Adevărul nu este Bruno Groning

Voi elabora pe acest subiect.

Am foarte multe argumente pe care vreau să le supun atenției.

Ideea centrală este că Puterea e în Noi și nu are sens (nu e bine) să o cedăm altcuiva, fie el și un mort neamț (cetățean german în timpul vieții sale). Este un nonsens să arunci în cârca lui tot ce crezi tu că nu poți duce și care aparține crucii tale personale. Trebuie să ți le duci!! Ai puterea în tine. Nu numai că ești copil al lui Dumnezeu, dar ești chiar Dumnezeu ..în miniatură. Poartă credinta nestrămutată cu tine, în tine. Nu-ți mai ceda puterea (cu riscul că mă repet).

Tot ce a spus Bruno Groening ne-a venit prin intermediul lui Grete Hausler. Ea este doar o învățătoare austriacă la urma urmei, pe care nu ne obligă nimeni s-o credem pe cuvânt! El a spus că după moarte va fi cu noi și nu ne va părăsi și ne va ajuta etern. Dar asta cu certitudine poate face, și face, chiar Iisus, sau spiritele bune evoluate, sau sfântul Ardealului, Arsenie Boca.

De ce a trebuit noi, românii, să ne închinăm la poza lui Bruno Groening, cu o lumânare aprinsă, la orele de cerc. Abia acum, după 9 ani de prezență în Cercul de Prieteni, am ajuns să mă îndoiesc de tot, de bunele intenții ale conducătorilor de limbă germană, chiar și de faptul că toți îndrumătorii de țări sunt neapărat de limbă germană. Nu e ciudat?! Dacă vorbesc germana, sunt automat cei mai merituoși?.. Cei mai reprezentativi? Cei care au înțeles cel mai bine învățătura lui?

Ce prostie!! Ce mult mi-a trebuit ca să îmi pun toate aceste întrebări și care să remarc falsitatea și caracterul îndoielnic al organizației. Da, este într-un fel o Sectă. Nu-ți ia banii dar te seacă de energie, promovând ideea că te ajută. Și că tu nu te poți ajuta singur, fără Bruno.

Doamne! Bine că mi-a venit mintea cea de pe urmă.

Relatările, vindecările, sunt rodul a ceea ce avem și suntem în interior, fiecare. Și Bruno a vorbit de numai 5% vindecări în cerc. Păi, și? Nu e clar? Atâta credință avem, atâta primim. Ce credem, aia avem.

Mai sunt foarte multe de spus, inclusiv despre cele 3 noțiuni fundamentale ale învățăturii lui, adică Einstellen, Regelungen și Heilstrom. Numai în germană cuvintele astea au energie. Câtă prostie, câtă credulitate.. Și, sincer vorbind, e cineva în tot cercul care să facă așa-zisul Einstellen obligatoriu de minim 2 ori pe zi? Cineee? Să-l văd și eu! Și ce își spune, când face? Nu cumva iau gândurile razante stăpânire asupra acestei activități, pe care cercul o impune explicit membrilor săi, ca o condiție a reușitei?..

De aceea s-a hotărât (probabil mai de sus, de la conducerea cercului) să se facă zilnic Einstellen comun, cam în toate țările. Fiindcă oamenii nu știu să facă. Fiindcă oamenii nu înțeleg de fapt nimic din toate noțiunile astea. Ni s-a spus că nu echivalează cu rugăciunea, dar când se face în comun, e clar rugăciune colectivă.

Adio și un praz verde! M-am dezis.

Acum da, conștientizări. Nu când eram acolo.

Așa cum ne-a spus clar Iisus, "nu eu, ci credința ta te-a vindecat!!"

Și cu viața mea cum rămâne?..

 .. căci m-am hotărât să trăiesc!
La 10 zile după ce am scris-o pe cea anterioară, cam morbidă de altfel, s-a produs declicul.
Lucrurile s-au schimbat.. i-am cerut ajutorul lui Dumnezeu și mi-a dat imediat un semn simplu, extrem de simplu. Am simțit că nu mă mai pot mișca. Da, de atâta grăsime :(
Aveam dificultate să mai mă mișc în pat și să mă ridic.. oribil! Ce viața e asta? m-am întrebat oripilată.
Am realizat că nu există "nu pot" ci există "nu vreau". Deci vreau, deci pot!
Cel puțin în ce privește ființa mea, să am grijă de ea.
Nu pot duce grija lumii, nu o pot duce în spate..! Dar este datoria mea absolută să am grijă de mine și să nu mă las să decad. N-am mai suportat să trăiesc prost, de aceea am luat această hotărâre miraculoasă prin efecte la toate nivelurile și care a dus la redobândirea energiei ..primordiale. Și a dorinței de a trăi.
Căci înainte, sincer, mă gândeam numai la moarte. În vreme ce îmi pregăteam (chiar fizic) locul de odihnă veșnică.
Prin a putea s-a subînțeles mai ales abținere de la pofte. Da, asta e în prima etapă foarte important. Să nu mai fiu înrobită de dependențe de vreun fel. Au trecut 10 zile de când n-am mai pus gura pe dulciuri. Și s-a cunoscut, și fizic, și psihic, am mai multă încredere în mine că pot, că ..pot orice îmi propun.
De aici și întrebarea din titlu, legată de continuarea vieții mele.
Aș dori să reiau controlul asupra vieții mele. Sincer, acum mă ocup strict de mama, de pisică, de nevoile lor și într-o oarecare măsură de mine.. în măsura în care îmi satisfac în speță dependențele, care nu mai sunt acum de dulciuri, dar continuă să fie de shopping online. Totul pare a fi necesar, dar nu totul e! Dacă aș fi obiectivă, aș mai marca un progres și tăierea unei dependențe. Controlul asupra banilor. Ce important e. Sunt resursele vieții, la urma urmei. Resursele din care aș putea construi ceva. Sau resursele căderii, decăderii, dacă nu am grijă. Anii trecuți aveam credite pe la bănci, acum sunt pe un mititel plus, deasupra valului, autosubzistență, să-i zicem. Dar ce urmează? Ce urmează?
Ce am de gând să fac pentru viața mea, pentru avansul ei? Slăbitul și acest succes reprezintă premisa și puntea de lansare spre ce urmează..
Și la asta mă gândesc acum profund, încerc s-o fac și cu detașare. Ce să fac nou ca să schimb rezultatele? Ultimii ani au trecut așa, la rând, ca într-un tăvălug fără rost, fără amintiri speciale sau momente care să schimbe cursul și orientarea. Sper să am răspunsuri curând, de la sinele meu interior.
Și de asta, fără fotografii, animații și briz-briz-uri. Situația devine serioasă. M-am decis să-mi iau viața în serios!

Oamenilor le place sinceritatea și ..

 ..pornind de la această premisă, public această postare care a fost de fapt rezervată numai pentru suflețelul meu. Dar poate și alții se întreabă, se gândesc, ce să facă și cum este mai bine în această situație de viață pe care o voi prezenta imediat.

17 iunie 2025, ora 1,45.

Azi e Sf. Manuela, în accepțiunea mea, deși numai sfântă nu mă pot numi. Într-un fel, sunt, dar în mai multe, nu. Și oare care este definiția sfințeniei? Autenticitatea? Bunătatea? Intransigența respectării codului moral și virtuos? .. (că nu pot zice virtual).

Mi-a venit să scriu fiindcă nu pot dormi datorită piciorului drept ținut la orizontală. Adică tocmai în poziția în care se presupune să dormi, să te odihnești. Durere cu efect insomniac.

Am luat și un algocalmin, care însă întârzie să-și facă efectul. 

De fapt, o singură propoziție sinceră care mi-a ieșit de pe buze m-a determinat să scriu acum. 

Scurt și cuprinzător: Dacă nu slăbesc, o să mor.

În sensul de curând, da.

Am început să obosesc foarte repede și ușor. Conștientizarea acestui fapt ar trebui să-mi dea aripi să fac o schimbare. 

Dar cred că se întâmplă faptul următor: prefer să mor și să-mi pierd suflul într-o fracțiune de secundă, decât să renunț la dulcea dependență de zahăr și dulciuri.

Ce mă fac? Cum soluționez asta? Mor sau trăiesc?

Cât de mult vreau în realitate să trăiesc, fără atracția principală a fiecărei zile?!.. Trist, dar adevărat. Mă prăbușesc odată cu viciul meu cel definitoriu.

Cu cât crește viciul, cu atât scade speranța mea de viață.

Sau poate nu. Poate zarurile nu au fost definitiv aruncate.

Se prefigurează niște schimbări: în Univers, în lume. Poate ele se vor oglindi și în mine, și în dorința mea  de a trăi. 

Sau dimpotrivă...

Surprinzătoare durere de picior prezentă numai la orizontală, care mă ține nopțile trează, este poate unica mea șansă rămasă, de a conștientiza.

Dacă aș dormi noaptea butuc, nu s-ar mai putea "întâmpla" nimic. Decât alunecarea spre moarte sigură.

Moartea mă preocupă mai demult decât comandarea monumentului funerar, acum exact o săptămână.

Și acum mi-a mai venit o idee: dacă în cinstea zilei mele de azi, în loc să sărbătoresc umplând frigiderul cu produse de la Alice, cum aveam de gând... Ce-ar fi ca o (1) săptămână să nu pun deloc gura pe dulciuri?..

Doar asta ar fi o sărbătorire a vieții și nu a morții.. pe care uneori o simt iminentă, în condițiile date.

Mai bine aș simplifica lucrurile în felul următor: sunt atât de deprimată și sătulă de viață, că prefer să mă îndop cu dulciuri, zilnic, în loc să-mi creez o altă cale. 

Oare nu am deloc voință?

Pe termen lung, mă tem că nu.

Iar pe moment, ..om trăi și om vedea.

Sper, desigur, în adâncul sufletului, să revin cu vești mai bune.

Haos, pretutindeni...

 ...iar, fără de EL, nimic nu e, nu poate fi.

Desigur, mă refer la acel EL total, Dumnezeu însuși, cel care chiar i-a vorbit lui Neale Donald Walsch în ale sale Conversații cu Dumnezeu, care au ajuns la inima și mintea cui trebuia.

Se-ntâmplă atâtea schimbări, toate mediile de informare (în funcție de interesele patronilor..) se grăbesc să ne spună ce este! Dar unde se îndreaptă totul, de aceasta se ocupă mediile spirituale, uneori religioase.. Pasămite e anul Șarpelui de Lemn în zodiacul chinezesc și asta explică multe.. dar eu cred că mai mult le încurcă pe toate.

Da, haosul de la această dată este generalizat. Și în România și oriunde. La noi aici, peștele de la cap se împute, după cum bine spune zicala populară. Nu vreau să fac politică, asta nu e treaba mea. Nici aici și acum, nici altădată. Am făcut poate și asta acum 33 ani când eram în branșă, jurnalist cu acreditare. Dar a trecut mult, prea mult, ca să mă mai aventurez pe acest teren instabil.

Eu altceva vreau să spun. La finele anului trecut, încercam să mă eliberez de orice constrângere, de orice lucru ce mi se părea mie a-mi fi impus. Adică chiar și de activitățile din Cercul de Prieteni, de Bruno.. și de activitatea blocului și de orice. Vroiam să nu mai am de-a face cu nimic și să fiu lăsată în pace. Dar numai din greșeli învățăm. Pentru a doua oară, cine mă așteptam mai puțin, m-a ridicat, mi-a arătat ce era de văzut în acea situație, mi-a înseninat vederea, ca să zic așa. Căci vedeam tulbure.

Acum, cu toate ce se întâmplă, nu știu cum să mă refugiez mai mult în Bruno, în muzica din cerc, în Einstellen-ul de dimineață, din înregistrări, din orice IGR ce-mi este accesibil. 

Îmi dau seama atât de clar că, în momentul de față, în lume, tot ce a mai rămas eminamente necesar este tocmai, chiar și numai Credința. Faith, above all.

Suntem cu adevărat o societate primitivă, noi oamenii, dacă am ajuns în pragul distrugerii planetei mamă care ne-a dat viață și ne-a hrănit și care ne ține, încă, Deasupra... Asta e autodistrugerea, să-ți tai craca de sub picioare, aparent cu bună știință.

Tot ce spune domnul Georgescu este adevărat și fundamental. Mi se pare unul dintre foarte puținii oameni rămași normali la cap din România, și nu numai. Cum ziceam, nu fac politică, dar ca să recunosc verticalitatea unui om de bun simț și realist și patriot, asta nu pot să ignor și să trec sub tăcere. Dar stau și mă-ntreb (iar răspunsul îl voi afla curând), dacă bunătatea, credința, normalitatea, pot triumfa în impasul ăsta de degradare și mocirlă în care se zbate acum neamul românesc. cu conducătorii săi abonimabili, că alt cuvânt pentru ticăloșie nu găsesc pe moment. Vreau să (ne) fie bine, fiindcă eu sunt de bună credință. Dar atâta jaf , prostie (mai bine zis, imbecilitate) și bătaie de joc nu credeam vreodată să-mi ajungă la urechi. Circ, ce mai.

Dacă aș continua cu asta, aș crea energie negativă și nu asta intenționez prin postările mele. Ascult muzică de Einstellen de la Bruno în fundal și încerc să-mi bag mințile în cap. Adică să nu mă mai las târâtă în astfel de emoții și critici dăunătoare mie, în primul rând, că eu citesc prima ce scriu, vorba aia.

Adevărul este că nu am o dispoziție prea veselă și asta fiindcă mă uit la TV și pe Youtube și sfârșesc prin a fi (dez)informată. Da, foarte echivocă situația. Greu de înțeles. Totul.

Sunt foarte tristă, în general. Dacă nu ar fi Bruno în viața mea, nu știu pe unde aș fi scos cămașa. Deprimarea o fi din cauza iernii mohorâte (pe alocuri soare cu dinți) sau a faptului că sunt puțin cam fără treabă?.. Sau din cauza faptului că m-am refulat în dulciuri chiar mai mult decât de obicei, și nu mă pot struni/opri? Fiindcă cu cât mănânc cu mai multă încăpățânare, cu atât sunt mai greoaie fizic și mă descurc mai dificil cu orice, de la mers și până la minimum de efort. Și încă mă simt bine, datorită protecției mari pe care o am și o primesc, de la Cel de Sus.

Nu are rost să continui. Nu știu dacă am spus ceea ce îmi doream să spun. Probabil sunt la fel de confuză ca oricine altcineva, în această epocă a marilor revoluții, atât sociale, de mediu cât și de conștiință. Creștere în nivelul de conștiință, de vibrație și de energie/frecvență bună, asta îmi doresc și mie și celor care mă citesc.