19 decembrie 2023

mesaj de la Bruno

 ..sau de la o altă entitate spirituală și invizibilă, dar categoric benefică:

"ÎȚI PIERZI TIMPUL CU DORINȚE, CÂND IUBIREA ESTE SINGURA REALITATE"!


Prin dorințe, se poate înțelege absolut orice care ține de acest teritoriu, începând cu achiziția de lucruri materiale, fie ele și de natură spirituală (cărți, cd-uri etc), dar se mai înțeleg și acele dorințe banale, vreau un pahar de vin, vreau să vizionez un film la TV, etc.

Și ce se înțelege prin faptul că iubirea este singura realitate? Ea este prima și ultima și la mijloc totodată. Am avut cândva un vis care mi-a rămas impregnat pentru totdeauna în suflet. Dar nu îl voi dezvălui pe un blog.. Ideea era că am înțeles ce înseamnă Iubire Infinită, pură și imaculată, din acel vis. Ce sentiment minunat și plenar!

Lumea s-ar schimba total dacă oamenii ar aplica această ..știință a inimii. Adică iubirea eternă și complet necondiționată.

Par vorbe, dar nu sunt. Decât dacă le lași în stadiul acesta.

Sunt tot mai multe cărți care se referă la importanța inimii ca un adevărat creier corporal, nu neapărat al doilea ca importanță, dar în esență primul. Inima gândește și există neuronii cardiaci, au ei o denumire novatoare.. Inima este un magnet extraordinar, și asta s-a descoperit, de asemenea. Sper că voi reveni pe această temă după ce voi citi minim o carte pe această temă, dar cărțile pe această temă s-au înmulțit, odată cu viziunea cuantică asupra lumii și a vibrațiilor pe care fiecare ființă sau lucru le reprezintă sau din care se constituie. "Secretul Magnetului Inimii" de Ruediger Schache este una din cărți, dar nu cea mai nouă pe tema dată. Ar mai trebui citite "CÂMPUL" și "Experimentul Intenție" de Lynne McTaggart, dar și altele. Care să ne ajute să ne familiarizăm cu noțiuni aflate la granița dintre știință și spiritualitate, adică tot ce ține (treptat, evident, cu pași mici) de fizica cuantică. 

Am pornit de la dorințe și Iubire (cu i mare neapărat), ca să ajung la ce mă roade pe mine acum, fizica cuantică. Enigmatic subiect, tot mai dezvăluit, tot mai iubit, dar și poetic în același timp. Cei care sunt atei convinși probabil nu vor înțelege domeniul, după cum nici Iubirea nu poate fi înțeleasă de un ateu la justa sa valoare.

Credința merge mână în mână cu iubirea, cu compasiunea, eu așa cred.

Bineînțeles, este vorba de acele ființe rarisime care chiar cred și care chiar acționează cu Inima, nu din calcule diverse, să nu le mai numim meschine, căci denaturăm subiectul.

O zi și un sfârșit de an excepționale vă doresc, mes amis et vous aussi, les amis de mes amis! 



21 august 2023

La moment aniversar


 Îmi dau seama astăzi, când tocmai a început ziua mea [(de naștere) căci ziua în sine este a tuturor], că toate hotărârile acelea pline de impuls,  de putere, din postările mele trecute au fost niște dorințe de moment, lipsite de acoperire, ca să zic așa.

Da, vroiam să fie așa, păream plină de însuflețire (sau chiar eram!) dar nu mă bazam de fapt pe nimic.

Până când BRUNO a hotărât să mă ajute. Nu fiindcă s-ar fi hotărât el greu, dar poate că eu nu ajunsesem încă la înțelegerea perfectă a ceea ce sunt, a ceea ce vreau, a ce pot cuceri - cu sau fără ajutorul benefic și necondiționat al Entității spirituale călăuzitoare din această existență. Și, într-adevăr, ultimele zile au fost foarte grele și încercate, pe planul sănătății, pe care oricine o poate recunoaște ca fiind principala avere a omului. M-am temut la un moment dat că-mi voi pierde lumina unui ochi, din cauza infecției care tot prindea putere și teritoriu. Am avut însă aliați, și divini, și pământeni. Slavă ție, Doamne, că am ieșit la liman din acea necugetată lipsă de speranță. Ce bine că există prietenii.. da, prietenii din Cerc. S-au rugat pentru mine, sunt neprețuiți. Chiar am realizat și mai clar: dacă aș ieși din Cercul Bruno Groening, cu ce aș putea înlocui puterea și susținerea pe care le primesc, necondiționat, Aici?



Cred că, cu nimic, nu aș avea cu ce. Nici nu aș mai trăi azi, dacă nu ar fi fost cercul și Bruno în viața mea. M-aș fi înecat în depresie și într-o viață fără rost. Am căpătat, fără doar și poate, valoare și sens într-o lume tot mai lipsită de sensul vieții și de motivație divină. Chiar și mulți dintre cei care se dau valoroși spiritual pe mijloacele de socializare, o fac pentru bani, pentru câștigul imediat, simt asta. Prea sunt mulți dintr-o dată, care se dau rotunzi cu realizările lor spirituale, cu înțelegerea mecanismelor subtile ale enigmaticului univers, și care-și preiau postările de la gură, unii altora, ca să nu dea totuși de ..bănuit. Este explicabil de ce toți se repetă. Cel puțin o bună parte din amicii mei de pe Fb. Așa mi i-am ales, spirituali. Dar zelul lor a început să mă obosească pe mine, chiar. Fiecare crede că a inventat roata? Chiar?  Eu scriam de la 16 ani în jurnalul personal, deci acum 40 ani aproximativ, lucrurile care acum par, spiritual vorbind, de ultimă generație. Știam atât de multe atunci. Făceam analogii și explicam lucruri care acuma abia "make sense" pentru atâția și atâția, care au ajuns chiar să facă pe inventatorii de noțiuni, când de fapt, ca-n orice domeniu, este un nesfârșit șir de copy și paste.

Dar nu cred că am început să scriu la miez de noapte pentru a-i blama pe marii prieteni idealiști care-mi umplu mie paginile cu aceleași peregrinări spirituale cunoscute. Nici măcar nu sunt supărată pe ei. Și ar fi bine să nu fiu supărată nici pe mine! De ce aș fi? Poate fiindcă am impresia că evoluez prea lent, prea ..sacadat, să zicem..! De multe ori mă blochez și nu mai vreau nimic. Nimic - nimic. Nici film bun, nici o carte, nici o revistă, nici o emisiune spirituală, nici nimic absolut. Vreau să mă cufund în mine însămi și uneori nici asta nu e posibil sau nu aduce rezultatele scontate. Atunci zac și mă gândesc cu speranță ca orice provocări îmi va aduce viața, să am puterea să le îmblânzesc, să le depășesc cu bine. Fiindcă, nu-i așa, esența neschimbătoare a vieții este chiar Schimbarea, ca forță motrice ce împiedică stagnarea și obligă la evoluție, de oricare ar fi ea. Par cuvinte mari, dar chiar nu sunt. Ele mă definesc, și-mi pare rău că sunt acum într-o etapă destul de învecinată cu grăuntele de depresie specific multora, mai ales celor fără niciun Dumnezeu.

Când simt așa, rostesc de mai multe ori, încetișor, "Tatăl Nostru" și încep prin virtuțile acestei rugăciuni aparent simple să-mi revin și să simt din nou pământul sub picioare. 

Dacă nu am avea credință, am fi doar niște barbari plini de sine vanitos și lipsiți de bunul simț pe care ți-l dă raportarea țintită a Sinelui la Divinitate. Barbara grupă de 12C, compusă din mai mult de jumătate atei, adesea mă dezgustă cu preocupările și grijile lor legate de bani, sex și băutură. Dar ce să le faci, astea sunt refulări ale sufletelor mici. Și n-o să mai divaghez, că îmi stric cheful și buna dispoziție cauzate automat de repetiția zilei mele de naștere, așa cadențat, o dată la un an... 

Domnul a dat, Domnul a luat, Domnul fie lăudat!



24 mai 2023

SĂ MĂ OCUP DE MINE CU ADEVĂRAT - un deziderat victorios

 Am reușit abia acum să-mi dau seama, după ce sunt de atâția ani un prieten din Cercul de Prieteni Bruno Groening, că fără a mă ocupa de mine cu adevărat, și corporal și sufletește, fără a accepta numai gândurile bune și potrivite, fără a mă alinia ..mamei, eu nu voi putea avansa nicicum, sunt și rămân blocată într-o fază! Chiar dacă efortul va fi prea mare și cumva neobișnuit, trebuie să trec de la etapa de a lua de-a gata la cea de a analiza eu însămi, pas cu pas, ce este mai potrivit pentru mine, pentru trupul și sufletul meu.




Și numai luând cele mai juste decizii, am șansa, în sfârșit, de a evolua! Nu e vorba să-l pun acum pe Trebuie în față, nu așa merg lucrurile în cursul lor firesc. Dar trebuie să renunț la filme, seriale, telefon mobil, alte aspecte aproape frivole și moderniste, pentru a mă apleca cu adevărat asupra mea, asupra cerințelor mele cărora nu le-am dat atenție până acum.

Vindecarea este de fapt Calea Către Mântuire, la care se referă Bruno.

Și am de realizat vindecări la toate nivelurile și nu o să aștept la nesfârșit să-mi iau viața-n mâini în funcție de împrejurări exterioare (vezi acel element principal nefuncțional la care nu pot face referire prin viu grai...).

O să-mi acord atenție, o să încep să mă iubesc, nu numai cu vorbele ci mai ales cu faptele! A te iubi nu înseamnă a-ți satisface toate poftele și a arunca cu banii pe fereastră, ci mai ales a te respecta pe tine, dar și resursele tale, de orice fel ar fi ele (pecuniare, fizice, capabilități intelectuale, timpul tău valoros ș.a.).

Nu voi mai merge la întâmplare pe drumul vieții.



Da, ceva s-a întâmplat acum cu mine pentru a-mi declanșa, în mod (ne)voit această schimbare totală de paradigmă. Este vorba de acea conversie electrică, de acea ablație cardiacă, de apneea în somn și nu de puține altele care îmi marchează existența într-un mod prea puțin fericit.

Par și chiar sunt multe de făcut dar treptat se fac, totul e să începi! Pas cu pas, dar fiecare pas înainte este cu mult mai mult decât stagnarea de până astăzi. Treptat, deci, obiceiuri noi și sănătoase, deprinderi de viață a căror oportunitate și fiabilitate s-o judec eu singură, cu capul ce mi l-a dat Dumnezeu și strămoșii, de ce nu..

Vom mai vedea, voi mai reveni cu detalii ale demersului ce se cere neapărat victorios. Schimbarea vieții. Schimbare din temelii. Și nu la nivel de discurs doar, asta ar fi mai rău ca o păcăleală de 1 aprilie. Să conștientizezi de ce ai tu nevoie, ca ființă umană inteligentă și valoroasă, și să amâni la nesfârșit sau să nu te preocupi niciodată cu adevărat de tine.. Aseară, am urmărit o parte din SAMADHI, pe postul GAIA, și mi-am dorit să încep să mă eliberez de iluzie (supranumită Maia) și de condiționarea socială (care e de fapt Matrix, în care ne zbatem cu toții).

See what can I / we do!

24 ianuarie 2023

De ce așa... și nu altfel?

 .... mă refer la scris, până una-alta..

Aș vrea să-mi recapăt puterea de a spune (scrie) ce gândesc, ce simt, prin ce trec.. posibil să-i ajute și pe alții.



Sunt foarte deprimată datorită vremii acesteia mohorâte, un ianuarie parcă fără de sfârșit.. au fost, e adevărat, și zile cu soare, dar nu o infuzie fără de sfârșit..

Îmi doresc foarte mult să scriu ceva teribil (de interesant) dar istorisirile pe de-a dreptul se petrec exact în somn, deci când nu am controlul de a le materializa, concretiza pe un suport oarecare.. Simt tot mai mult că voi exploda dacă nu scriu, dar sunt îndepărtată de propria mea fațetă artistică prin această depresie și prin aparenta lipsă de idei.. Ideile sunt numeroase în subconștient dar nu îl pot sonda, ceea ce echivalează tot cu o lipsă, sub o formă sau alta..

Hai deci să scriu: 

Azi mi-am cumpărat diverse dulciuri și am trăit un soi de bucurie, consumând un pic din ele, și variate.. Apoi am dormit și am simțit că îmi doresc (nicidecum prima oară) să nu mă mai trezesc, decât la această realitate banală, molatecă, lipsită de bucurii trainice.. Mă simt mai bine când fac mișcare, când curăț nisipul din litiera lui Țurțurel, motanul iubit, când îi spăl vasele, când fac mișcare și transpir.. se secretă endorfinele probabil.. Go 4 it, ar fi de zis atunci.

Sufăr fiindcă am libertate totală, pe care mulți și-ar dori-o, dar nu știu ce să fac cu ea! Chiar nu știu, pe bune..! Am ce-mi trebuie ca primă (și secundă) necesitate, nu am pentru ce să lupt.. Nici nu trebuie de altfel să lupt, sau, ba da, ba da... pentru cel mai important lucru, care tocmai că nu e lucru, este starea mea de spirit, de dispoziție, dorința de viață.. care uneori este la cote foarte scăzute. Ca azi, ca ieri.. Mă culc și dorm cu speranța că nu voi mai da față cu realitatea asta care mă mâhnește, nu numai prin lipsa soarelui fizic și a indiciului spiritual al scopului vieții mele, ca atare.. Pentru ce m-am născut eu? La ce sunt bună, cu adevărat?

Nu aș dori ca oamenii să se regăsească în stările mele și să nu le pot da o soluție, un indiciu pertinent, o cale minunată plină de flori, pe care mi-o doresc și eu..

Așa că voi atașa ghioceii pe care i-am fotografiat azi la prânz (deja ieri, ce-i drept), cum cresc minunați în grădina din fața blocului V6, vecin cu al meu..


Ei sunt Speranța, cu S mare, așa cum și eu încă mai trăiesc și mai sper într-o realitate deasupra acestei iluzii în care trăiesc, în care oamenii se omoară orbește și nu se iubesc, și nu simt compasiune și nici Recunoștință față de Creatorul Etern.

14 decembrie 2022

Adio, dar ..rămân cu tine!




 Este foarte târziu în noapte, până și pisica (mai bine zis motanul) a trecut la somnik profund, trasul pe dreapta cum se zice.

Ascult Radio Romantic, care adesea la astfel de ore se axează pe romanțe spaniole de grande sentiment, ca să le zic așa..



Iubesc atât de mult frumusețea, încât nu mă pot împiedica să nu mi-o doresc din tot sufletul, fie că e vorba de lucruri materiale deosebit de atrăgătoare sau sentimente, cărți, tot ce-mi aduce bucurie în suflet. Aș vrea să știu pe unde să o iau, dar subconștientul meu este foarte puternic încă și mă atrage, cel puțin noaptea în somn, în mrejele unor sentimente vechi, de cel puțin 6 ani și mai bine, adică de când am plecat din ANB..

Gândurile mele, cele strict subconștiente, se întorc spre el, acel El de care nu bănuiam că viața mă va despărți atât de abrupt și de implacabil, pentru totdeauna, pe veci. Nu-mi doresc să sufăr dar observ dimineața, la trezire și reamintire, cum visele mă dor aievea, fiindcă mă rănește dorul de el.. acel el cu care am petrecut atâta timp pe atunci, fără să fi simțit nimic, aparent, doar aparent.. În ultimii ani începusem să simt că înseamnă tot mai mult pentru mine, dar niciodată legătura nu a fost clară sau altfel decât profund ambiguă și, mă tem, strict unilaterală, adică numai din partea mea s-au dezvoltat acele simțăminte pe care pur și simplu nu le-am putut controla și ține în frâu. Nu-mi plăcea caracterul lui, dar îmi plăcea el cu totul.. just like that. A rămas o fantasmă care mă bântuie aproape în fiecare noapte și mă chinuie, mai ales că nici măcar vocea sa nu-mi mai este disponibilă, totul s-a tăiat, s-a tăiat profund și absolut definitiv. Cum să suferi pentru ceva ce nu ai stăpânit niciodată, decât poate în vise.. și nici atunci până la capăt. Mi-e tare dor de tine, M.., mă bântui și m-ai îndepărtat de lume, mi-ai tăiat orice dorință de a-mi reface viața cu un semen de-al tău, cu un bărbat oarecare, fiindcă tu ai însemnat pentru mine mai mult decât aș fi crezut eu vreodată, even in my wildest dreams of that specific time..




Nu aveam nimic în comun, dar ceva totuși s-a născut, oricât de straniu și de absurd ar părea!

Noapte bună și pace, dragule M., mai ales că numele tău adevărat nu-l știe și nu-l bănuie nimeni în afara sufletului meu încă rănit și neconsolat de tristețea de a nu te fi putut revedea de atât de mulți ani. Ești în visele mele în mod firesc, însă. Acolo te văd și te aud și sunt sinceră cu tine!



27 septembrie 2022

COVID a trăit la mine acasă

 ... și asta a însemnat penitență, suferință, dar și disciplinare și întărire ulterioară.

Luarea, asumarea unor decizii bazate pe o luptă cinstită.



Din tot ce a fost, mai ales suferință, transpirație, frisoane și tot soiul de febre, am ajuns să mă cunosc mai bine! Da, deci concluzia logică este că tot răul e spre Bine! Spre Binele suprem al ființei (mele).

Am primit multe conștientizări. Rezolvări pentru viitor. Un nou drum. Eram pierdută pe fostul drum.

Am înțeles multe despre mine. Și mai ales că mă complăceam într-un rol mărunt al propriei vieți. Victimă asumată a ciclului alimentar derizoriu, ce mi-e poftă aia mănânc și totdeauna când vrea ..mușchii mei (vorba vine).

Deci o să-mi gestionez altfel alimentația, poftele, Sănătatea și Puterea. Supușenia trupului. El trebuie să se supună minții, nu să-i dicteze acesteia, prin pofte permanente, absurde și necontrolate.

Cu părere de rău, mama este, a fost și rămâne exemplul negativ în această ecuație. Trăiește numai prin pofte. Știe să dea sfaturi la alții și să critice și să judece, dar pe sine nu se vede nici măcar la vârful nasului. Îmi pare rău pentru ea. Trăiește ca să-și satisfacă poftele și capriciile. E singura ei rațiune de  a fi. Și nici măcar nu-și dă seama, e așa de îngăduitoare cu sine. Totul îi este permis. Dacă o acuzi cu ceva, se ascunde după vârstă. Cică asta-i dă dreptul să .. așa și pe dincolo. Aiurea paravan! Ar trebui din contră, să-i fie rușine că la vârsta asta, nu conștientizează în ce cerc vicios se adâncește. Cum se spune pe românește, îți sapi groapa cu gura. Cu ceea ce bagi în ea.



Dar, nu-i așa, de aceea a dat Dumnezeu liber arbitru. Mama are alte lecții pe acest pământ. Dar refuză să învețe și ceva de la mine. Adică să privească în sine, să evolueze, să tindă spre mai mult, nu să râdă ca proasta cu loserii ăia de fiecare dimineață de la Neața cu Răzvan și Dani. Ăia sunt niște pierzători și ea odată cu ei. Nu învață din toate lecțiile alea aparent instructive decât să vrea mai mult. Și asta vrea și sistemul, să ne supună prin a vrea mai mult, devine coercitiv. Vrem mai mult, hrănim consumerismul, depopulăm planeta. Ne îndatorăm la bănci și la un sistem complet fals de valori.

Dar atât am avut eu de spus la această oră ciudată, nici de noapte perfectă dar nici matinală încă.

Covid-ul m-a vizitat și m-a frământat ca pe un lut încins. Am suferit enorm, am transpirat și m-am vlăguit cum mi-e greu să exprim în cuvinte. Dar am revenit!! Back on my feet again, cum zice bine Michael Bolton. Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus ori ca Hercul înveninat de haina-i, focul meu a-l stinge nu pot cu toate apele mării (din Odă în metru antic a poetului nepereche al neamului românesc).

Eu nu m-am îndrăgostit de Covid, ci de mine! Mi-am dovedit că rezist la mari intemperii și pot lua hotărâri strategice pentru viitor. Trebuie să ies din zona de confort delimitată de mama.

Da, există banii între noi, dar ăsta nu e un argument suficient de solid ca să mă sacrific psihic în favoarea ei, și de acum înainte! End of line..!

Și, să nu uit să spun că Îngerii m-au ajutat! Aproape i-am văzut cu cerculețe galbene în jurul patului, rotindu-se. Bruno a fost acolo cu mine, neîndoielnic. Mulțumesc făpturilor eterice, spirituale, care m-au ajutat atunci când mă agitam fără cuvinte, pierdută într-o mare neguroasă a disperării și lipsei de orizont..



30 iunie 2022

Sunt numai eu cu Tine

 ... am simțit aceasta privind tabloul cu Bruno, cel aflat aproape de patul, de noptiera mea.

Simțisem nevoia unui dialog cu bunul meu prieten.



În postarea anterioară, aproape răcneam că "Trebuie să fac ceva!"

Acum, în urma unui dialog aparent mut, de câteva secunde, am simțit brusc că nu trebuie să fac ceva anume, ba chiar nimic, absolut nimic. Nu trebuie să fac, nu trebuie câtuși de puțin să am .. tot ce este necesar este să Fiu. Prezentă în viața mea dar și a altora, ca ființă pură de lumină și iubire. Asta e tot. Să fiu.. 

Bruno mi-a spus la un moment dat: "De ce îți dorești ATÂTEA, când singura ta zestre este Nemurirea ta?"

Mă întreb când o să înțeleg asta cu adevărat...

Continui să-mi doresc cărți și să mă ocup cu hobby-uri savante, dar singurul durabil este, poate, acest manuscris, ce scriu eu aici (chiar rar cum e), atâta rămâne până la urmă în sufletele celor care mă cunosc sau care încearcă să mă cunoască.

Când trăiești deplin în Credință, nu mai ai nicio Teamă. Nu ai de ce. Nici de moarte, nici de viață, cu toate implicațiile sale. Când știi, când devii conștient că viața în trup este efemeră și se poate sfârși oricând, că este limitată și chiar predestinată unui soroc, când înveți să te iubești și să te accepți pe tine însuți, atunci pur și simplu nu mai ai nimic de pierdut. Murim destul în timpul vieții, ca să spun așa. Când nu ne regăsim, când facem ce zic alții, fără a avea nicio semnificație pentru rostul și sensul nostru.. atunci e o abdicare și o moarte a sinelui tău suprem. Care a venit aici ca să se împlinească și să se desăvârșească. Să plece pur, după o viață trăită smerit.

Ce bine-ar fi să nu mai vrem (mai ales cu tot dinadinsul) și să nu mai facem (că trebuie, că zice lumea, că așa e normal sau mai știu eu de ce..), doar să Fim. Mesageri ai acelor stele din care am venit. Niște mesageri buni, empatici, iubitori și plini de energia cosmică a Luminii ce-o purtăm în noi.



Mă uit din nou la tabloul cu Bruno. Ce mai îmi șoptește el, ghidul și maestrul meu spiritual? Să mă orânduiesc, să mă dezvolt, să nu plec înainte de a fi fericită cu adevărat, fericită numai prin mine însămi.. fără să mai aștept nimic de la nimeni, nimic din exterior, doar să contribui eu, să mențin eu conexiunea și să nu dezertez înainte de a veni vremea.

Într-un fel, am  cam spus Tot în seara asta.

Noapte bună și pace, amicii mei de pretutindeni!