- Mi-a fost dor de tine, mi-ai lipsit. Pe unde ai bântuit în ultima vreme ?..
- Spre deosebire de tine, să ştii că eu ies din casă !
Sunt un artist, un căutător, îmi caut mereu surse de inspiraţie în viaţa reală.
- Sună interesant. Sună bine. Şi ce faci, mai concret ? Ce locuri vizitezi, în lungile tale plecări ?
- Draga mea, eu am norocul să am existenţa asigurată.
Aşa că, din punctul ăsta de vedere, stau liniştit. Nu am bătaia de cap a job-ului !
Am moştenit o avere frumuşică şi o administrez chiar eu, în mod înţelept.
De fapt, ţi-am mai spus asta la un moment dat.
- Sigur, dar acum urmăreşti o anumită idee. Te ascult cu toată atenţia.
Mă interesează viaţa ta şi mai ales trăirile tale. Schimburile noastre afective prin scrisori au devenit un sens în sine al vieţii mele actuale.
Într-un fel, prin tine capăt şi eu experienţă. Pe care nu mi-o pot da nici cărţile, nici televizorul. Pe care oricum îl deschid extrem de rar.
- Cam fugi de viata reală.
Televizorul îţi oferă ştiri curente, de multe ori importante, care îţi pot influenţa viaţa chiar şi ţie, în mod semnificativ.
- Dacă este aşa, oricum aflu, într-un fel sau altul.
Nu, orice-ai spune, ştii că nu mă pot împăca cu televizorul.
Văd politică: atâta demagogie mă îngheaţă.
Văd violenţă în familie şi pe străzi: mi se strânge inima de durere.
Văd focare de război şi declaraţii belicoase: mă crispez.
Se spune că la televizor găseşti de toate. Dar eu nu mă regăsesc pe mine deloc acolo, puiule drag.
- Se spune că un om informat este un om puternic.
- O fi valabil pentru alţii. Pentru mine, din contră.
Nu pot să mă simt mai puternică când descopăr pe micul ecran atâta răutate, prostie, egoism, superficialitate, ca să nu mai vorbim de vulgaritate.
Toate astea mă dărâmă pentru cel puţin o săptămână şi trebuie să-mi caut resursele interioare ca să nu mă simt zdruncinată nervos.
- Prea pui totul la inimă. Prea te afectează.
Te pui prea mult în locul altora.
N-ar trebui să suferi atât.
- Cred ca s-ar putea spune ca sunt o persoană cu un grad ridicat de empatie.
Exagerat de sensibilă, spun unii. Însă spune-mi tu acuma, ce pot face?
Asta sunt: dacă nu m-am schimbat în atâta vreme...alta, mama nu mai face!
- Ştiu, şi te accept şi te doresc exact aşa cum eşti. Dar nu mai lua totuşi totul asupra ta.
Doar Iisus a făcut realmente asta şi ai vazut ce a păţit...
- Sigur, eu nu am statura lui morală si spirituală! Ce vorbim noi?!..
Dar despre religie, rămâne să vorbim cu un alt prilej. Ideea e că începusem prin a te întreba pe unde te duci în periplurile tale, ce informaţii obţii, cum le obţii şi cum le transpui în plan artistic? De fapt, care artă te defineşte cel mai bine?
- Mă simt bine şi ca actor, şi ca poet. Şi ca romancier. Ba chiar şi ca pictor.
Am şi puţină voce, pe lângă urechea muzicală.
- Habar n-am avut de toate astea! Sigur nu exagerezi?..
Să aibă o singură persoană atâtea daruri? Cât noroc!
Şi pe deasupra, timp pentru toate...
- Da, principalul noroc este că nu trebuie să muncesc ca să-mi câştig existenţa.
Tot ce fac, fac de plăcere. Aşa pot să-mi dezvolt capacităţile native.
Altfel nu cred c-aş fi putut.
M-ar fi abrutizat travaliul zilnic, luptele, compromisurile inerente cu colegii şi cu societatea – atunci când ai un serviciu full-time.
- Mai bine zis, cei care muncesc duc o existenţă întrucâtva trivială? Asta vrei să spui?..
- Ee, este mult spus trivială. Dar când am spus compromisuri, am spus tot.
Tu, care te izbeşti masiv de viaţa reală, cu toate că eviţi televizorul, ştii foarte bine că în orice colectiv coexistă, alături de spirit de echipă în cel mai bun caz, şi „setea de putere” şi mârlănie, şi dorinţa de a domina, epata sau de a exploata, ca să nu munceşti tu ci să faca altul pentru tine, sunt şi persoane care „se rup în figuri” şi „se dau mari” ca să fie aplaudate „de la galerie”..care galerie, de multe ori, nu există decat în mintea lor. Fiindcă ceilalţi îi ştiu de prea mult timp, ca să mai poată fi păcăliţi la nesfârşit, cu vorbe.
La servici găseşti şi piţipoance şi coţopine şi gură-bogată şi ceva din tipul „pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti”. Aproape că toată tipologia umană o regăseşti în, să zicem, 40 max. 50 persoane reunite întâmplător, la un serviciu, într-o organizaţie.
- Exact, exact. Vorbeşti de parcă chiar ai merge la un serviciu real.
- Ei vezi, acum ajungem la „locul” preumblărilor mele, de care eşti aşa curioasă.
Eu mă ocup cu diverse slujbe mărunte, gen part time, în diferite locuri, cum şi când este nevoie. Sunt cumva deghizat. Astfel că iau contact cu lumea.
Nu vreau să pierd contactul cu oamenii sub nicio formă.
Mă străduiesc să înţeleg cursul vremurilor.
Să simt pulsul.
Să ţin pasul.
- Să ţii pasul, cu ce anume?
- Cu ..evoluţia spirituală a omenirii, să zicem. Ţi se pare mult spus?
Ţi se pare o vorbă mare sau o exagerare de-a mea?
- Tu nu prea obişnuieşti să faci exagerări. Am o mare încredere în tine, şi din punctul acesta de vedere.
- Mersi. Iar în ce priveşte existenţa mea zilnică, ştiu să fac multe lucruri, sunt autodidact şi un tip destul de ingenios, îndemânatec..iar acum te voi surprinde: îmi place ca seara să fiu artist. Să mă „dau în stambă” pe undeva. Uneori fac portrete prin restaurante, alteori cânt la muzicuţă pe scene mici...
- Tu, ieşi in public? Nu ştiam! Păreai foarte ..discret..
Vreau şi eu să te văd! Se poate?
- Normal că se poate!
Eşti invitata mea.
Dar te voi invita numai acolo unde consider eu de cuviinţă.
Şi voi alege bineînţeles momentul potrivit, ca să te surprind o dată în plus..
- Ok, mă las pe mâna ta... :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu