Reflecţii despre Corfu

Chiar acum o lună mă îmbarcam spre Corfu…într-o aeronavă Boeing 707 a companiei Tarom, beneficiind de serviciile bune de zbor pe care le ştim (sau le bănuim).

Ce am găsit în Corfu, loc unde nu mai fusesem niciodată, destinaţie grecească exotică, insula în care venea să se relaxeze şi să mediteze în momente triste şi dificile ale vieţii sale vestita împărăteasă Sissi (Elisabeta) a Austriei, soţia lui Franz Josef..

Am găsit în primul rând un minunat melanj al unor oameni prin excelenţă buni. Buni, apropiaţi, înţelegători, răbdători – cel puţin asta a fost relaţia cu mine, cu turiştii în general.

M-am împrietenit cu recepţionera Maria a hotelului Paradise, unde am locuit vreme de 7 zile, de asemenea cu Maria, şefa de la mini-market-ul din apropiere, unde găseam inclusiv bilete de autobuz, necesare fiindcă eram puţin „in the middle of nowhere”, când ajungeam la şosea coborând de pe dealul cu hotelul.

În plus, vremea a ţinut cu noi.

Am făcut şi o poză adolescentei Dimitra, o fată frumoasă care servea la un bar tradiţional aproape de plajă şi care era nedisimulat de încântată dacă-i solicitam ceva, ..chiar şi la o întrebare măruntă îţi răspundea cu zâmbetul pe buze.

În treacăt fie spus, cel mai mult m-am împrietenit cu Maria F. de la mini-market, cu care continui şi acum să schimb mesaje pe ..omniprezentul Facebook.

Traficul pe insula Corfu...o insulă mare de altfel, cu multe oraşe şi chiar autostrăzi între acestea..traficul deci este un „mozaic” care m-a fascinat peste măsură. Nu am folosit întâmplător cuvântul „mozaic”.

Totul se derula perfect, se îmbina la fix într-un haos aparent, dar civilizaţia era, fără doar şi poate, la ea acasă. Şi nici căştile nu sunt deloc obligatorii pentru motociclişti, deci nu le poartă nimeni, dar nici nu este nimeni maniac dupa viteză şi nici de accidente de circulaţie nu ştiu şi nu cred să prea fie.

Remarcabil că toate drumurile, chiar şi cele incredibil de înguste + cu pante abrupte (de multe ori), sunt în proporţie de 99 % cu dublu sens şi uneori cu maşini parcate pe ele, dar enigmă supremă, chiar şi 2 autocare în sens opus au loc să treacă pe ele, îşi fac loc într-un fel  sau altul, din simplul motiv că orice se poate atunci când oamenii sunt atât de civilizaţi şi de condescendenţi cum nu am mai văzut. Rarissim şi jos pălăria, n-am ce spune!

Apropos de pălării, ni le uitasem acasă, iar acolo erau condiţie ‚sine qua non’, cald şi frumos, nu rece şi urât, cum fusese la noi în acea perioadă.

La greci am întâlnit o armonie şi un consens, la capitolul relaţii inter-umane.

Aceşti oameni nu sunt ciudaţi, nu sunt dificili, nu sunt xenofobi, din contră, ei sunt foarte amabili, delicaţi, înţelegători, surâzători, de un spirit cooperant, fiind genul de oameni care sunt capabili să-ţi înţeleagă poziţia/punctul de vedere şi prin urmare să nu te judece, ci să te ajute ca pe unul de-ai lor, sau, de ce nu, ca pe sine înşişi.

Grecii sunt, cum am spune, mai aproape de adevăr, de sorgintea umana profundă sau de profunda umanitate, mai bine zis.

Că ei sunt de bun simţ cu străinii de dragul veniturilor care le provin din turism sau din alte considerente, acestea sunt simple ..consideraţii, so to say.

Importă felul cum te simţi tu acolo, cum eşti tratat, cu ce sentimente pleci spre casă...indiferent unde ar fi aceea.

Da, mi-a plăcut şi m-aş mai duce, asta e sigur...