"Înger sau demon" pe strune

Eseu despre o seară reuşită...

Aseară am avut bucuria şi privilegiul de a sta pe rândul 1 al sălii Ateneului, şi pe locul 1, centrat, al aceleiaşi.

A fost seară brand Tomescu - marele nostru violonist!

Am simţit extaz, încântare şi mi s-a oferit un real balsam sufletesc - pe strune de vioară.

Că i s-au rupt pe parcurs o coardă - două (sunt făcute din coadă de cal) - ce mai contează?..

"Băiatul" a interpretat Magnific repertoriul serii: integrala capriciilor solo la vioară ale lui Paganini, reunite sub titlul "Înger sau demon".

Aceasta este eterna întrebare care va pluti ..veşnic în timp, în ce-l priveşte pe Niccolo, italianul uşor mefistofelic dar de o genialitate completată în mod irezistibil de şarm. Fuse el înger sau demon?

Şi să mă întorc la Tomescu, "eroul" în carne şi oase, singur pe scena Ateneului cu vioara lui magnifică, de culoare verde (!), celebrul Stradivarius revendicat pentru al nostru neam.

Alex. Tomescu, cu faţa contorsionată în cele mai inimaginabile mimici, a fost pe rând (adică, concomitent) actor, interpret, ..muzician, pictor, biograf, ..doctor de suflete..

Prin muzica asta minunată, constând în 24 solo-uri de vioară, foarte dificile, delicate totodată, ne-a ţinut (o sală întreagă) cu sufletul la gură.

Şi a deschis cu „show-ul” său „Vara magică”, ciclul de concerte al Ateneului Roman, de azi, 9 iulie şi până la finele lui septembrie, în fiecare miercuri seară la ora 19.

Eu am beneficiat de o invitaţie oferită de Radio România Muzical, în urma unui concurs tematic. Am avut norocul acestor locuri de-a dreptul fantastice (îi auzeam până şi respiraţia Maestrului), în chiar plicul rezervat pe numele meu.

Am mai mereu dramul meu de noroc, deşi mie mi se pare că mi-ar cam lipsi. Fiecare are ceva pus deoparte de Fiinţa Supremă, chiar dacă nu crede şi nu ştie ce, încă. Există şi daruri, şi desigur Cutia Pandorei, cu toate relele din lume (da, să ne ferim de ele pe cât putem, şi să le dăm replica cuvenită, când ne ating).

Tomescu are o relaţie specială cu vioara sa.

Cam pe cât de specială poate fi o verde vioară Stradivarius, cam tot pe atât de interesantă şi neobişnuită poate fi şi relaţia cu posesorul ei.

Muzica este o cadână pe care Tomescu o iubeşte din profunzimea fiinţei sale. Ca să ajungă la ea, s-o descopere şi să ne-o dezvăluie, el are nevoie de această vioară, fie ea şi verde-glăsuitoare..

Vioara este instrumentul iubirii sale, căci el este un etern îndrăgostit, pierdut în magia vrajei pe care însuşi o degajă – CÂNTÂND.

Face omul ce ştie el mai bine: să se exprime cu toată fiinţa lui J

Şi este un magician al strunelor, cărora le şopteste, pe care se topeşte..pe care mimica sa, în mod deosebit, ia contururi neaşteptate.

Stă mai mult cu ochii închişi când cântă, este pierdut, este transfigurat şi este esenţial de.. remarcabil că el îşi interpreteaza muzica şi facial.

Este ba surâzător, extatic, ba plânge (fără lacrimi) şi colţurile gurii i se coboară, sau un rictus de încrâncenare şi încruntare supremă a fiinţei, când crezi chiar că este rănit, pătat în zona afectată.

După fiecare „capriciu” interpretat într-un mod, desigur, necapricios, ci corect şi creativ, dar nu cred că rigid, din câte ştiu eu despre muzică, el primeşte brusc şi intens surâzător aclamaţiile publicului şi-i arată acestuia vioara, ca pe o ofrandă.

Pentru voi cânt, dragii mei, este seara voastră iar vioara vă aparţine vouă, acum, eu doar o aduc la viaţă.

Vioara este vie şi capătă valenţe stranii pentru un instrument muzical aparent banal, ştiut de toţi ca aspect sau sunete emise.

Alex Tomescu „face dragoste” cu vioara şi este adesea în extaz..cadâna sa, muzica, iubirea vietii sale, îi stă la picioare iar el se prosternează la rându-i într-un gest necondiţionat.

Este un favor al sorţii să faci ceea ce-ţi place, asta se ştie.

Oh, Doamne, să te inchini artei, să trăieşti prin artă, să respiri artă, sa porţi mimica artei pe fruntea ta, atunci când traiesti cu ea – si, da, traiesti cu adevarat!

Viva la musica!