şi picurii bat cadenţat pe pervazul ferestrei mele...

Ascult o muzică minunat de Senină, din albumul „Nostalgii”, ciclul „Pace şi Armonie”.

Simt cum sufletul îmi este inundat de pace, armonie, bucurie, linişte interioară.. Acesta este un moment care, conjugat cu starea de LITERALMENTE LIBER, este o minune de Beatitudine, de Forţă, de Regăsire, de Descătuşare, adică până la urmă şi-ntr-un cuvânt de Fericire Plenară şi de Plenitudine Absolută, dacă nu cumva cad în vreun pleonasm..al limbii române.

Dar uneori este bine să te foloseşti de un pleonasm izbutit ca să dai drumul la o Metaforă, fără de care..chiar şi inspiraţia tace, tăiată, controlată, eviscerată..

Cum stau cu Dragostea?

Nicicum..sau, dacă stau să mă gândesc bine, e Mereu Acelaşi, Mereu Acelaşi...este Inseparabila „Povară” sau singurătate „la pătrat” în loc sa fie singurătatea-mpărţită-n două, cum se mai spune.

Am fost întotdeauna de părere că singurătatea este multiplicabilă, nu şi divizibilă.

Ea se înmulţeşte mereu, şi nu dispare Niciodată.

Ea este proprie organismului viu.

Nu numai că ne naştem şi murim singuri, dar nu suntem cu adevărat ai lumii, aşa cum nici lumea nu poate fi doar a noastră.

Să fii pe val, da..se întâmplă şi nu durează, e clipa ce ţi-a fost dată, apoi imediat luată.

Mi-e dor de un crâmpei de fericire, dar cred totuşi că fericirea nu ne este dată cum ne-o imaginăm noi ci noi o gustăm aşa cum ne este dată, adică felie cu felie, clipă după clipă.

Viaţa trebuie trăită ca o sărbătoare continuă – şi nu este un clişeu.

Entuziasm, veselie, bună dispoziţie, să fii pe fază, să te simţi Viu, Energic, Nestăpânit – într-un cuvânt Liber şi Plenar..iată un ţel al verbului „A FI” ! ..SĂ FII!

Cum? Perfect?..

Acest cuvânt naşte multe nemulţumiri, bag de seamă.

Nu s-a născut omul perfect, nimeni nu e perfect, tot ce face omul este perfectibil, etc, etc.

Heeei, şi mi-e dor de viata adevărată!

Eu nu o descopăr ca alţii fugind pe coclauri şi pe alte meridiane şi pe meleaguri exotice.

Eu cred că exotic este LOCUL din Noi.

Acel loc unde te afunzi, cald şi bine, când eşti pe punctul de a adormi, când te mai înveleşti o dată iar somnul vine încetişor şi te cuprinde bun, binefăcător.

Atunci treci din fiinţa conştientă în nefiinţă şi inconştienţă de sine... Câtă împăcare în visul tău, în visul Lumii...dacă lumea ar putea visa „odată” (citeşte „deodată”).

Cred în vise frumoase şi în vise colorate şi în finaluri fericite.

Nu mai nădăjduiesc să scriu un roman, mă tem că subiectul ar fi unul ...”prea liber”, ca să zic aşa.

Paradoxal..poate aş conduce cititorii cu mine lăsându-i în voia lor şi nestingheriţi, şi atunci romanul s-ar scrie singur, fiindcă oamenii întotdeauna gândesc ce vor ei şi sunt liberi să asculte numai la vocea interioară...şi ce bine ar fi dacă ar face-o!

Nu mi-e dor de nimic şi nimeni din viaţa asta, fiindcă totul este strâns aici, în sufletul meu, şi în memoria mea Afectivă şi-n acelaşi timp afectuoasă cu toţi pe care i-am iubit şi i-am cunoscut.

Nu este un Rămas Bun, e doar o aducere aminte: de unde vii şi încotro te îndrepţi, tu Omule, tu?..

Mereu am simţit că mi-e dor de ”Acasă”, chiar fiind între cei 4 pereţi ai camerei mele sau tocmai în pofida acestui lucru.

Acest ACASĂ este poate noţiunea noastră cea mai profundă, a celor care o realizăm, care ne amintim de ea.

Acasă nu e „mama”. Acasă nu sunt amintirile copilăreşti, Acasă nu e o voce inocentă şi nici nu e Prima iubire. Acasă e ceva care ne-a învaluit întotdeauna şi dintotdeauna.

Acasă este Spiritul Tău Liber şi nestingherit de himere, de dorinţe, de tendinţe, de ego, dulci vanităţi sau desfătări.

ACASĂ le transcende pe toate.

„Acasă” s-a dus filozoful tău preferat şi tot acasă vei găsi şi vei regăsi acest Spirit Nemuritor care cu toate acestea te îmbibă neîncetat.

Suntem vremelnici şi-n acelaşi timp nepieritori.

Nu sunt plină doar de nostalgiile care-mi umplu camera cu Armonii încântătoare ci sunt cuprinsă şi de exuberanţa scriitoricească de a mă juca cu cuvintele, cu sensurile lor, cu întorsăturile lor, dar mai ales cu mistica lor ascunsă, cu simbolistica lor vrăjită şi cu imensa lor forţă.

Expresia verbală poate comanda şi chiar dublează (se suprapune cu) celulele întregului organism, aşa a descoperit ştiinţa actuală. Asta înseamnă că zeci de miliarde de celule aşteaptă la comanda ta bine aleasă, înţeleaptă şi cuprinzătoare, să-şi descătuşeze potenţialul şi genele vindecătoare.

Din cei 10% din creier activaţi, ai putea să dai frâu liber la măcar ..80%, şi ar fi atunci poate procentul cel mai ridicat de pe întreaga faţă a Terrei.

Suntem oare „condamnaţi” să folosim doar 5-10% în cel mai bun caz, trebuie întotdeauna să ne cramponăm de limitele noastre?..

Nu ştiu, nu voi şti niciodată.

Ceea ce ştiu este că suntem frumoşi şi imperfecţi, mici dar în acelaşi timp Măreţi, teribil de speriaţi dar uluitor de puternici.

Nu sunt doar jocuri de cuvinte, este purul adevăr.

De unde atâta Forţă?

Forţa asta rezidă foarte adânc, dar este atât de îngropată, iar calea către ea pare a fi închisă.

Breşe se fac mereu, prin toate domeniile ştiintei care avansează, curajoasă, în spirit cuantic, înlăturând mereu din limite şi dându-ne Supremaţia de Om, Omenesc, Umanitar, Profund Uman pe această imperfectă Terra, dar mereu perfectibilă.

Să căutăm nu Elocinţa ci Adevărul, să dezvăluim misterele, şi să ne lăsăm în acelaşi timp pătrunşi de ele.

Şi nu de fiorul de senzaţional şi falsa adrenalină care ne străbate vizionând întâmplări nefaste şi destine ce ne sunt străine, la televizor sau prin mediile de informare.

Să păstrăm distanţa potrivită de tot ceea ce nu ni se potriveşte şi nu ne îmbracă.

Să uităm de mocirlă, de noroi şi să privim la stele şi la Astrul Măreţ care e Soarele.

Chiar când nu e pe cer, el este deasupra norilor şi chiar când nu îl vedem, îl putem redescoperi ÎN NOI, în interiorul nostru, Again and Again, Over and Over.

Să nu mai confundăm dorinţele cu binele şi cu ceea ce realmente ne trebuie şi întrebuinţăm, fiindcă până la urmă ne trebuie foarte puţin ca şi necesităţi absolute şi ar fi o adevarată materie de studiu pentru fiecare să realizeze de ce are cu adevărat nevoie.

Şi ce i-ar fi cel mai util, pentru dezvoltarea Sinelui, a personalităţii, a caracterului, pentru a distinge Realul de Fals, şi altele, şi altele.

Şi până la urmă voiam să spun că, chiar dacă niciodată nu voi ajunge să scriu un roman „adevărat” cu cap şi coadă, aceste frânturi însă pe care le împărtăşesc cu Voi, aici, pe bază free, adică liber, gratuit şi neîngrădit decât de cunoaşterea acestui site, este o parte importantă din viaţa mea, o supapă fără de care...

Şi aici cuvintele mă părăsesc şi muzica s-a încheiat şi ea, feeric.

Cât despre karma...ce să mai vorbim..plătim uneori şi greşelile altora, dar viaţa este numai una, şi oricâte speculaţii s-ar face, nimeni nu mă poate hotărât contrazice în ce priveşte veridicitatea lui „ce-i în mână nu-i minciună”.

Proverb vechi şi bun.

Bazează-te pe ce poţi face tu, acum.

Fii imperfect şi Liber, şi mai ales Fericit.

Fii Tu însuţi, că altul „mama nu mai face”. Fii mereu, fii de-a pururea credincios naturii tale şi nu te abate de la Raza ta de Lumină, de la spotul cu care te urmăreşte şi urmează acea parte din Univers care te veghează, pe tine şi doar pe tine.

Iubeşte-te pe tine însuţi şi abia apoi vei fi capabil să-i iubeşti şi pe ceilalţi.

Iubeşte şi cunoaşte lumea din tine, şi abia apoi Universul îţi va deveni familiar.

Nu te grăbi în nicio direcţie, calea e deschisă, timp este destul, oricât s-a micşorat – şi asta e vizibil.

O zi bună, tuturor!

Şi o iarnă frumoasă, fără ger în suflete!

Ci cu Cer, cu mult Cer Senin

Armonie, Pace, Regăsire...

Pixul ar mai scrie dar gândul s-a oprit.

Destul pentru astăzi J